Horoscopul verii 2018 – Berbec

Horoscopul verii 2018. Află cum vei sta cu dragostea, banii, cariera și sănătatea

DRAGOSTE: Va trebui să ai răbdare până la toamnă, ca să te bucuri de ceva mai multă stabilitate în relația de cuplu și să ai șansa de a reveni la starea de armonie. Lunile de vară se anunță a fi încărcate de probleme urgente și complexe, inclusiv unele de natură sentimentală.

CARIERĂ: Evoluția profesională merge cam împiedicat până la începutul lunii august, după care poate deveni ceva mai lină, dar va rămâne lentă și dificilă. Traversezi o etapă importantă, în care răbdarea și munca serioasă contează extraordinar de mult. Vei ajunge acolo unde meriți să fii, dar numai după ce această etapă se va încheia.

SĂNĂTATE: Iunie și iulie vor scoate la lumină consecințele uzurii accentuate, pe care abia acum începi să o înțelegi. În august, situația se poate remedia mai ușor, în special prin intervenții asupra stilului de viață și a regimului alimentar. Toamna ar trebui să te găsească revigorat(ă), atât cât va fi posibil.

BANI: În iunie încep să reapară dorințele, intențiile și planurile amânate din lipsă de bani sau alte resurse. În iulie și august vei putea evalua mai bine situația, pentru că vei avea o anumită experiență, nu tocmai fericită, din cauză că te-ai întins mai mult decât trebuia în lunile anterioare. Sursele de venit pot deveni și ele volatile, instabile, iar acesta este un element care te va însoți mai mulți ani de acum înainte.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Horoscopul verii 2018 – Taur

DRAGOSTE: Până la toamnă – târziu în toamnă – va exista o piedică în calea dorinței tale de a te elibera de obligații, de a-ți recăpăta libertatea. Vei avea ocazia, în lunile de vară, să vezi de ce nu te poți bucura de ceea ce ai construit până acum în actuala relație de cuplu, iar asta te va ajuta să poți preveni asemenea revolte, mai târziu.

CARIERĂ: Sunt posibile căderi spectaculoase, provocate de erori pe care puțini le cunosc, dar și reușite răsunătoare. Te așteaptă o vară foarte dinamică pe plan profesional. Ai putea descoperi calități proprii pe care nici tu nu le cunoșteai, dar pe care le vei putea valorifica pentru a crește. În august apare pericolul de a te compromite singur prin gesturi exagerate, vorbe negândite sau decizii ciudate.

SĂNĂTATE: Acesta este, de departe, cel mai sensibil domeniu din viața ta. Se recomandă să te informezi cât se poate de bine și de mult despre psihic, despre mecanismele interioare și mai ales despre condițiile în care te poți bucura de un echilibru constant. Nu vei mai putea neglija nevoile propriului suflet. Aceasta este o tendință care va fi valabilă ani buni de acum încolo.

BANI: Finanțele vor depinde în cea mai mare măsură de evoluția profesională, în iunie și iulie. Din august, se conturează pericolul de a ignora orice regulă doar pentru a ieși în evidență și a obține ceea ce îți dorești. Ar fi de dorit să respecți legile, chiar dacă tu crezi că nu te vede nimeni și îți poți permite să le ignori.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Horoscopul verii 2018 – Gemeni

DRAGOSTE: Din iunie încep să se vadă rezultatele unor eforturi pe care le-ai depus, sistematic, pentru a te armoniza cu partenerul de cuplu. În iulie te-ai putea întâlni cu un model relațional pe care vei dori să îl transpui în propria viață. Luna august promite mai multă armonie în relațiile bazate pe sentimente.

CARIERĂ: Te-ai cățărat pe cufărul cu posibilități și refuzi să cobori cu picioarele pe pământ. Nu o vei face nici în lunile de vară, chiar dacă vei primi semnale că acesta ar fi cel mai bun lucru pentru tine. Nu te implici suficient în ceea ce faci, pentru că te gândești la ce ai putea întreprinde în alt domeniu, în alt context și în altă parte…

SĂNĂTATE: În luna mai a început un proces îndelungat de răscolire a tuturor slăbiciunilor psihice și fizice, pe care va trebui să le echilibrezi în anii care vin. Va trebui să îți pui multe întrebări și să găsești și răspunsurile, iar rezultatul acestui proces va fi o schimbare profundă a vieții tale, în ansamblu.

