Horoscop săptămânal Vărsător – 29 august – 4 septembrie 2020
Între 29 și 30 august, în zori, univers interior complicat de frământări. Vărsătorii vor avea niște zile mai puțin senine pentru că vor amplifica toate motivele lor de nemulțumire care, nici măcar, nu sunt noi.
Între 30 august, după ora 03:37, și 1 septembrie, la prânz, Luna va străbate zodia Vărsătorului și le va da celor care s-au născut în acest semn zodiacal, impulsuri interesante: să iasă din conul gândurilor cenușii al zilelor trecute, să fie dornici de noutate, de surpriză, de provocare, de acțiune, de inițiativă, de expansiune a eului, de afirmare în plan public, de succes.
Între 1 septembrie, după ora 12:35, și sfârșitul zilei de 3 septembrie, evoluție specială, fie și numai pentru unii, în plan financiar sau strict salarial. O veste bună, o discuție utilă, un demers inspirat condus cu tact și diplomație pot avea efectul scontat: o reanalizare a contractului de muncă, o reevaluare a efortului lor profesional și, implicit, a retribuției sau a formei de plată practicate până atunci.
Contextul este favorabil abordărilor realiste, exprimate decent, politicos și firesc, datorită tendințelor specifice tranzitului Lunii prin zodia Peștilor care, pe 2 septembrie, se va afla în ipostaza de Lună Plină. Astfel, ceea ce nu s-a putut rezolva până acum, poate fi sprijinit, în fondul și forma problemei, de efectul acestei Luni Pline care, chiar dacă nu patronează bogăția, susține un câștig pentru o etapă scurtă sau permite o soluție profitabilă pentru avantajul pe care îl aduce.
Între 3 septembrie, după ora 23:22, și 4 septembrie, dialogurile vor fi tulburate de stările de spirit contradictorii, de reacțiile intempestive, de abordarea colțuroasă a unor teme, mai ales dacă acestea îi privesc (și) pe Vărsători; atunci, aceștia vor avea impresia că respectivele întrebări sau comentarii sunt, de fapt, niște acuzații mascate care li se aduc, de unde și nevoia de a se apăra vehement.