Unora, de exemplu, li se pot invoca o serie de neîmpliniri profesionale, de carenţe în pregătire sau de neadecvare la postul invocat (lipsa studiilor, a experienţei, a vârstei necorespunzătoare pentru fişa postului etc.). De aceea, dialogul poate fi stânjenitor şi va rămâne fără vreun rezultat concret. Între 7 şi 9 septembrie dimineaţa, unii nativi se pot retrage în sinea lor pentru a medita, se pot concentra uitând de cei din jur pentru a face ordine în gânduri şi priorităţile de acţiune. Este o perioadă când se vor exprima greoi, stângaci fapt pe care trebuie să-l ţină sub control dacă se prezintă la un interviu sau la o discuţie pe indiferent ce temă. Din 9 septembrie, începând cu ora 6 dimineaţa şi până pe 11 septembrie spre ora 17 casa, locuinţa, detaliile imobiliare, relaţiile cu proprietarii dar şi relaţiile de familie dau în clocot. Se pune problema implicării directe, a „preluării frâielor” într-o chestiune ce se derulează rapid şi care trebuie condusă cu mână forte. Din 11 septembrie după-amiaza şi ulterior, pe 12, 13 septembrie, nativii se pot bucura de stabilizarea unor relaţii afective, de normalizarea relaţiilor cu copiii sau de plăcerile vieţii cu măsură. Întreaga săptămână, în contextul oricărei relaţii de muncă li se pot adresa tot felul de acuzaţii sau observaţii ce îi vor surprinde neplăcut. În acelaşi răstimp, ei pot înregistra discrete tulburări de sănătate al căror substrat organic nu-l pot identifica cu uşurinţă.

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 7 decembrie 2024. Racii trebuie să se desprindă de trecut
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI