Horoscop săptămânal Vărsător – 23 – 29 martie 2024
Între 23 și 24 martie, șansa unei noi abordări a problemelor materiale (analiză, evaluare, decizie, acțiune) pe fondul intrării planetei Marte, în ziua de 23 martie, în zodia Peștilor; până pe 30 aprilie, aceasta va înlesni încasările și reglementările salariale pe căi speciale, pe care Vărsătorii le vor considera o „minune”, mai ales dacă își pierduseră orice speranță, iar întregul context în care se vor derula acele demersuri va fi, la rândul lui, unul greu de anticipat.
Luați în calcul și situația în care o persoană, pe care o mustră conștiința, își va recunoaște greșeala și, astfel, se va face lumină într-o chestiune financiară sau privitoare la bunurile și avantajele materiale cuvenite nativului. În acest sector, se vor confrunta două tendințe: fie nativii vor adopta o atitudine combativă, legitimă și consecventă, fie alta, mai detașată, presărată cu ironie, dar performantă prin intuiția momentului și a gestului potrivit.
Între 24 martie, după ora 22:38, și dimineața zilei de 27 martie, cele două case ale comunicării vor fi influențate de Luna Plină, în Balanță, din 25 martie. Pentru gândurile înalte (conștiință, aspirații, planuri majore de viață) nota generală va fi de măsură, de temperanță, de diplomație și de abandonare a oricărui demers (prea) energic care poate fi privit de către cei din jur ca o „forțare a destinului”.
Șansa de a obține informații, deprinderi practice, de a susține exemplar un examen, de ase exprima în public convingător. Deplasările vor fi posibile, frecvente dar nu neapărat comode sau lipsite de riscuri și confruntări verbale.
Între 27 martie, după ora 11:03, și seara zilei de 29 martie, va fi vremea prudenței și a studierii adversarilor dacă unii Vărsători vor fi angajați într-o competiție fățișă sau chiar disimulată. Din 29 martie, după ora 21:52, manifestări de simpatie sau de onestitate din partea unui prieten (apropiat).
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.