Horoscop săptămânal Vărsător – 14 – 20 august 2021
Între 14 și 16 august dimineața, Vărsătorii pot cădea victima unor invidioși, rău-voitori, dornici să le ia locul, să le strice imaginea, să le șubrezească încrederea celorlalți (subalterni, colaboratori, specialiști din mediul lor profesional, public larg).
Între 16 august, după ora 06:12, și dimineața zilei de 18 august, nu dispunem de prea multe informații astrale noi care să ne permită să formulăm o anticipare coerentă legată de evoluția relațiilor de prietenie. Probabil că lucrurile vor evolua în nota obișnuită.
În ziua de 16 august, planeta Venus va intra în zodia Balanței și, până pe 10 septembrie, va traversa sectorul ideilor și convingerilor superioare, ale idealurilor majore de viață personală și profesională ori de evoluție prin studiu și învățătură și, din această perspectivă, Micul Benefic le va fi util tuturor, indiferent de vârstă, planeta Venus îi va ajuta pe toți dă-și ducă mai repede planul la îndeplinire, să se lămurească ei înșiși ce vor, să ia decizii corecte și să “înțeleagă despre ce e vorba” în toate situațiile dificile unde e nevoie de subtilitate, maturitate, experiență de viață.
Între 18 august, după ora 08:08, și dimineața zilei de 20 august, unii, mai ales dacă sunt în vârstă, se pot bloca pe o idee și o pot analiza, obsesiv, dar fără succes, pentru că percepția lor nu se va întâlni cu realitatea pe care au trăit-o sau o trăiesc în prezent de unde și imposibilitatea de a se lămuri sau de a estima corect importanța și semnificația acelui eveniment, discuție, miză în viața lor.
Din 20 august, după ora 11:49, și 23 august, Luna se va afla în tranzit prin zodia Vărsătorului și, cu toate că, în unele direcții le va fi utilă (va accentua ideația, spontaneitatea, capacitatea inventivă, spiritul novator) totuși, ea va ridica la cote mari, de care trebuie să se țină cont, discuțiile în contradictoriu, conflictele, ostilitatea vădită a unor persoane.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.