Horoscop săptămânal Balanță – 25 noiembrie – 1 decembrie
Între 25 și 27 noiembrie, nativii vor resimți o stare de nesiguranță financiară, o lipsă de orizont sau de alternativă cu privire la modul în care ar putea rezolva o temă materială sau bănească.
Între 27 noiembrie, după ora 2:40, și dimineața zilei de 29 noiembrie, ideile, gândurile, ideația ca formă de manifestare a creativității, puterea de exprimare, de perfecționare sau de învățare vor sta sub influența Lunii Pline în Gemeni, din 27 noiembrie, care „va tulbura apele”, creând nedumerire, confuzie, dezordine, indisponibilitate spre meditație sau spre o analiză profundă și lucidă din cauza prea multor informații, impresii și provocări lansate în cadrul numeroaselor tipuri de relații interumane în care se vor rosti tot felul de idei, informații sau premise.
Între 29 noiembrie și 1 decembrie după-amiaza, unele persoane născute în zodia Balanței vor avea temeri cu privire la locul lor în contextul unor evenimente și inițiative publice, luând în calcul nevoia primordială de a nu intra în relații și situații pe care să nu le poată controla corect și care s-ar putea reflecta în chip negativ asupra persoanei lor.
Din 1 decembrie, după ora 18, fel de a privi o relație de prietenie cam „de sus”, încercare de a-și impune autoritar un punct de vedere sau o dorință ori un mod de a vedea lucrurile într-o chestiune de cooperare sau de activitate desfășurată în comun.
Pe 1 decembrie, Mercur va intra în Capricorn, semn în care va rămâne până pe 12 decembrie, când va intra în mișcare retrogradă, după care se va întoarce în Săgetător și abia pe 14 ianuarie 2024 va reveni în Capricorn, zodie pe care o va părăsi pe 5 februarie 2024. Acest tranzit va juca un rol important, legat de specificul casei a IV-a a relațiilor de familie și a treburilor legate de casă și gospodărie ori de aspectele locative și le va permite nativilor o abordare logică, rațională și adecvată contextului.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.