Metoclopramid

Această pastilă este cel mai potrivit remediu pentru greaţă. Foloseşte- o cu încredere, însă nu abuza de ea, mai ales dacă urmează să conduci, unul din efectele sale secundare fiind că provoacă stări de somnolenţă. Se mai poate folosi Nexium, tablete de 20-40 mg, care, la fel ca şi metoclopramidul, taie senzaţia de greaţă şi împiedică refluxul gastroesofagian, adică acele regurgitaţii acide sau amare care pot să apară în starea de mahmureală.

Evită prăjelile

În dimineaţa de după petrecere, evită prăjelile, deoarece rişti să introduci în organism grăsimi saturate.

Cafea

Are rol de revitalizare, dar poate, în acelaşi timp, să creeze insomnie. Nu trebuie consumată în cantitate foarte mare.

Zeamă de varză

Un alt tratament împotriva mahmurelii este să bei zeamă de varză. Are un aport de apă necesar organismului deshidratat şi, în plus, îţi taie senzaţia de greaţă.

Somn

Nimic nu ajută mai mult decât un somn lung şi liniştit la refacerea organismului după o beţie.

Murături

Consumă castraveţi acri, varză murată, gogoşari în oţet sau gogonele. Te scapă de senzaţia de greaţă care apare la orice mahmureală. Atenţie: dacă ai probleme cu stomacul, nu mânca multe murături, deoarece oţetul îţi provoacă arsuri!

Sucul de roşii şi de ţelină

Sunt rehidratante eficiente şi ajută organismul să îşi refacă doza necesară de vitamine, reechilibrând mineralele din sânge.

Lichide

Alcoolul deshidratează organismul, aşa că, a doua zi după beţie, trebuie să bei cât mai multă apă. Poţi alterna cu limonadă şi ceai verde – ambele ajută la detoxifierea organismului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News