Horoscop săptămânal Vărsător – 8 – 14 iunie 2024
Între 8 și 9 iunie seara, târziu, discretă sensibilitate la nivelul aparatului digestiv. Putere și chef de muncă limitat din cauza oboselii sau a unei stări sufletești precare, contrare zelului și entuziasmului necesar pentru a face față la stres.
Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va străbate sectorul relațiilor de familie și al treburilor domestice și administrative referitoare la aspectul funciar, imobiliar, patrimonial.
Deși nu vor dori asta, totuși, unele persoane s-ar putea hotărî să facă un pas decisiv pe calea unei schimbări de locație, de proprietate, de strămutare dintr-un oraș în altul, nu fără regrete și nu fără mici pierderi materiale cauzate de strămutarea însăși. Posibilă schimbare a statutului mobiliar (proprietar/chiriaș, vânzător/cumpărător, beneficiar/concesionar prin arendă sau uzufruct) al unor Vărsători.
Între 9 iunie, după ora 22:29, și 12 iunie dimineața, nativii își vor regăsi latura provocatoare și demonstrativă în relațiile parteneriale, multe dintre inițiativele lor plecând de la principiul „le arăt eu lor cine sunt ”, „vor vedea cu cine au de-a face”. Poate că demonstrația va impresiona dar nu va rezolva problema de fond, cu atât mai puțin un conflict mai vechi sau un proces. Între 12 iunie, după ora 08:39, și 14 iunie, demersuri administrative pentru a reglementa o chestiune financiară sau materială de mică importanță asociată însă cu pierdere de timp, cu enervări, cu încurcături, cu discuții inutile sau chiar absurde.
Plăcută și provocatoare va fi, întreaga săptămână, echipa celor patru planete în tranzit prin Gemeni, asociată cu sectorul sentimentelor și al afectelor. Aici, ca și săptămâna trecută, se va menține tendința nativilor de a nu se tulbura prea tare, de a nu se implica prea mult în chestiuni sufletești; „emoții cerebrale”. Stare de spirit bună pentru latura creativă, în plan artistic.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.