Horoscop săptămânal Vărsător – 16 – 22 decembrie 2023
Între 16 și 17 decembrie seara, impulsuri utile desfășurării unui mod de viață marcat de preocupări superioare (perfecționare, depășire de sine, evoluție, progres uman sau profesional) și soluții ingenioase numai pentru ei valabile.
Între 17 decembrie, după ora 21:59, și zorii zilei de 20 decembrie, echilibru financiar sau, într-o altă variantă, lipsa problemelor financiare. Între 20 decembrie, după ora 0:47, și zorii zilei de 22 decembrie nu este exclus ca un Vărsător să se lase antrenat în dispute, în discuții aprinse, în controverse publice, în mici conflicte cotidiene (cu străinii întâlniți ocazional în trafic, în condițiile unei deplasări, participării la anumite acțiuni de interes public etc.).
Schimb de impresii, de opinii sau de viziuni asupra unei teme de interes comun cu unul sau mai mulți prieteni; la capătul unora dintre ele se va lua în calcul despărțirea de acela sau de aceia din cauza imposibilității de a se ajunge la o împăcare sau la o tolerare reciprocă.
Pe 20 decembrie, la ora 5:28, Soarele va intra în zodia Capricornului, marcând astfel Solstițiul de iarnă, și, până pe 20 ianuarie 2024, se va afla în tranzit prin casa a XII-a a lucrurilor discrete (ascunse) și a motivațiilor genetice sau karmice ale unor afecțiuni organice, ceea ce va permite atât identificarea, cât și abordarea lor corectă (indicată, necesară).
În preajma zilei de 21 decembrie, Venus se va afla în opoziție cu Uranus, ceea ce va introduce o doză de risc în planul activităților profesionale, mai ales în cazul celor care au o notorietate de apărat sau funcții de onorat, iar această tendință va fi trăită cu și mai mare intensitate din 22 decembrie dimineața, pe fondul completării acestui peisaj astral cu influxurile Lunii, ceea ce va spori vigoarea, dar și impactul emoțional asupra Vărsătorilor al evenimentelor care îi vor pune la încercare sau care le vor umbri imaginea.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.