Horoscop săptămânal Vărsător – 17 – 23 februarie 2024

Între 17 și 19 februarie, dimineața, comunicarea între nativi și cei dragi lor va fi cam superficială cu excepția relațiilor dintre părinți și copii unde, firește, responsabilitatea îi va obliga pe Vărsători să fie concentrați pe toate aspectele de viață, de sănătate și de educație ale celor mici.

Cei tineri însă, mai ales dacă nu și-au întemeiat încă o familie, vor avea chef de jocuri sentimentale și de plăcerea de a „intra în pielea câte unui personaj”, dorind, astfel, să aibă experiențe atât în plan afectiv cât și în planul cunoașterii umane, prin reacțiile pe care le vor provoca. Între 19 februarie, după ora 05:25, și 21 februarie, după amiază, stare de sănătate în limite normale dar cu preocupări atente asupra alimentației sau a medicației (nevoie de cruțare alimentară, de recuperare a forțelor pierdute prin muncă și alte excese: sport, nesomn, chefuri).

În ziua de 19 februarie, Soarele va intra în zodia Peștilor și, până pe 20 martie, va străbate casa a II-a a banilor obținuți prin efort personal; pe fond, tranzitul nu este rău, el putând să le ofere, unora, dar nu tuturor!, șansa unor avantaje de moment.

Mai interesant pare a fi tranzitul planetei Mercur, prin zodia Peștilor, care va începe pe 23 februarie, și care, până pe 10 martie, va permite discuții, consultării, sugestii, sfaturi utile, concluzii înțelepte cu privire la regimul banilor câștigați prin buna valorificare a unui efort personal.

Între 21 februarie, după ora 15:41, și 23 februarie, perioadă destul de complicată și de vulnerabilă prin felul în care planetele Venus și Marte, care se vor afla în conjuncție strânsă, în Vărsător, întreaga săptămână, vor activa o latură imprevizibilă a relațiilor parteneriale. Nu va fi un răstimp bun pentru dialoguri, consultări și, cu atât mai puțin, pentru împăcări, Vărsătorilor, mânați de orgoliu, plăcându-le să facă demonstrații de personalitate.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News