Împărțeam cu ea totul, chiar și bărbatul!

Era trecut de miezul nopții când telefonul a început să sune în disperare. Somnul îmi era atât de dulce, încât nu-mi venea să mă ridic din pat. Abia într-un târziu am ridicat capul de pe pernă. Oare ce naiba se întâmplase? Nu putea fi decât ceva rău, că altfel cine și-ar fi permis să sune la ore de-astea, imposibile? și, în acel moment, am realizat că Edi nu era lângă mine. Abia atunci m-am dezmeticit cu totul și mi-am amintit că eram singură în casă. Edi plecase în seara aceea la ai lui și o luase și pe aia mică, pe Ina. Doamne, s-a întâmplat ceva cu ei! Au avut un accident! Am început să tremur, în timp ce mă îndreptam spre telefon.

Acesta continua să țârâie strident. și cât îl rugasem pe Edi să schimbe aparatul! Nu mai puteam de frică. De fiecare dată când începea să sune, săream ca arsă.

— Alo? am întrebat șoptit. Cine e?

— Alo? Corina? Vorbește puțin mai tare, nu te aud bine! Ce mai faci?

Glasul îmi suna cunoscut, dar nu știam de unde să-l iau.

— Alo? Da, eu sunt, Corina. Dar la tele-fon cine naiba e? Nu te puteai uita la ceas, înainte să mă deranjezi? Ești pasăre de noapte, ce-i cu tine, soro?

— Ăăă, scuză-mă, nu mi-am dat seama că e atât de târziu. Am omis să aflu cât e ora… Sunt Simona, nu m-ai recunoscut?

Recomandări

Directorul de spital care l-a surclasat pe Sorin Oprescu la anii de pușcărie. Florin Secureanu își deconta bijuteriile, limuzina și călătoriile în jurul lumii

Simona. Totul s-a învălmășit în capul meu și, preț de câteva secunde, nu am zis nimic. Abia pe urmă mi-am găsit vorbele.

— Dacă e vorba despre acea Simona, s-ar putea să-mi amintesc. Aia care a fost cea mai bună prietenă a mea? și care a plecat fără să catadicsească să-mi dea măcar un telefon? Despre ea o fi vorba?

— Da, despre ea. Merit să mă bălăcărești, și asta s-ar putea întâmpla cât de curând.

— Oricând e loc pentru reproșuri. De laudă, nu prea mai găsesc cuvinte, da’ de certat, cu cea mai mare plăcere.

— Corina, văd că nu te-ai schimbat prea mult…

— încă nu m-ai văzut! 0 să-ți schimbi imediat părerea! M-am băbit… Dar să lăsăm lamentațiile! Cărui fapt îi datorez marea onoare de a fi sunată de însăși maiestatea sa Simona?

— Trebuie să vin în țară, să-mi rezolv niște treburi. Mă gândeam să ne întâlnim, că doar au trecut atâția ani de când nu ne-am mai văzut…

— Mai știi câți?

— Cred că de prin 2005, când m-am măritat. Mă înșel?

— Nu prea mult. De fapt, ne-am mai văzut o singură dată de atunci, dar aia nu se pune, nu? Ne-am întâlnit în gară, eu plecam la ai mei și tu schimbai trenul, mergeai în nu știu ce delegație. Doar cinci minute am apucat să vorbim. și pe fugă…

Recomandări

Tarom a vândut 7 avioane cu elice și a primit pentru ele 10 milioane de dolari de la o companie aeriană din Caraibe

— Ei, înseamnă că nu știi. Am făcut și un copil de atunci, o fetiță. Dar tu?

— și eu am tot o fetiță. Aș fi vrut și un băiat, dar n-a fost să fie. Auzi, de ce stăm atâta la telefon? în primul rând, te costă o avere și, pe urmă, n-o să mai avem ce ne spune când ne vedem. Stai mai mult în țară?

— Sper ca în două săptămâni să rezolv ce am de rezolvat. 0 să stau în Sibiu și de aceea am apelat la marea ta bunăvoință. Se poate, nu deranjez?

