Horoscop
săptămânal Vărsător – 6 – 12 iunie 2020

În ziua de
6 iunie, sectorul dragostei, al creativității și al relațiilor cu copiii va fi
favorabil aspectat, dar marcat de analize interioare, de cenzuri și tendințe
reprimate, mai ales dacă este vorba de Vărsătorii maturi, care nu vor risca să
dea frâu liber sentimentelor; dacă, totuși, vor ajunge la concluzia că au șanse
să stârnească pasiuni și iluzii, atunci vor aborda un fel de a fi atrăgători și
irezistibili, dar inconsecvenți și teatrali.

Dacă va fi
vorba de creativitate și cunoaștere, spiritul lor lucid și hipercritic va fi
mai “productiv”, pentru că îi va face să se mențină în cadrul adecvat
progresului real și nu doar în registrul visurilor. Între 6 iunie, după ora
22:45, și 9 iunie, în zorii zilei, discrete tulburări organice legate de fiziologia
aparatului digestiv și osos.

Între 9
iunie, după ora 3:54, și 11 iunie, la prânz, perioadă armonioasă, care le va
permite Vărsătorilor să-și etaleze calitățile personale și inteligența ori
fantezia creatoare în planul activității scrisului, al spectacolelor sau al
inventivității tehnice.

Vărsătorii
vor fi în formă din punctul de vedere al capacității de a vorbi, de a
argumenta, de a-și susține un punct de vedere sau de a se exprima într-un
context artistic și interpretativ, pentru că vor avea intuiție, fantezie,
spirit ludic, aer tineresc, îndrăzneală și expresivitate. De la caz la caz, mai
pot contribui erudiția, experiența, motivația.

Între 11
iunie, după ora 12:32, și 12 iunie, teoretic, adică “pe hârtie”, etapa pare
frumoasă și utilă în plan financiar. Practic, poate fi vorba de asigurarea unui
anumit mod de a pune în aplicare o decizie oficială în ceea ce-i privește,
alteori, poate fi vorba de o situație specială pe care au speculat-o în chip
inteligent. Rămâne de văzut cât va valorifica fiecare nativ acest răstimp
armonios. Moment special între 11-13 iunie prin inspirație, fler, presimțiri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News