Horoscop săptămânal Vărsător – 3 – 9 august 2024

În prima parte a zilei de 3 august, Vărsătorii pot resimți un disconfort gastric sau pot avea repulsii față de gusturi, mirosuri, culori care le trezesc amintiri neplăcute.

Între 3 august, după ora 14:10, și începutul zilei de 6 august, relațiile parteneriale sau contextele parteneriale care presupun contracte, asocieri, cooperări, dar și gesturile civile (căsătorie, divorț) ori procesele pot cunoaște o etapă importantă pe fondul Lunii Noi în Leu, din 4 august, care ar putea declanșa situații dintre cele mai speciale, unele chiar, prin bruschețea lor, de-a dreptul surprinzătoare.

Cuplul Soare/Lună, în care Soarele va fi la maximum de potențial, sugerează situații favorabile doar că forma finală a acestor ipostaze va surprinde acestea neavând deloc aerul unor evenimente modeste care pot fi trecute cu vederea. Între 6 august, după ora 00:17, și 8 august, la prânz, mecanismele astrale vor veni în ajutorul nativilor care nu au reușit să rezolve o problemă financiară sau patrimonială importantă.

Ajutorul le va veni din 5 august de la Venus, care va crea culoare favorabile temperării ostilității părților și revenirii lor la o abordare lucidă, pragmatică și onestă la care va contribui, din 6 august, și Mercur care va intra în mișcare aparent retrogradă, permițând, astfel, ambelor părți, să accepte revizuirea atitudinii și pretențiilor lor în cadrul unor negocieri sau a unor procese.

Atenție la ziua de 7 august, când se pot schimba datele unei probleme printr-o abordare adecvată. Ambele planete vor părăsi casa a VIII-a a acestor preocupări materiale pe 29 august. Între 8 august, după ora 12:32, și 9 august, vești greu de acceptat a fi adevărate, manipulări dar și neatenție din partea Vărsătorilor care se vor enerva din te miri ce, mai ales dacă va fi vorba de persoane mature, cu experiență, cu instrucție care nu vor tolera enormitățile vehiculate. Inconsecvență afectivă.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News