Cum îl protejezi de apa mării

– Sarea şi mineralele din apa mării decolorează puternic părul şi îl usucă. La mare, foloseşte un şampon dintr-o gamă specială, hrănitor, îmbogăţit cu ulei esenţial de lămâie sau cu unt de karite. Aceste substanţe acţionează ca o barieră, nelăsând sarea mării să se lipească de păr.
– Foloseşte uleiuri protectoare, cum ar fi cel de cimbru. Câteva picături puse în şamponul obişnuit vor activa circulaţia sangvină a scalpului şi vor întări firele de păr.
– Aplică măşti intens hidratante din gamele reparatorii. Lasă-le să acţioneze câteva minute şi apoi clăteşte bine părul.
– Şi balsamul este protector. Aplică-l după fiecare spălare şi nu clăti părul foarte mult.

Cum îl fereşti de clorul din piscină

– Clorul din apa piscinei usucă părul şi îl face casant. Şi culoarea e afectată, părul având tendinţa să se decoloreze. Cel mai bine e să-l protejezi purtând o cască de baie de silicon.
– Pentru că apa poate pătrunde sub cască, dacă aceasta nu e fixă, înainte a o pune pe cap, aplică pe părul umezit câteva picături de ulei de cocos. Astfel, părul va absorbi mai puţină apă din piscină, deci mai puţin clor.
– După ce ieşi din piscină, spală-ţi părul cu un şampon mai blând.
– Dacă foloseşti foehn-ul pentru a-ţi usca părul, reglează-l la o temperatură moderată, nu la una ridicată.
– Nu uita de balsam sau de masca de păr! Trebuie fo losite din belşug pe tot timpul verii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News