— Tot nu m-am lămurit când vii. Bineînțeles că te așteptăm!

Am mai stat câteva minute de vorbă, apoi am închis. Eram destul de emoționată, nu am mai închis un ochi tot restul nopții. Simona îmi fusese colegă și cea mai bună prietenă, încă din clasa a treia, până la terminarea liceului. Pe urmă, drumurile noastre s-au îndepărtat oarecum, dar am încercat să ne păstrăm amiciția. și am reușit, în mare parte. însă când ea s-a măritat, firul s-a rupt de tot. Am aflat de la maică-sa că a plecat în Statele Unite.

Simona era exact opusul meu ca fire. 0 tipă plină de viață, căreia nu-i păsa nicio-dată de nimic. Eu eram o fricoasă, nu aș fi făcut un pas fără voia părinților. Ea îmi înveselise copilăria și adolescența. Cât am mai plâns atunci când ne-am despărțit, din pricina facultății! Fuseserăm ca două surori, împărțiserăm totul până atunci. Dar ea voia să plece la București, în timp ce ai mei mă obligaseră să rămân în Sibiu. De-abia așteptam vacanțele! Eram nedespărțite, când era ea la mine, când eram eu la ea. Aveam atâtea de povestit! Aici exagerez puțin, mai multe de povestit avea ea. Ce viață aventuroasă ducea! Prin poveștile ei, părea că trăiam și eu aceleași aventuri de dragoste.

Recomandări

Putin amenință cu armele nucleare, dar va apăsa el butonul roșu?

și tot datorită ei l-am cunoscut pe Edi. Dăduse un chef, la care veniseră și foști colegi de-ai noștri, dar și destui necunoscuți. Edi venise cu o tipă pe care o cunoștea Simona. Dar n-a mai plecat cu acea persoană de la petrecere, ci cu mine. De atunci, am învățat și eu ce înseamnă dragostea. Când i-am spus, Simona s-a bucurat.

— în sfârșit, te văd și pe tine fericită! Mă bucur! îl iubești pe băiatul ăsta?

— și încă mult! Sunt înnebunită după el. și el mă iubește! Dragoste la prima vedere, ce vrei?!

— Așa-i la unii. Tu ai fost mai norocoasă ca mine, încă îl caut pe alesul inimii mele! Vreau să rămân o viață lângă el, nu o lună, nici o săptămână!

— Dar credeam că e ceva serios între tine și Radu!

— Mda, ar putea fi… Dar e loc de mai bine. Mai caut și, dacă nu găsesc ce-mi convine, poate rămân cu el. Că doar n-o să-i dau papucii fără să am o rezervă!

Avea mereu o alternativă la iubitul oficial. și dacă, din întâmplare, se afla secretul, o termina cu amândoi. „De ce să mi se reproșeze vreodată ceva? Băieți sunt destui pe lume, o pot lua oricând de la capăt!”, spunea ea. Cu Radu avea o legătură care părea destul de serioasă. Oare renunțase la celelalte relații? Nu-mi venea s-o întreb, pentru că m-aș fi simțit prost în fața lui Radu.

Măcar să nu mai știu. Oare cum putea fi atât de duplicitară? Cum îi putea păcăli? și de ce?

Până la urmă, a rămas cu Radu. M-am mirat când am auzit, dar nu am comentat. Când s-a măritat cu el, uimirea mea a fost și mai mare. Iar când am aflat că plecaseră împreună în State, fără să-mi dea măcar un telefon de rămas-bun, am rămas de-a dreptul mască.

Acum, Simona se întorcea în țară. Abia așteptam să stăm la taifas, să-mi povestească aventurile ei, că doar nu se cumințise acolo! Sigur aveam de pierdut niște nopți stând la povești…

Am operat niște modificări în „vastul” nostru apartament cu două camere, am mutat un fotoliu extensibil în dormitor, ca să o „parcăm” pe Ina, urmând ca în sufragerie să doarmă Simona.