BANI: Până în august vei fi factorul care destabilizează situația financiară a familiei, într-o asociere sau orice alt context. Abia după această perioadă vei înțelege că este nevoie nu numai să faci economii, ci și să folosești resursele curente într-un mod cât mai inteligent.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Horoscopul verii 2018 – Rac

DRAGOSTE: Până în prima decadă a lunii august, vei avea de trecut prin mai multe situații complicate, care au rolul de a scoate la lumină îndoielile pe care le ai față de partenerul de cuplu și deciziile legate de soarta acestei relații. Inima ta își va regăsi avântul la începutul lunii iunie, iar această tendință va dura până spre sfârșitul toamnei.

CARIERĂ: Vei avea parte, în lunile de vară, de o pauză pe plan profesional, fie în sensul că vei înceta să te mai zbați din proprie inițiativă, fie pentru că ai ajuns la liman și te vei bucura de rezultatele eforturilor depuse în ultimii ani. Oricum ar fi, te vei bucura că ai acumulat o experiență vastă, care îți va fi de mare folos mult timp de acum încolo.

SĂNĂTATE: Consumul nervos exagerat poate duce la uzură generală, dacă nu te vei proteja de acest factor. În iunie și iulie vor exista și unele elemente de protecție, care vor ține la distanță problemele mai serioase, dar în august apare un nou factor de stres, care te va pune serios la încercare.

BANI: Este vara bilanțurilor financiare, a plății datoriilor știute și neștiute și a risipei provocate de alții. Se recomandă prudență în tot ce faci, dar în special în contractarea unor noi împrumuturi, mai ales dacă motivația are legătură cu orgoliul, nu cu utilitatea a ceea ce urmează să achiziționezi.

Horoscopul verii 2018 – Leu

DRAGOSTE: Urmează o vară de foc, și nu din cauza temperaturilor, ci a complicațiilor care se pot naște în toate relațiile importante, în special în cea de cuplu. Știi deja care sunt problemele, dar nu ai soluții pentru ele, poate și pentru că te mulțumești să cauți vinovați, iar cel care primește acest rol este partenerul de cuplu…

CARIERĂ: Până în prima decadă a lunii august va persista o oarecare dezordine în muncă – eforturi depuse haotic, fără o prea bună organizare. Însă din august încolo, va trebui să faci un efort pentru o mai bună administrare a resurselor de orice fel. Poți face primii pași, timizi, într-un cu totul alt domeniu de activitate.

SĂNĂTATE: E posibil ca starea de sănătate să fie principala ta sursă de îngrijorare, cea care te împiedică să faci planuri pe termen mediu și lung. În lunile de vară aceste probleme se vor accentua, iar din august vor începe să apară și situații concrete care vor cere decizii curajoase și schimbării radicale în muncă.

BANI: E cam haotică situația ta financiară, dar atâta vreme cât intră bani și de la tine, și de la partenerii de orice fel, nu îți faci prea multe griji. Lunile de vară vor aduce cheltuieli cu amenajarea locuinței, mai ales în sensul extinderii, lărgirii, unei mai bune administrări a spațiului interior și exterior.

Horoscopul verii 2018 – Fecioară

DRAGOSTE: Îți complici singur(ă) viața, crezând că ai nevoie doar de mai multă înțelegere din partea celor dragi, când, de fapt, ai nevoie să te înțelegi tu pe tine, să asimilezi experiențele acumulate și să îți organizezi altfel viața. Acestea vor fi preocupările tale de-a lungul întregii veri și fără ele nu vei putea obține acea stabilitate pe care o dorești atât de mult.

CARIERĂ: Toată vara vei fi subiectul unor dispute dintre cele mai ciudate între superiorii tăi, care vor face eforturi reale să te convingă să alegi domeniul lor sau să refuzi oferta altuia. Este posibilă și o retragere din aceste situații dificile, prin alegerea unei alte variante, una care să îți convină doar ție.

SĂNĂTATE: Toată agitația de la serviciu își va spune cuvântul, fără întârziere, de această dată și vei putea observa mai întâi o posibilă slăbire a nervilor, apoi, unele probleme cardiovasculare. Toate lunile de vară vin cu această încărcătură negativă, așa că va trebui să te protejezi cum știi tu mai bine.

BANI: Ai scăpat de datorii sau le-ai transformat în altceva, dându-le un sens constructiv. Vara vine cu noi ocazii de a cheltui, dar de această dată cu propria pregătire, deplasări interesante și examene pe care le vei promova destul de ușor. Este o perioadă în care ar fi bine să nu te bazezi pe noroc.

Horoscopul verii 2018 – Balanță

DRAGOSTE: În toate lunile de vară te vei bucura de o ciudată stabilitate în cuplu, dublată de o dorință sinceră de a proteja relația actuală, ceea ce nu ai mai simțit de mulți ani. Turbulențele care vor apărea vor fi generate de tensiunile din familia extinsă, de neînțelegeri patrimoniale sau de lăcomia unor apropiați.

CARIERĂ: Ritmul schimbărilor de la serviciu va fi puțin mai lent în perioada verii, semn că te poți bucura de ceea ce ai făcut până acum și te poți pregăti pentru următoarea serie, care va începe la iarnă. Lunile iunie și iulie promit situații favorabile, în care vei fi remarcat și apreciat de superiori sau de un grup mare de oameni.

SĂNĂTATE: Dacă nu ar fi povara problemelor din familie, ți-ar fi mai ușor să depășești orice dezechilibru organic. Până la începutul lunii august, ai putea descoperi informații care ți-au fost ascunse despre moștenirea ta genetică sau despre obiceiuri și deprinderi moștenite care îți fac rău. Așa vei ști clar ce ai de făcut pentru a te proteja de multe complicații, pe viitor.

BANI: Reapar oportunitățile pe care le credeai pierdute, apar altele noi, efectul lor este de scurtă durată, dar toate vor avea o influență asupra nivelului veniturilor. Lunile de vară aduc această șansă de a valorifica un talent, în afara orelor de serviciu, de a face și altceva care să îți aducă venituri suplimentare.

Horoscopul verii 2018 – Scorpion

DRAGOSTE: Intri într-o lungă perioadă de instabilitate a relațiilor importante, în care vei trece printr-o mulțime de situații provocate de parteneri și de felul în care ți-ai construit relația cu aceștia. Toate lunile de vară vor accentua această instabilitate, fără să îți ofere și soluții; pe acestea va trebui să le descoperi singur, cu multă răbdare, în timp.

CARIERĂ: Se încheie o lungă perioadă de schimbări la serviciu, unele provocate de relația cu superiorii, altele, de fluctuațiile stării tale de sănătate. Lunile de vară aduc accentuarea unor lecții de viață legate de profesie, de felul în care o exerciți și de efectele pe care le are stilul tău asupra celor din jur.

SĂNĂTATE: Până spre sfârșitul toamnei, ai la dispoziție un răgaz binevenit pentru a descoperi cauzele profunde ale unor afecțiuni pe care le-ai neglijat și care, din acest motiv, au devenit supărătoare, afectându-ți calitatea vieții. Singura condiție este ca inițiativa să fie a ta, să nu faci investigații la insistențele cuiva sau la rugămințile unui apropiat.

BANI: În iunie și iulie se anunță mici tranzacții, intrări și ieșiri de sume, nesemnificative pentru situația ta financiară generală. În august, ritmul acestora se va diminua. În schimb, vei trece la cheltuieli cu amenajarea casei, care ți se va părea brusc nepotrivită cu nevoile tale, neîncăpătoare sau incomodă.

Horoscopul verii 2018 – Săgetător

DRAGOSTE: Se încheie testarea furtunoasă a celor mai diverse etape din evoluția relațiilor cu cei dragi. Ai acumulat experiențe care îți vor fi de mare folos de acum înainte. Lunile de vară pun accentul pe recunoașterea sentimentelor și pe ceea ce poți construi, în propria viață, pe baza acestora.

CARIERĂ: Lunile de vară reprezintă o primă etapă din lungul șir de experiențe pe care le vei trăi pe plan profesional, de la schimbarea completă a domeniului de activitate la asumarea unui cu totul alt rol în actualul context profesional. Este posibil să te deruteze, cel puțin parțial, instabilitatea, care poate fi accentuată și de faptul că nu te vei decide imediat asupra unui domeniu anume.

SĂNĂTATE: Ar fi bine ca lunile de vară să fie o pregătire, deosebit de necesară, pentru o schimbare profundă de atitudine față de propria stare de sănătate. Vei descoperi cele mai noi și mai puțin obișnuite metode de vindecare și vei simți nevoia să le spui și altora despre ele. Poți deveni un pionier în domeniul sănătății, specializat pe o anumită problemă sau mai multe.

BANI: Până la începutul lunii august mai sunt posibile pierderi provocate de neglijență, a ta sau a altora, de neatenție sau de prioritățile incorect așezate. Apoi, vei găsi resursele necesare pentru a economisi, a te orienta spre investiții de viitor sau către câștiguri modeste, dar cu un grad mai mare de siguranță.

