IN A RELATIONSHIP | “Și-a căutat-o cu lumânarea”. Odată cu pandemia și viața sexuală s-a mutat în online. Care sunt riscurile la care sunt expuși tinerii?

Înainte de pandemie, când încă mă întâlneam față în față cu grupuri de adolescenți în atelierele In a Relationship, aveam obiceiul de a-i ruga să ridice mâna dacă știau sau auziseră măcar de vreun caz de revenge porn (n.r. – pornografie neconsensuală) în apropierea lor: la școală, în cartier sau în grupul de prieteni. 

Mai toate mâinile se ridicau în aer în secunda următoare. Unii pufneau în râs și-și dădeau ochii peste cap: “Un singur caz?”. Mă simțeam uneori naivă, față în față cu experiența lor directă.

O poveste de dragoste și o răzbunare

O dată însă, mâinile nu s-au ridicat și privirile adolescenților se ascundeau cumva vinovate de privirea mea, ca într-o sală de clasă. Mi-am dat seama repede că problema era doar denumirea în limba engleză. Am încercat altfel: “Știe cineva vreun caz în care o fată de vârsta voastră să fi apărut dezbrăcată în niște poze sau videouri care au circulat pe internet și le-a văzut toată lumea?”.

După traducerea asta, au început exemplele și completările participanților – mai toți știau de astfel de cazuri, toate însoțite de detalii similare: o poveste de dragoste cu o trădare și o răzbunare, mutarea la o altă școală sau exmatricularea fetei din imagini, bârfele și stigmatizarea fetei, reputația proastă sau anturajul periculos din care făcea parte, discursurile moralizatoare sau umilirile publice și jignirile la care era supusă fata de către alți adolescenți sau chiar de către profesori, interpretările de genul “Și-a căutat-o cu lumânarea” sau “Cine a pus-o? Ce se aștepta?”, dar și zvonuri despre frica de a mai ieși din casă sau tendințele suicidale ale fetelor care au trecut prin așa ceva.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Mi-am dat seama că este foarte important cum numești o situație de genul acesta. Până să învețe despre revenge porn, în viziunea acelor adolescenți, evenimentele respective erau poveștile unor fete care au făcut prostii și au fost descoperite. 

Societatea nu este la fel de opresivă cu sexualitatea băieților ca și cu cea a fetelor

După ce am vorbit despre răzbunare, dreptul la intimitate și consimțământ, a devenit mai clar că povestea era despre violență emoțională, abuzuri și discriminare, stereotipuri învechite și standarde duble. 

Cazurile de revenge porn se întâmplă ca o formă de răzbunare sau de umilire publică a unei persoane – de obicei, o adolescentă. Societatea noastră nu este la fel de opresivă cu sexualitatea băieților și bărbaților, așa că expunerea publică a unor imagini cu conținut sexual nu este la fel de riscantă și traumatizantă pentru aceștia, deși nici suferința lor nu este de neglijat. Dar cele mai multe cazuri au ca victime fete și femei tinere.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Abuzatorii pot fi foști iubiți, dar și prietene

E important de știut că nu doar foștii iubiți se răzbună astfel – uneori este vorba despre un șantaj sau o hărțuire cu amenințări care poate dura săptămâni, luni sau chiar ani, înfăptuite de tot felul de oameni: prieteni și prietene false sau trădate, rivali în dragoste, profesori, antrenori sau chiar rude ale victimelor. În unele cazuri, distribuirea de pornografie neconsensuală e doar unul dintre abuzurile pe care victimele le trăiesc în relație cu agresorul lor, și care survine după un lung șir de abuzuri emoționale și sexuale de genul manipulării, constrângerii, amenințărilor, violului, proxenetismului sau traficului de persoane.

Doar că, atunci când se ajunge la revenge porn, agresor devine fiecare om care dă mai departe imaginea respectivă. Victima este copleșită.  

Când vorbim despre revenge porn, nu mai este loc de consimțământ sau consensualitate. Victima nu este de acord cu publicarea imaginilor respective, iar distribuirea lor vine la pachet cu un val de consecințe nefaste: umilire publică, marginalizare socială, agresiuni verbale sau fizice ca pedeapsă de la părinți sau de la partenerul actual, exmatriculare uneori – “pentru a fi protejată imaginea școlii”. Depresia și anxietatea sunt nelipsite la orice victimă, dar tratamentul psihologic este aproape întotdeauna absent, deși ar putea să scutească victima de ani de suferință, rușine și izolare emoțională.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Agresorii sexuali sunt scuzați, iar victimele – condamnate

În societatea românească, multe dintre formele de abuz sexual (despre care am scris în săptămânile trecute) nu sunt reflectate ca atare în opinia publică sau în legislația în vigoare. Asta însă nu le face mai puțin periculoase din punct de vedere psihologic sau mai puțin grave, ci dimpotrivă, creează un context favorabil pentru normalizarea abuzului și propagarea comportamentelor abuzive.

Agresorii sexuali sunt scuzați, gravitatea faptelor lor este minimalizată în percepția populară, iar categoriile sociale cele mai vulnerabile la abuzuri sexuale – copii, adolescenții și femeile – sunt supuse riscurilor chiar și în situația în care își cunosc drepturile și apelează la autorități pentru protecție. Pentru că nouă, românilor – ca societate -, ne lipsește educația sexuală, abuzatorii și agresorii noștri sexuali scapă nepedepsiți în fiecare secundă: și acasă, și pe stradă, și pe internet, chiar și în sălile de judecată.

