Fiecare după logica vârstei, a pregătirii profesionale, a speranţelor dar şi a puterilor fizice, este chemat acum să facă ceva esenţial pe direcţia evoluţiei personale, a dezvoltării capacităţilor de gândire, acţiune şi afirmare (confirmare).
Este momentul schimbărilor şi unii, care au trăit până acum în umbra evenimentelor, se pot trezi brusc la o nouă realitate care îi obligă să se redimensioneze. Străinătatea, în indiferent ce ipostază, este, pentru cei mai mulţi, o realitate pe care trebuie să o ia în calcul ca o condiţie necesară, în ciuda sacrificiilor pe care le implică o strămutare.
Zi interesantă, pe această direcţie – 15 august. 16 şi 17 august sunt două zile în care unii se pot confrunta cu situaţii legate de funcţie sau exercitarea profesiei care să nu le facă plăcere. Poate că este vorba de limitări sociale, de incapacităţi financiare, de o competiţie la care nu fac faţă, ori la un statut public controlat de alţii, împotriva căruia, pentru moment, nu se pot revolta.
Între 18 – 20 august, pot încerca să se consulte cu persoane subtile, evoluate care văd dintr-un unghi diferit de al lor, situaţia cu care se confruntă, putând să le dea astfel, o altă abordare şi o altă perspectivă a etapei pe care o parcurg. Între 20 şi 22 august nativii simt nevoia să fie singuri cu ei înşişi, să analizeze la rece evenimentele recente ori să se autoanalizeze.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |