Injecţiile cu acid hialuronic/colagen
Folosit pentru tratarea ridurilor, umplerea pomeţilor sau îndepărtarea cearcănelor, colagenul este  substanţa care are un efect imediat deoarece, în mod natural, deja există în tegumentul pielii. Pot fi corectate ridurile de expresie de la nivelul frunţii (în asociere cu toxina botulinică, când e cazul), ridurile de la nivelul buzelor, ridurile de la nivelul gâtului, se poate efectua un lifting al sprâncenelor ( în asociere cu toxina botulinică), pot fi reconturaţi pomeţii şi obrajii sau ovalul feţei.
O fiolă gata sintetizată în laborator poate să fie utilizată pentru întreaga zonă a feţei, însă, poate totodată varia în  funcţie de solicitările fiecărei persoane. Procedeul de injectare durează în medie  un sfert de oră, iar beneficiile injectării acidului hialuronic durează în general câteva luni, până la aproximativ un an de zile. După aceea tratamentul se repetă la interval de 6-12 luni în funcţie de dorinţele pacienţilor sau la nevoie. Când este injectat imediat sub piele, acidul hialuronic întinde pielea, o tonifică şi crează o imagine proaspătă, cu un aspect mai tânăr şi mai sănătos. Procesul în sine este relativ simplu. Tratamentul se administrează la cabinetul medicului pe baza necesităţilor cosmetice ale fiecărui pacient. În câteva zile, pacientul începe să observe schimbări evidente în înfăţişare şi orice senzaţie sau disconfort cauzat de tratament dispare.

Implantul de grăsime
Este o procedură chirurgicală în care celulele grase sunt extrase de la nivelul abdomenului, feselor sau coapselor şi injectate la nivelul feţei cu scopul de a umple ridurile faciale sau pentru a contura anumite zone ale feţei.
Pe măsură ce îmbătrânim, colagenul şi elasticitatea tegumentară se pierd şi apar ridurile care, combinate cu pierderea ţesutului adipos dau un aspect „supt”, chiar scheletic al feţei. Acest procedeu corectează modificările produse de trecerea timpului şi conferă un aspect întinerit.

Ce zone se tratează?
Aproape toate zonele feţei pot fi tratate, dar cele mai solicitate sunt: corectarea ochilor „înfundaţi” şi a vaselor vizibile care duc la apariţia cearcănelor, corecţia după îndepărtarea agresivă a depozitelor de grasime prin blefaroplastia pleoapei inferioare, zona tâmplelor, zona maxilară, zona dintre sprâncene, cicatrici faciale sau zona inferioară a obrazului după extracţii dentare agresive.

Peeling-ul
Acest procedeu constă în îmbunătăţirea şi catifelarea texturii pielii prin exfolierea controlată a straturilor superficiale ale tegumentului, aplicând pe piele unul sau mai mulţi agenţi exfolianţi. Noile celule care se formează în timpul procesului de vindecare produc o suprafaţă a pielii mai netedă, mai întinsă şi cu aspect mai tânăr, chiar dacă nu toate imperfecţiunile pot fi eliminate de la prima şedinţă. Substanţele chimice utilizate în concentraţii variate diferă în funcţie de profunzimea leziunilor pe care le produc: alfa hidroxiacizii  (acidul glicolic, acidul lactic), beta hidroxiacizii (BHA), soluţia Jessner, rezorcinolul, acidul tricloracetic (TCA) etc. De aceea, fiecare categorie de peeling se adresează unor anumite tipuri de leziuni. La fel şi timpul de vindecare variază în funcţie de substanţa şi concentraţia aleasă iar pentru a optimiza beneficiile şi pentru a minimiza reacţiile adverse şi complicaţiile unui anumit peeling, este foarte importantă alegerea unui peel potrivit în funcţie de pacient. Peeling-ul este indicat în tratamentul diferitelor afecţiuni dermatologice cum ar fi: tulburări de pigmentare (postinflamatorii, discromii), cicatricile superficiale, acnee, keratoza actinică, elastoza solară şi chiar în estomparea/reducerea ridurilor.

Mezoterapia

Pentru tratarea şi incetinirea efectului de îmbătrânire este utilizată tehnica mezoterapiei (mezoliftului) care este un tratament de reîntinerire facială nechirurgicală ce presupune microinjectarea unui amestec de produse naturale care stimulează regenerarea tegumentară din profunzime către suprafaţă.
Amestecul de substanţe nutritive poate să fie variat, în funcţie de efectul dorit, de la substanţe nutritive de sinteză care stimulează producerea de colagen propriu pielii, la complexul de vitamine care incetinesc distrugerea celulară: vitamina A-stimulator al regenerării epidermului, vitamina E care protejează împotriva peroxizilor prin acţiunea sa antioxidantă, vitamina C-stimulează sinteza colagenului şi inhibă eliberarea de melanină, vitaminele B- anticarenţiale, indispensabile unui bun echilibru biologic al pielii, vitamina K- care ajută la reglarea microcirculaţiei sanguine.
De asemenea, se mai folosesc săruri minerale- care favorizează reacţiile biochimice tisulare în locurile unde sunt injectate şi măresc viteza reparării tisulare sau hialuronidaza care stopează activitatea distructivă locală a hialuronidazei proprii corpului. Mezoterapia se poate aplica şi pentru ridurile de la nivelul gâtului sau decolteului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News