Primele zile au trecut cu viteza luminii. Ne-am povestit toate câte ni se întâmplaseră în ultimii ani, am râs, am lăcrimat… Ce mai, a fost minunat! Noaptea, pe la două, cădeam frânte de oboseală.

într-o noapte însă… m-am trezit. Avusesem un coșmar. Eram leoarcă și răsuflam greu. Am întins mâna să-l simt pe Edi, să mă liniștesc. Dar el, nicăieri. „Ei, s-o fi dus să ia un pahar cu apă”, mi-am zis. Am privit în jur.

Ina dormea liniștită în pătuțul ei improvizat. M-am ridicat și m-am strecurat pe ușă, încercând să nu o trezesc. Tocmai întindeam mâna să aprind lumina în bucătărie, când mi-am dat seama că Edi al meu nu putea fi acolo. Păi, cum să stea pe întuneric? M-am răsucit pe călcâie și am privit spre baie. și acolo era beznă. și atunci… Am dus mâna la piept. Nu mai aveam aer. Simțeam cum încep să mă sufoc. Edi al meu nu putea să fie decât într-un singur loc din tot apartamentul: în sufragerie. Dar acolo dormea Simona!

— Ce se întâmplă aici? Nenorociților! am strigat, de cum am deschis ușa.

Simona nici nu s-a în-tors cu fața spre mine, doar Edi a catadicsit să ridice capul, jenat. în cele din urmă, ea s-a dezmeticit prima și mi-a răspuns:

— Nu se vede? Lasă-ne acum…

— Ce să fac?! Credeam că-mi ești prietenă! Te-am primit cu drag la noi, te-am invitat la cină, la taifas, la ce vrei tu, dar nu în brațele bărbatului meu! Halal să-ți fie! am strigat, cu voce gâtuită și cu lacrimi în ochi. Iar tu, nemernicule, cu tine am terminat, nu mai am ce discuta! Mi-e suficient ce am văzut!

— Corina… Credeam că știi! a bâiguit el.

— Ce să știu? și cum credeai că aș putea fi de acord? Ești bărbatul meu, nu-mi amintesc să o fi făcut până acum pe codoașa! Sunteți culmea! Oamenii în care credeam, pe care-i iubeam!

— Stai să discutăm! a zis Simona.

— Să discutăm? N-avem ce vorbi!

— Ba ai să asculți ce am de spus! a zis ea, pe un ton autoritar, și m-a luat de mână. Voiam să discutăm mâine, cu răb-dare și calm, dar ce să-ți fac dacă tu ai insomnii?

între timp, se îmbrăcaseră amândoi.

— Ia mâna de pe mine!

— Treaba ta, dar tot o să mă asculți. Să știi că nu am intenționat să-ți fac asta. Dar nu am putut să mă abțin. Doar știi că nicio-dată nu am putut fi cu un singur bărbat. Dacă ți-ai fi amintit, poate că nu m-ai mai fi primit în casă! Ar fi fost mai bine, iar prietenia noastră ar fi trecut și peste asta. Cori, nu am vrut să mă încurc iar cu Edi, dar așa a fost să fie…

— Să te încurci iar cu Edi? Cum adică? Luminează-mă, te rog!

— Uf, Corina, soțul tău nu ți-a spus nimic?! A însemnat mult pentru mine, aș fi renunțat la Radu pentru el, aș fi renunțat și la defectul ăsta al meu, de-a alerga după mai mulți tipi deodată… Dar, când mi-am dat seama că tu erai îndrăgostită de el,

m-am dat deoparte. Mă bucuram pentru tine, vă potriveați de minune! De aceea m-am resemnat, l-am luat pe Radu și apoi… Nu v-am mai căutat, v-am lăsat în pace. Mi-am căutat soțul din priviri, să-i cer o infirmare a celor spuse de Simona. Dar se furișase pe ne-simțite afară din cameră.

— Nu pot să cred! Simona, am înnebunit eu cumva sau visez urât? Ce naiba e toată nebunia asta?

— E realitatea, nimic mai mult.