Horoscopul verii 2018 – Capricorn

DRAGOSTE: Îți trebuie mai mult decât o vară ca să îți dai seama dacă deciziile luate în legătură cu relația de cuplu sunt bune, dar vei avea numeroase ocazii ca să începi să înțelegi ceva, mai ales din august încolo. Poate că ai luat decizii mature, bine gândite, dar ai nevoie și de confirmări.

CARIERĂ: Pui bazele unei abordări cu totul diferite a parcursului profesional, care se poate finaliza cu surprize de tot felul, de la reorientare la o nouă specializare. În lunile de vară vei simți nevoia să acorzi mai multă atenție pasiunilor tale reale, iar în cazul în care nu coincid cu meseria aleasă, vei începe să te ocupi foarte serios de acest aspect.

SĂNĂTATE: Singur(ă) îți faci rău, singur(ă) repari. Până în prima decadă a lunii august, vei descoperi mai ales cum îți faci rău, care sunt mecanismele interioare care duc la descurajare, la consum nervos inutil sau la pesimism. Aceste probleme sunt mult mai importante decât dezechilibrele fizice.

BANI: Te pregătești să devii administratorul unor bunuri comune cu familia, să primești moșteniri sau să folosești banii altora pentru a-ți asigura un alt nivel de trai. Lunile de vară se anunță a fi deosebit de dificile pe plan financiar, mai ales în cazul în care ai de gând să forțezi mâna unui membru al familiei sau al unui partener, ca să cedeze ceva din drepturile sale.

Horoscopul verii 2018 – Vărsător

DRAGOSTE: Lunile de vară vor aduce un șir de probleme care ți se va părea nesfârșit, dar trebuie să știi că principala cauză este lipsa ta de angajament, dorința ta mai mult irațională de independență, care îți subminează relațiile importante. Te afli într-un moment potrivit pentru a decide ce vrei să faci mai departe, pentru că nu vei putea continua ca până acum.

CARIERĂ: Chiar din iunie se deschid unele oportunități de schimbare a locului de muncă, de a face un pas înainte pe plan profesional. Această tendință se va păstra întreaga vară, dar cele mai puține complicații le vei întâlni la începutul verii. Apoi, vor începe să conteze mai mult familia și responsabilitățile asumate față de cei dragi.

SĂNĂTATE: Traversezi una dintre cele mai dificile perioade în acest domeniu al vieții tale, iar din august se va adăuga un element nou, care te poate tulbura și mai mult. Pe lângă un tablou clinic încărcat, va apărea și îndoiala față de bunele intenții ale celor la care vei apela ca să te ajute să te vindeci.

BANI: Ritmul încasărilor va deveni mai lent, la fel ca în verile trecute, și poate că ești deja împăcat cu această situație, dacă veniturile tale depind de o clientelă anume. Cheltuielile, în schimb, pot ajunge la un nivel fără precedent, din cauza schimbării locuinței, a unor amenajări complexe sau începerii unui nou proiect, menit să-ți transforme locuința în casa la care visezi de mult.

Horoscopul verii 2018 – Pești

DRAGOSTE: Până la începutul lunii august, vei fi mai distant, provocând îndoieli celor care te iubesc, fără să observi și fără să ai această intenție. După această perioadă, va trebui să te gândești foarte serios la zgârcenia afectivă de care suferi de la o vreme și să faci ceea ce consideri de cuviință pentru a renunța la ea.

CARIERĂ: Chiar din prima parte a lunii iunie se vor redeschide oportunitățile pe care le-ai abandonat în primăvară și te vei gândi, din nou, la alternativele pe care le ai pentru a te dezvolta pe plan profesional. Este important să lucrezi cu mare atenție și să micșorezi șansele unor eșecuri, printr-o atitudine concentrată și binevoitoare, în special din august încolo.

SĂNĂTATE: Lunile de vară aduc un ritm diferit de refacere, mai lent, semn că ai mai multă nevoie de odihnă. Munca poate deveni o problemă, mai ales dacă nu ai reușit să te adaptezi pe deplin la noile condiții, la noul volum de efort, care îți este solicitat încă de anul trecut. Sursa problemelor poate fi sistemul cardiovascular, cu tot ce înseamnă acesta.

BANI: Te vei bucura, în această vară, de un ritm constant al veniturilor, unul mai ridicat, datorită volumului mare de muncă. Te vei bucura de acești bani, obținuți cu propriile puteri.


Vezi și previziunile Uraniei!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Observatornews.ro
Comisia Europeană organizează o întâlnire între România şi TikTok în contextul campaniei lui Călin Georgescu. POLITICO: Bruxelles, mediator
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI