Mereu va trebui să-și confirme competența, valoarea, să-și dovedească experiența sau să-și etaleze calitățile – de lider, de coordonator, de vedetă, de mentor, de model uman. Este o etapă, din fericire destul de scurtă (se epuizează la jumătatea lunii august) a excelenței sau a trierii. Unii, care au făcut în trecut impresie bună dar acum nu se mai prezintă la același nivel sau chiar peste, pot fi imediat sau peste 2-3 luni, la primul moment șubred din cariera lor, restructurați.
Ei vor resimți dificultatea de a face față acestui examen nevăzut, alcătuit din impresii, convingeri, atitudini și reacții ale celor din jur mai cu seamă în jurul datei de 31 iulie, cu o toleranță de 1-2 zile înainte și după producerea acestui eveniment astronomic, când se formează faza de Lună Plină chiar pe această casă a X-a a ridicării în rang public. Cât despre casa a IV-a, celălalt loc zodiacal implicat de Luna Plină, el este supus situațiilor neprevăzute (aspectul devine mult mai pregnant pe 1 august).
Între 25 și 26 iulie, nu vor fi în apele lor. Au străfulgerări, presimțiri și frisoane existențiale ori de câte ori se raportează la un aspect dificil ce le grevează existența de 2-3 ani încoace. Pe 26, 27 și 28 iulie, pot avea preocupări bănești, în cazul unora fiind vorba de o activitate desfășurată în afara granițelor țării pe care trebuie să o reglementeze. Pe 29 și 30 iulie, Scorpionii pot fi tăcuți, ursuzi și extrem, de calculați în tot ceea ce rostesc.
Berbec | Taur | Gemeni | Rac | Leu | Fecioara |
Balanta | Scorpion | Sagetator | Capricorn | Varsator | Pesti |