E un fericit! Cu tine alături are parte de toată libertatea pe care şi-ar putea-o dori un bărbat cum puţini sunt cei care se pot lăuda cu acest lucru. Tu ai o personalitate puternică şi găseşti întotdeauna ceva de făcut, astfel încât să nu te învârţi doar în jurul lui. Relaţiile cu cei din jur sunt prea interesante ca să le neglijezi şi, în plus, eşti conştientă că gelozia poate dăuna relaţiei. De-a lungul timpului, ai observat că regulile stricte nu duc decât la conflicte, pentru că, inevitabil, unul dintre voi le va încălca. Din fericire, ai destulă răbdare şi înţelepciune ca să nu reacţionezi imediat ce simţi o urmă de gelozie în suflet. Încrederea în partener se află pe primul loc, iar dacă aceasta e înşelată, atunci totul se năruie în jur.
Faci parte din acea categorie de oameni care ştiu cum să-şi petreacă timpul singuri, dar ştiu să profite şi de compania celorlalţi. Încerci să eviţi toate gesturile care l-ar sufoca pe partenerul tău sau l-ar face să se simtă îngrădit. Uneori reuşeşti, alteori nu. Nu îl suni din oră în oră, nu îi ceri zilnic dovezi de dragoste, dar în sufletul tău se duce o luptă tăcută. Din fericire, partenerul ştie să-ţi acorde atenţie, să vorbească cu tine şi să nu-ţi ascundă lucruri importante. Când mai dă greş, trebuie să înfrunte furia şi reacţiile tale de om rănit. Lasă-i suficient timp ca să decidă singur când şi cum preferă să îţi arate că te iubeşte şi nu exagera atunci când acordă atenţie şi altcuiva. Până la urmă, este ceva normal.
Îl vrei numai şi numai pentru tine. Doreşti să îţi dedice fiecare secundă din viaţa lui şi fiecare gest de atenţie. Să nu aibă ochi decât pentru tine şi cuvinte drăgăstoase doar la adresa ta. Nu îl pierzi nici o secundă din ochi şi îi urmăreşti fiecare mişcare, dar, culmea, dacă alţi bărbaţi ar înnebuni într-o astfel de situaţie, partenerului tău îi place. Doar uneori se simte sufocat, însă, dacă nu ai fi tot timpul cu el şi nu i-ai pune mereu întrebări, ar simţi că ţi-e indiferent. Atenţie! Când te concentrezi prea mult asupra unei singure persoane, contactele cu prietenii au de suferit. Acordă-i mai multă libertate, pentru că libertatea înseamnă şi încredere. Evită concluziile pripite la care ajungi adesea şi nu îl bănui fără motiv.