Iar pedepsele nu sunt singurele care lipsesc: nici educația remedială nu are loc, nici vreo altă formă de intervenție de sprijin pentru victime și agresori, pentru a împiedica recidiva comportamentelor abuzive. Participarea la cursuri de informare și educație în domeniul abuzurilor sexuale ar trebui să facă parte din sentința oricărui agresor sexual, dacă vrem să avem șanse reale ca persoana respectivă să nu mai comită astfel de abuzuri în viitor. 

Viața în online generează și întreține abuzuri 

Unul dintre fenomenele care au luat amploare pe perioada pandemiei și care se leagă direct de tematica educației sexuale este fenomenul de sexting.

Sexting-ul este o formă de comunicare cu conținut erotic și/sau romantic, o formă de interacțiune cu dinamică sexuală, practicată prin schimbul de mesaje scrise cu semnificație erotică sau imagini sugestive, uneori cu nuditate sau sexualitate explicită. 

Sexting-ul îi sperie în mod deosebit pe părinții de adolescenți, deoarece este facilitat de accesul tinerilor la gadget-uri și internet, adică aceleași lucruri de care depinde și școala online, de ceva timp încoace. Revenge porn este un coșmar pe care nimeni nu vrea să-l trăiască, dar mulți părinți se mulțumesc să trăiască în iluzia “Mie nu mi se poate întâmpla” și nu iau nicio măsură de prevenție serioasă.

De la scrisori de dragoste la SMS

Un părinte responsabil își va ieși din zona de confort și va iniția din când în când conversații despre posibilele capcane sau tentații pe care s-ar putea să le întâlnească copiii lor, pe net sau offline: cum să reacționeze atunci când sunt abordați de străini, ce cuvinte și ce atingeri sunt acceptabile în interacțiunea cu alți oameni și ce cuvinte sau atingeri sunt abuzive, planuri de siguranță de tipul “Ce faci în caz că…”. Dacă vrei o strategie pas cu pas, poți să te inspiri din ghidul “Vorbesc cu copilul meu. Despre abuz” de la Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G.

Oamenii și-au trimis scrisori de dragoste de când s-a inventat scrisul – uneori voalate și pline de pudoare, alteori din contră, explicite, ofensatoare, vulgare chiar, în raport cu valorile morale ale societății contemporane. Pe măsură ce progresele tehnologice au oferit metode de comunicare din ce în ce mai inovative, și scrisorile de dragoste au “evoluat” în felul lor. În societatea capitalistă, unde viteza este o valoare promovată puternic și unde toată lumea știe că “sexul vinde”, scrisorile de dragoste ale tinerelor generații s-au metamorfozat în conversații interminabile pe WhatsApp sau alte aplicații de mesagerie instant, uneori cu subiect sexual sau piperate cu poze și filmulețe intime.

Fie că ne place sau nu, în generația tinerilor de azi, pozele nud sunt peste tot.

Silvia Guță:

Adolescenții au nevoie de îndrumare și educație în privința felului în care se folosesc de internet, în special când e implicată și sexualitatea. De ce? Pentru că internetul este plin de oameni care se simt anonimi și, prin urmare, mai liberi să se manifeste necenzurat, căci se tem mai puțin de consecințele negative ale faptelor lor. 

Soluția nu este să interzicem sexting-ul, ci să educăm participanții acestor conversații. Inevitabil, orice tânăr va fi expus unor forme de abuzuri și agresiuni în mediul online, mai devreme sau mai târziu. 

Atunci când vorbim despre sexting presupunem un anumit grad de consensualitate al persoanelor implicate, deși nu lipsit de riscuri sau zone gri. Nu putem vorbi automat despre roluri de victimă sau agresor – poate mai degrabă ar trebui să înțelegem rolul de inițiator în astfel de conversații: Cine dă tonul? Care dintre parteneri duce conversația într-o direcție sexuală? Care dintre parteneri cere imagini nud? Cât de insistent cere astfel de imagini și ce metode de convingere folosește? Toate aceste întrebări ar trebui să fie luate în serios de adolescenți și de părinții lor, căci răspunsurile lor vor scoate la iveală niște riscuri care pot fi corectate prin educație. 

Legea care reglementează violența cibernetică 

“Cel mai recent raport UNICEF, publicat luna asta, avertizează părinții, companiile IT și guvernele că, pe timp de pandemie, copiii și adolescenții sunt mai expuși pericolului abuzurilor online, pentru că, în lipsa apropierii fizice de colegii și prietenii lor, mulți dintre ei vor simți nevoia să devină intimi pe net”, aflam în luna aprilie dintr-un material jurnalistic. 

În noiembrie 2020, fragmentul de mai sus este la fel de relevant, căci valul al doilea al restricțiilor de circulație tocmai începe să fie implementat și în România. 

Între timp, violența cibernetică a fost reglementată legislativ în România. Legea în forma actualizată acoperă și cazurile de distribuire neconsensuală a imaginilor cu conținut intim, așa cum detaliază un material explicativ despre incriminarea cyberbullying-ului și a formelor de violență online.

Dar modificarea legii este doar primul pas, căci opinia publică trebuie să fie informată și sensibilizată prin campanii naționale de durată, înainte să ne așteptăm la o schimbare de mentalitate și la schimbări de comportament. Autoritățile publice sunt datoare să își educe angajații și să dezvolte protocoale noi de abordare a acestor cazuri, astfel încât victimele să nu fie descurajate și retraumatizate atunci când încearcă să obțină protecție și sprijin de la poliție, de la serviciile sociale și mai ales de la sistemul de educație, care ne formează noile generații.

Continuăm săptămâna viitoare cu o discuție despre sexualitate și rușine, pentru a înțelege mai bine dinamica dintre victimă și agresor în situațiile de abuzuri emoționale și sexuale. 

Urmărește-ne pe Google News