IN A RELATIONSHIP | Tendințele autoritare dintr-o relație: “Dacă nu m-ar iubi cu adevărat, nu ar avea crizele astea de gelozie”

Pentru că nu vrei să fii un părinte și/sau un partener cu o autoritate toxică, îți recomand să apelezi la știință. În psihometrie (știința măsurătorilor psihologice) există o mulțime de teste care măsoară tendințele autoritare la nivelul personalității, alături de multe alte trăsături. Profilele de personalitate complexe pot identifica diverse combinații de trăsături psihice și pot determina foarte eficient înclinația unei persoane către comportamente autoritare toxice și abuzive. 

Psihologul Eric Maisel descrie cele 30 de comportamente și trăsături ale personalității autoritare, despre care poți citi pe larg, în limba engleză, în 3 articole (primul, al doilea, al treilea) publicate pe platforma psychologytoday.com.

Comportamente și trăsături ale personalității autoritare

Lista prescurtată este mai jos și o poți folosi ca o grilă cu bife, dacă vrei să faci acest exercițiu chiar acum. Poți pune câte un X în dreptul trăsăturilor în care regăsești trăiri personale din viața ta de părinte sau poți să le bifezi pe cele care descriu comportamente la care tu însuți/însăți ai fost expus/-ă într-o anumită relație (părinte, șef, partener de viață etc.):

• Sentimentele de ură
• Practicarea pedepselor și a cruzimii
• Violența, agresivitatea și insultele
• Amenințările și intimidarea
• Regulile neclare și utopice
• Paranoia și listele de dușmani
• Percepția adevărului ca inamic/periculos
• Ridiculizarea, ironizarea și umilirea altor persoane
• Rigiditatea și obsesia pentru control
• Intruzivitatea
• Anxietatea neconștientizată sau negată
• Fanatismul religios sau practicile religioase foarte riguroase
• Superstițiile și gândirea magică
• Opoziția față de intelectualizare și desconsiderarea științei sau a logicii
• Ipocrizia și comportamentele de disimulare
• Minimizarea celorlalți și disprețul față de valorile altora
• Pretențiile rigide și comportamentele coercitive (de constrângere)
• Nevoia de a-i domina pe ceilalți
• Prejudecățile și tendințele de discriminare
• Lipsa sentimentelor de vinovăție și a mustrărilor de conștiință
• Lipsa compasiunii și a empatiei
• Comportamentul convențional și preocuparea pentru statutul social
• Submisivitatea și lașitatea în fața figurilor de autoritate
• Atitudinea categorică împotriva sexualității văzută ca promiscuitate
• Tendințele distructive
• Cinismul
• Exploatarea altor persoane
• Pretențiile la loialitate din partea celorlalți
• Narcisismul și superficialitatea
• Consistența și logica internă a comportamentelor autoritare

Recomandări

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Citind cele 30 de trăsături, cu siguranță ai identificat unul sau mai mulți “tirani” din viața ta, care ți-au lăsat tot felul de răni emoționale de-a lungul timpului. Ba poate că, pe alocuri, te-ai recunoscut chiar pe tine, chiar dacă nu prea îți vine să spui asta cu voce tare.

Personalitatea poate fi schimbată și îmbunătățită constant

Personalitatea nu este un construct fix, rigid sau imposibil de modificat, chiar dacă dificultatea de a-și schimba voluntar și direcționat personalitatea i-a făcut pe mulți oameni să renunțe. Așa cum traumele emoționale pot schimba profund felul cuiva de a fi, la fel o poate face și psihoterapia – e nevoie însă de timp, de răbdare și de multă, multă iubire. Pentru tine însuți și pentru ceilalți oameni, de asemenea.

Recomandări

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Bineînțeles că există și oameni care nu au avut traume majore conectate cu stilul autoritar al părinților – ba chiar sper să fie cât mai mulți și tu să fii unul dintre ei. Dar știu la fel de bine că, dacă nu te-ai lovit de autoritarism în relația cu un părinte, atunci cu siguranță ți s-a întâmplat să te simți nedreptățit și neputincios, și furios în relație cu un profesor, un șef sau măcar un funcționar al statului. Sau poate cu partenerul de cuplu.

“Să fiu un părinte bun”

Pentru mulți părinți, granița dintre sine și copii e slab definită – “Să fiu un părinte bun” echivalează cu “Să am un copil performant”, iar performanța copiilor e deseori măsurată în obediență și evaluări externe, cum e examenul de bacalaureat.

Visurile nerealizate, idealurile, temerile și pasiunile părinților se răsfrâng în mod inconștient și adesea incontrolabil asupra copiilor și le modelează acestora atât capacitățile de a performa, cât și tipul de obstacole cu care se vor confrunta cel mai des în viață. Cu cât este mai neclară granița dintre sine și copil, cu atât părintelui îi va fi mai greu să se separe de copilul său și viceversa  –  o dependență emoțională care predispune ambele generații la comportamente abuzive.

Recomandări

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Simpla reamintire a comportamentelor care intră sub umbrela abuzului emoțional funcționează ca un factor care crește autocenzura comportamentului abuziv, în caz că apare ocazia unui conflict sau a unei dezamăgiri, așa că te invit să îți faci această actualizare chiar acum.

