Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr., Roma Antică s-a dezvoltat în mod constant, transformându-se dintr-un mic orășel situat pe malurile râului Tibru în ceea ce avea să devină unul dintre cele mai mari leagăne ale civilizației.

În cazul în care credeai că știi totul despre Imperiul Roman, în cele ce urmează îți vom dezvălui lucruri de care cu siguranță nu ai auzit.

25 curiozități despre Imperiul Roman

1. O legendă romană vorbește despre frații gemeni Romulus și Remus. Pe când erau doar bebeluși, cei doi au fost abandonați la scurt timp după naștere, fiind găsiți de o lupoaică pe malurile Tibrului. Aceasta i-a crescut, însă când băieții s-au făcut mari, ei s-au luptat pentru putere. Romulus l-a ucis pe Remus și, astfel, a devenit primul rege al Romei, în 753 î.Hr., denumind orașul după numele său.

2. Până în anul 117 d.Hr., în timpul împăratului Traian, Imperiul Roman a avut cea mai mare întindere. Teritoriul său cuprindea întreaga Italie, toate ținuturile din jurul Mării Mediterane și o mare parte a Europei, inclusiv Anglia, Țara Galilor și regiuni din Scoția.

3. În timpul luptelor, soldații romani, denumiți și „legionari”, aruncau mai întâi sulița spre inamic, apoi se luptau cu acesta cu sabia. Pentru a se proteja, purta un scut de lemn și purta o cască și o armură metalice.

4. Soldaţii răniți în luptă erau oblojiți cu pânză de păianjen, care regenera pielea. În plus, în bandaj erau introduse diverse ierburi care ajutau la uciderea microbilor.

5. Pentru a putea aduce apă în orașele lor, romanii construiau apeducte – un sistem de canale și poduri. Apa era folosită pentru băi și toaletele publice.

6. Romanii aveau un obicei ciudat de a merge împreună la toaletă. Cum la acea vreme nu exista hârtie igienică, ei foloseau bureţi care erau legați pe băţ.

7. Pentru igiena personală romanii nu foloseau săpunul, ci își curățau pielea cu ulei de măsline pe care îl îndepărtau cu o bucată de metal.

8. Locuitorii Romei Antice mâncau cu mâna, stând tolăniți pe canapea. Doar ocazional foloseau un instrument ce aducea cu lingura de azi, însă niciodată furculița și cuțitul. Bogătașii mâncau alimente exotice precum carne de barză, creier de fazan, ficat de pește papagal și chiar limbă de flamingo.

9. În Roma Antică, urina era folosită pentru spălarea hainelor, dar și pentru înălbirea dinților deoarece conține amoniac, un agent de albire puternic. Bărbații foloseau pisoarele situate la colțurile de stradă, iar conținutul acestora era strâns în fiecare zi și adus la spălătorii.

10. Una dintre cele mai faimoase clădiri lăsate moștenire de vechii romani este Colosseumul. Imensul amfiteatru situat în centrul Romei găzduia lupte între gladiatori, dar și curse cu care de luptă. Câteodată, însă, Colosseumul era inundat cu apă pentru lupte între bărci, iar din „recuzită” nu lipseau nici aligatorii.

11. Speranța de viață în rândul oamenilor de rând din Roma Antică era una foarte redusă, și anume de 35-40 de ani.

12. Locuitorii Romei Antice se închinau unor zeități mai mult decât ciudate. Astfel, oamenii din mahalale aveau zeul canalizației, veceului și al excrementelor. De altfel, materiile fecale erau considerate mâncarea morților.

13. La romani, căsătoria crea relații socio-culturale și socio-politice reciproc avantajoase și aducea familiilor diverse beneficii. Divorțul era văzut ca ceva pozitiv deoarece despărțirea ar fi putut aduce o a doua căsnicie și, implicit, alte beneficii familiei. Astfel, divorțul a devenit ceva obișnuit și acceptat de societate.

14. Pentru a îndepărta durerile menstruale, femeile romane foloseau tampoane înmuiate în opiu, suc de mac, ulei de migdale, miere fiartă sau măduvă de bou.

