Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 4 – 10 ianuarie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător.
Horoscop săptămânal Vărsător – 4 – 10 ianuarie 2025
Între 4 și 5 ianuarie seara, posibilă veste liniștitoare în plan financiar. Posibil avantaj salarial, așteptat de mult, și care se poate concretiza cu cât ne apropiem de sfârșitul acestei săptămâni.
Sunt însă de luat în calcul și eventualele condiții cu care acest avantaj s-ar putea asocia sau pe care le-ar condiționa și asupra căruia nativii trebuie să fie bine lămuriți pentru a nu accepta un joc (aparent) favorabil bănește dar dezavantajos în planul timpului alocat și al riscurilor ce incumbă asumarea unor responsabilități.
Între 5 ianuarie, după ora 21:01′, și începutul zilei de 8 ianuarie, comunicare precară. Vărsătorii nu vor avea chef de discuții fără rost, se vor plictisi, se vor enerva repede și vor face figură de persoane dificile. „Defecțiunea” acestor dialoguri stridente va fi, evident, la mijloc.
În ziua de 6 ianuarie, Marte va reveni în zodia Racului pe care o va străbate, în mers retrograd și apoi direct, până pe 18 aprilie, dându-le acestor nativi posibilitatea să readucă în discuție, la serviciu, o chestiune salarială sau contractuală, abordată prin octombrie/noiembrie 2025, care a rămas nerezolvată. Chiar dacă au dreptate, Vărsătorii vor trebui să acționeze „cu mănuși”. Pot reveni afecțiunile organice considerate, până nu demult, vindecate. Între 8 ianuarie, după ora 00:11′, și 10 ianuarie, în zori, indisponibilitate pentru a face schimbări în locuință, în gospodărie sau în relațiile de familie.
Oroare de stres și de dezordine. Pe 8 ianuarie, planeta Mercur va intra în zodia Capricornului și, până pe 28 ianuarie, le va da nativilor posibilitatea să reevalueze niște stări de spirit, niște mecanisme de gândire, niște atașamente sau niște intoleranțe care le-au dictat, în ultima vreme, niște decizii sau niște atitudini. Din 10 ianuarie, după ora 03:07′, instabilitate afectivă; în cazul celor tineri labilitate în fața unor plăceri, emoții sau tentații.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.