ABUZUL EMOȚIONAL este o formă de abuz psihologic. Acesta constă într-o acțiune sau inacțiune (lipsa unei acțiuni) manifestată într-un comportament verbal sau non-verbal din partea unei persoane (agresorul), cu impact negativ asupra emoțiilor și integrității psihologice ale altei persoane (victima). Prin comportamente din categoria abuzului emoțional, agresorul încalcă sau forțează limitele personale ale victimei – limite de identitate, de confort, de toleranță. Aceste comportamente produc astfel suferință la nivel afectiv prin dominare, umilire, intimidare, pedepsire, izolare etc.

În categoria abuzului emoțional pe care îl întâlnim în familie (în relația de cuplu, dar și cea dintre părinți și copii) intră comportamente de tipul celor de mai jos, fără a se limita însă la acestea:

• Ton ridicat și țipete, în privat și/sau în public;
• Amenințări și constrângeri, în privat și/sau în public – inclusiv amenințări de răzbunare, părăsire sau sinucidere;
• Ironizări, insulte, injurii, în privat și/sau în public;
• Control sau monitorizare a acțiunilor (limitarea sau interzicerea unor activități  –  inclusiv joburi, a stilului vestimentar, a cheltuirii banilor –  deși persoana este adultă etc.);
• Control și monitorizare a contactelor sociale (limitarea sau interzicerea anumitor relații sau interacțiuni sociale ale victimei, pe baza geloziei sau a preferințelor agresorului);
• Încălcarea intimității celuilalt (ex: citirea mesajelor fără acordul său, citirea jurnalului sau verificarea conținutului genții);
• Hărțuire sau învinuiri, critici și acuzații permanente (inclusiv învinuirile, criticile și acuzațiile apărute ca urmare a respingerii avansurilor sau propunerilor sexuale);
• Pedepsirea partenerului sau a copilului prin retragerea afecțiunii sau limitarea comunicării;
• Manipularea partenerului sau a copilului, prin influențarea percepției asupra realității și prezentarea situațiilor într-o anumită lumină, favorabilă agresorului;
• Șantajul emoțional, prin autovictimizare sau prin învinovățirea pe nedrept a partenerului sau copilului;
• Sextorsion sau revenge porn – distribuirea imaginilor cu conținut intim fără acordul partenerului, pentru a obține anumite avantaje sau răzbunare;
• Distribuirea imaginilor cu conținut intim către o persoană de încredere fără acordul partenerului;
• Dezvăluirea secretelor comunicate în privat.

Cercul vicios agresor-victimă-agresor

O caracteristică importantă a abuzului emoțional este faptul că, odată instalat în interiorul unei relații, rolurile de agresor și victimă tind să se alterneze, partenerii fiind, pe rând, când agresor, când victimă. Ei intră astfel într-un cerc vicios al abuzurilor emoționale, pe care de multe ori le confundă cu dovezi de iubire sau pe care le scuză, minimizându-le importanța, prin argumente de tipul: “Dacă nu m-ar iubi cu adevărat nu ar avea crizele astea de gelozie” sau “A fost vina mea că s-a enervat atât de tare, pentru că nu am fost de acord cu el/ea”.

Chiar dacă abuzul emoțional nu produce răni vizibile, suferința victimelor este reală și produce efecte pe termen lung. Persoanele supuse abuzului emoțional se pot confrunta mai târziu cu:

• Încredere și stimă de sine scăzute;
• Sentimente de inferioritate, inutilitate, neputință, neîncredere în ceilalți;
• Dezvoltarea unor angoase, fobii, tulburări de somn, de alimentație, anxietate, depresie, comportamente repetitive sau compulsive, cu impact negativ asupra vieții lor personale, academice, profesionale și sociale;
• Tiparele de comunicare caracteristice abuzului emoțional tind să fie percepute ca fiind “normale”, ceea ce le face foarte ușor de transmis atât în alte relații, cât și eventualilor urmași;

Dacă punem ideile astea cap la cap, devine limpede că drumul fiecăruia spre echilibru și fericire va trebui să traverseze câmpia nesfârșită a abuzului emoțional și să reușească să-i ocolească capcanele.

E uman să greșim și să regretăm. Am greșit cu toții și vom mai greși mult în viața asta. Nu este sustenabil să îți centrezi toată atenția pe a lupta cu greșeala. Nu încerca nici să previi cu orice preț greșelile tale sau ale copiilor tăi – uneori doar greșind îți poți deschide mintea și sufletul spre a căuta să construiești o versiune mai bună a propriei persoane, să te vindeci și să fii capabil să (îți) oferi iubire. Ajută-te pe tine și ajută-i pe copiii tăi să fiți oameni mai buni, mai sănătoși și mai curajoși în fața necunoscutului. Să fiți oameni și atât.

Data viitoare, vom răspunde la întrebarea unui adolescent trecând în revistă 10 recomandări care te pot ajuta să îți controlezi mai bine tendințele agresive, egocentrice și intruzive, oricare ar fi vârsta la care încerci să aduci această schimbare în viața ta.

Urmărește-ne pe Google News