15. Deși mulți consideră Imperiul Roman ca fiind cel mai mare din istorie, acesta ocupă abia locul 28 în clasament, cu o populație ce reprezenta la apogeu 12% din populația lumii. Densitatea populației era de opt ori mai mare decât cea a orașului New York de astăzi.

16. Romanii au inventat și răspândit în Europa încălzirea centrală, canalizarea, irigațiile sau cimentul. Acesta din urmă era obținut din amestecarea cenușei vulcanice cu apă și calcar.

17. Învăţătorii din Roma Antică erau în majoritate sclavi greci înţelepţi, așadar nu vorbitori nativi de limbă latină. Școlile erau puține, iar copiii care proveneau din familiile bogate beneficiau de învăţători particulari.

18. Romanii erau niște oameni foarte superstiţioși. Ei credeau că bufniţa era aducătoare de ghinion, mirositul cyclamenelor (n.n. – specie de flori perene din familia Primulaceae) prevenea apariţia cheliei, sunetul clopotelor înlesnea naşterea, iar prezenţa albinelor însemna că zeii sunt favorabili.

19. Pentru tratarea afecțiunilor neurologice – epilepsii, migrene, etc. – dar și a unor boli precum guta, medicii foloseau o formă primitivă de electroterapie. Ei aplicau pe capul pacientului țipari și pești-torpilă prin intermediul cărora erau administrate șocurile electrice.

20. În vremea Romei Antice exista deja noțiunea de magazin, iar cel mai mare a fost construit în timpul domniei lui Traian timp de trei ani (107-110). Acesta cuprindea o piață, câteva magazine mici, dar și clădire de locuințe.

21. Cloaca Maxima din Roma este primul sistem de canalizare din lume. Originile Cloaca Maxima sunt în secolul al VI-lea î.Hr. La început, sistemul nu era foarte complex, era doar un șanț în aer liber care ajuta la drenarea Forumului atunci când erau inundații. De-a lungul timpului, a fost reconstruit și extins până când a absorbit apele reziduale din cea mai mare parte a orașului antic. Nu de la casele rezidențiale însă, ci de la Palatul Împăratului, de la băi și toaletele publice.

22. Istoria Romei poate fi împărțită în trei perioade. Perioada regală, care datează de la începuturile orașului, Republica, între 509 şi 27 î.Hr., când Roma era guvernată de oficiali aleși – senatorii și consulii, şi perioada imperială, 27 î.Hr. – 476 d.Hr., când Roma a fost condusă de împărați. Aceștia aveau în continuare un senat, dar, în comparație cu Republica, politicienii aveau foarte puțină putere, iar rolul lor principal era administrarea Imperiului.

23. În timpul perioadei imperiale, care a durat peste 500 de ani, au domnit peste 70 de împărați. În anul 69 d.Hr., patru împărați au urcat pe tron. Împăratul care a domnit cel mai mult timp a fost primul. Augustus a condus Roma timp de 44 de ani și a menținut pacea timp de 30 de ani. Un alt record pentru Imperiul Roman!

24. Roma a avut primul sistem juridic. Cunoscute sub numele de Cele douăsprezece table, acestea au fost scrise pentru prima dată în secolul al V-lea î.Hr. În secolul al III-lea î.Hr., existau numeroase legi scrise. Astfel romanii pot fi numiți părinții birocrației.

25. Roma antică era o societate patriarhală. De fapt, femeile nici măcar nu erau considerate cetățeni. Pe de o parte, ele erau tratate în calitate de cetățeni de mâna a doua, nu puteau participa la adunările politice sau vota și se aflau sub controlul taților sau al soților lor. Pe de altă parte, datorită legii romane, femeile erau, într-un fel, mai emancipate decât în unele culturi de astăzi. Ele puteau să dețină propria proprietate, să moștenească bani și să divorțeze.

Vezi şi locuri de vizitat în Roma – cele mai impresionante obiective turistice!

Urmărește-ne pe Google News