— Bun. Să zicem că odată, demult, a fost ceva între voi. Aș trece peste faptul că nu mi-ai spus nimic atunci, dar ce se întâmplă acum? Pentru asta ce explicație ai?

— știi, de când am plecat din țară, nu am avut nicio aventură. în afara lui Radu, nu am fost cu nimeni. Iar de Edi mi-a fost dor tot timpul. Pe el nu l-am putut uita…

— La dracu’! America aia e atât de mare, nu aveai de unde lua un alt amant? Trebuia să vii înapoi pentru asta?

— Am venit la ai mei, m-au chemat să-i ajut cu recuperarea pământului și a casei. Trebuie să depunem dosarul cât mai repede. Recunosc, puteam să-i ajut doar cu bani, din State. Dar mi-a fost și dor de acasă, de tine, chiar dacă nu crezi, de Edi…

— Pentru el ai bătut atâta drum? N-o puteați face în altă parte?

— Tocmai asta e dovada că n-am avut nicio intenție, n-am pus nimic la cale! S-a întâmplat pur și simplu, nu înțelegi?

— Poate că înțeleg, dar asta nu mă ajută cu nimic. Cum a putut Edi… La mine nu s-a gândit?

— Crede-mă că, după ce-am băut împreună o sticlă de gin, nu s-a mai gândit la prea multe… știu că suferi și mă doare, dar am suferit și eu atâția ani…

— Să-ți mulțumesc pentru că mi l-ai împrumutat până acum? și de-acum încolo, ce-ai de gând? Să mi-l împrumuți și pe Radu, pentru câțiva ani?

— Nu, Corina. Acum am de gând să mă întorc de unde-am venit și să nu vă mai tulbur viața!

— Stai, nu te grăbi, poate că Edi nu e de acord să-l părăsești așa, dintr-odată. Edi, unde te-ascunzi?

L-am găsit așezat, pe întuneric, la masa din bucătărie, cu capul în mâini. Nu s-a mișcat, când am aprins lumina.

— Simona zice că vrea să plece. Tu ce părere ai? Preferi să plec eu?

— Nu… mi-a răspuns, șoptit.

— Bine, atunci zi ce vrei! Nu se poate, trebuie să ai și tu ceva de spus, doar ești unul dintre actorii principali în piesa asta! 0 iubești pe Simona? Vrei să fii cu ea? Gândește-te bine, ăsta e momentul adevărului!

— Corina, iartă-mă! Vreau să fiu cu… tine…

Am privit-o în tăcere pe Simona cum își strânge bagajele. Era ora cinci dimineața. N-am reținut-o, până la o oră mai decentă, dar, paradoxal, îmi părea rău la gândul că n-am s-o mai văd niciodată.

Dintr-un eveniment fericit, vizita pri-etenei mele, care-mi era ca o soră, se transformase într-o dramă ce făcuse trei oameni nefericiți. Simona avea lacrimi în ochi.

Edi nu era în stare să se clintească din locul în care se refugiase. Iar mie parcă-mi înfipsese cineva un cuțit drept în inimă și mi-l răsucea întruna. Cât de ușor se poate întoarce viața pe dos, într-o clipă!

După plecarea ei, ne-au trebuit vreo două zile, mie și soțului meu, ca să ne putem vorbi. Lucruri simple, gen „A venit nota de telefon, o plătesc eu” sau „Azi, la cinci, e ședință la grădiniță, la Ina. Ai tu grijă de ea, până mă întorc eu”…

Cam atât. Seara, nu trebuia să stăm nas în nas, căci Edi, care avea conștiința încărcată, se mutase din dormitor.

— Nu te osteni, i-am zis atunci, am să dorm eu cu Ina.

— Nu, lasă, aici e locul tău, eu nu mai am ce căuta…

Au trecut două săptămâni de când în casa noastră domnește o atmosferă tensionată. N-o mai pot îndura, trebuie să aflu dacă Edi vrea, ca mine, să mai dăm o șansă căsniciei noastre.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News