În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Cuprins:
Horoscop săptămânal Berbec – 16-22 Mai 2020
Zodia Berbec. Perioadă bună în următoarele săptămâni pentru a susține teste, verificări, audiții, probe audio în vederea acceptării lor într-o postură publică (purtător de cuvânt, mediator, traducător, PR, actor, jurnalist, interpret). Citește tot Horoscop săptămânal Berbec – 16 – 22 mai 2020
Horoscop săptămânal Taur – 16-22 Mai 2020
Zodia Taur. Un mesaj aparte pot primi cei care au funcții și demnități și care ar trebui să ia în calcul o retragere din posturile și/sau postùrile de prim rang care va atrage și scăderea veniturilor sau de a accepta să onoreze aceleași responsabilități, dar pentru mai puțini bani. Citește tot Horoscop săptămânal Taur – 16 – 22 mai 2020
Horoscop săptămânal Gemeni – 16-22 Mai 2020
Zodia Gemeni. Marele câștig al perioadei de care ne ocupăm acum (16 – 22 mai), cât și a celei următoare (23 – 29 mai) îl va reprezenta acumularea vibrațiilor pozitive ale Soarelui și ale planetelor Venus și Mercur în sectorul construcției și dezvoltării personale; perioadă a recuperării, a afirmării, a salturilor existențiale. Citește tot Horoscop săptămânal Gemeni – 16 – 22 mai 2020
Horoscop săptămânal Rac – 16-22 Mai 2020
Zodia Rac. Șansa de a avea acces la informațiile ținute secret sau cel puțin ascunse nativului care le vor permite acestora judecăți de valoare, raționamente și decizii în cunoștință de cauză. Sunt ultimele zile în care Nodul Nord al Lunii (Sensul Vieții) se va mai afla în casa I a personalității nativului: trebuie duse la bun sfârșit niște proiecte sau intenții mai vechi. Nu amânați rezolvarea lor. Citește tot Horoscop săptămânal Rac – 16 – 22 mai 2020
Horoscop săptămânal Leu – 16-22 Mai 2020
Zodia Leu. Nota generală va fi de intensificare a colaborării, dar, în realitate, nu chiar toate dialogurile, care vor avea loc până pe 21 iunie, vor fi pline de miez; va fi și multă pierdere de timp, și multă cheltuială de energie într-o direcție mai degrabă mondenă.Citește tot Horoscop săptămânal Leu – 16 – 22 mai 2020.
Horoscop săptămânal Fecioară – 16-22 Mai 2020
Zodia Fecioară. Unii dintre cei vizați de acest curent astral, care luau în calcul de mai mult timp schimbarea stilului sau a genului artistic ori a mesajului în care se exprimau, vor primi o sugestie interesantă sau un suport în contextul unui eveniment care fie le va deschide noi orizonturi, fie le va confirma intențiile și-i va încuraja să treacă la fapte. Citește tot Horoscop săptămânal Fecioară – 16 – 22 mai 2020.
Horoscop săptămânal Balanță – 16-22 Mai 2020
Zodia Balanță. Bună comunicare prin mijloacele tehnicii moderne cu reprezentanții unor instituții din afara granițelor țării pentru o perioadă de aproximativ două-trei săptămâni de acum încolo. Veste bună, plăcută, informație necesară, venită la timpul potrivit. Inspirație și forță de exprimare artistică pentru creatori și interpreți. Citește tot Horoscop săptămânal Balanță – 16 – 22 mai 2020.
Horoscop săptămânal Scorpion – 16-22 Mai 2020
Zodia Scorpion. Va fi un moment care nu va permite progresul, ambele părți rămânând blocate în susținerea cauzei personale, mai ales dacă la mijloc va fi vorba de o chestiune bănească sau de un eventual câștig material; în această ultimă ipostază, vor fi vizate conflictele între soți: certuri, despărțiri, divorțuri, partaje. Citește tot Horoscop săptămânal Scorpion – 16 – 22 mai 2020.
Horoscop săptămânal Săgetător – 16-22 Mai 2020
Zodia Săgetător. Moment important pentru evoluția unui conflict în stadiile premergătoare procesului (reclamații, anchete, strângere de dovezi, construirea unei apărării, audieri). Ipostaze revelatoare care le vor permite nativilor să afle aspecte esențiale privitoare la împrejurările în care s-a petrecut un eveniment. Citește tot Horoscop săptămânal Săgetător – 16 – 22 mai 2020
Horoscop săptămânal Capricorn – 16-22 Mai 2020
Zodia Capricorn. În principiu, va fi vorba de informații, vești, consultări care pot oferi o nouă direcție de activitate retribuită. În armonie cu Venus și Mercur, în tranzit și ele prin casa a VI-a, acest nou context astral se va dovedi deopotrivă favorabil pentru evoluția stării lor de sănătate în următoarele două-trei săptămâni. Citește tot Horoscop săptămânal Capricorn – 16 – 22 mai 2020
Horoscop săptămânal Vărsător – 16-22 Mai 2020
Zodia vărsător. Dorința acestor nativi de a comunica cu copiii lor sau cu cei dragi va fi puternică și probabil că le va oferi satisfacții, ținând cont că, alături de Soare, în acest sector vor evolua armonic, la unison, și planetele Venus și Mercur. Cel puțin două săptămâni de acum încolo, acestea vor construi un peisaj armonios și destins din punct de vedere emoțional. Citește tot Horoscop săptămânal Vărsător – 16 – 22 mai 2020.
Horoscop săptămânal Pești – 16-22 Mai 2020
Zodia Pești. Unii dintre cei în preajma vârstei de 41/42 de ani pot trece prin scurte, dar intense crize care le pot sugera renunțarea la pregătirea lor profesională curentă și abordarea unei noi direcții mai moderne, mai de viitor, mai în nota vremurilor pe care le trăiesc. Citește tot Horoscop săptămânal Pești – 16 – 22 mai 2020.
Video:
Uranissima. Previziuni astrale pentru perioada 16 – 22 mai 2020. Asteroizii de lângă noi
Uranissima. Previziuni astrale pentru perioada 16 – 22 mai 2020. Banii sau viața
Uranissima. Previziuni astrale pentru perioada 16 – 22 mai 2020. Boli și vindecări astrale
Uranissima. Previziuni astrale pentru perioada 16 – 22 mai 2020. Fiecare cu steaua lui