Horoscopul școlar 2018-2019 – Berbec

În prima parte a acestui an școlar vei fi mai calm, mai dispus să acorzi respectul binemeritat celor care se implică în formarea ta. În lunile de iarnă și în cele de primăvară, va trebui să arăți că ai reușit să înveți din greșeli și că, de acum, știi ce e mai bine pentru tine. Vei traversa o ultimă etapă de răzvrătire și de agitație, care te poate face să pierzi ocazii prețioase.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Taur

Nici tu nu știi prea bine ce vrei de la acest nou an școlar, dar este indicat să fii pregătit pentru experiențe noi, care îți vor arăta laturi ale vieții pe care nu le-ai mai experimentat până acum. Succesul îl vei cunoaște și prin această orientare spre nou, spre domenii pe care nu le-ai mai abordat din teamă sau pentru că nu ai avut suficientă încredere în tine.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Gemeni

Vei păși cu dreptul în acest an școlar, pentru că ești dornic de noutăți și de progres. Și contextul va fi de partea ta, mai ales prin faptul că vei întâlni persoanele potrivite, cele care îți cunosc potențialul și calitățile și pot să te sprijine. Vei învăța să folosești ce ai, iar asta înseamnă că faci un pas înainte foarte important în procesul tău de maturizare.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Rac

Este un an foarte important pentru dezvoltarea ta viitoare, mai ales din iarnă încolo. Ca să te asiguri că lucrurile vor merge bine, va trebui să te ocupi de tine, în primul rând, să faci o prioritate din orice etapă a pregătirii tale. Ai avantajul de a întâlni persoane experimentate, care vor rămâne mult timp alături de tine și te vor ajuta să te dezvolți frumos.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Leu

La început, nici nu vei obține rezultatele dorite, nici nu vei arăta cine știe ce interes. Din iarnă însă, lucrurile se vor schimba, datorită faptului că te vei ocupa cu maxim interes de un domeniu care te pasionează și care te poate conduce la performanță. Munca este secretul succesului tău, dar nu oricum, ci doar cu o foarte bună organizare.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Fecioară

Este posibil să nu te orientezi foarte bine la începutul anului școlar, dar vei descoperi că și această confuzie poate fi o șansă, aceea de a descoperi ceva nou, ceva la care nu te-ai gândit până acum. Șansa ta vine și din asocierea cu persoane care îți seamănă, cu care poți împărtăși anumite pasiuni, pentru că vă puteți sprijini reciproc.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Balanță

Este un an interesant, presărat cu de toate, de la ocazia de a face mai multe deplasări la întâlniri fericite, cu persoane de la care chiar ai ce învăța. Vei avea și ocazia de a descoperi ce înseamnă să urci, pas cu pas, până în vârful unei ierarhii, dacă asta îți vei propune. Așadar, indiferent dacă ești la școală, liceu sau facultate, ai ocazia să cunoști succesul.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Scorpion

Începi bine, dar nu există garanția că vei și continua la fel, dacă nu te vei concentra pe ceea ce trebuie. Este un an de acumulare de informații, dar va fi foarte importantă și partea practică a acestora, cea prin care poți descoperi la ce anume te pricepi mai bine. Te afli într-o etapă de creștere, în care este extrem de important să nu sari etape.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Săgetător

S-ar putea să-i derutezi pe câțiva dintre apropiați, prin alegerile pe care le vei face în acest an. La început, nu vei ști foarte bine pe ce drum vrei să mergi și din acest motiv, vei avea o etapă de întoarcere, dar aceasta va fi urmată de o alegere definitivă, în deplină cunoștință de cauză. Poți crește în acest an cât alții în zece, ca personajele din povești.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Capricorn

Traversezi o etapă foarte interesantă în evoluția ta, o etapă în care descoperi noi pasiuni, unele dintre ele neobișnuite sau diferite de cele pe care le-ai abordat până acum. Succesul nu va veni imediat, așa că ar fi bine să nu te grăbești, chiar dacă vei dori să faci acest lucru, din primăvară încolo, profitând de un grad mai mare de libertate de care vei beneficia din partea familiei.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Vărsător

Ești într-o etapă de creștere lentă și poate, pe alocuri, anevoioasă, dar așa se construiește succesul. Ai foarte multe de învățat de la școală, dar mai ales din afara ei, din experiențele vieții de zi cu zi, pe care le vei privi cu mai multă maturitate și seriozitate. La finalul acestei etape, vei descoperi că ai crescut mult, poate chiar vei fi impresionat de evoluția ta.

Horoscopul școlar 2018-2019 – Pești

Te vei bucura de sprijinul unor persoane care știu mai bine decât tine care îți este valoarea. Se vor contura situații în care vei avea ocazia să te afirmi, să arăți ce ai acumulat și care îți sunt calitățile. Toate acestea nu vor veni imediat și nici măcar nu vor fi o surpriză, dacă ești atent la propria evoluție. E și anul valorificării unei pasiuni uitate sau încă nedescoperite.


Vezi și previziunile Uraniei

 
 

Urmărește-ne pe Google News