„Știu exact ce simți/gândești” – o iluzie toxică

O discuție în familie despre relațiile de dragoste ale adolescenților presupune confruntarea între două generații, între două perspective asupra realității și între două stiluri de gândire – de o parte adolescenții, de cealaltă parte părinții lor. Chiar dacă toți locuiesc în aceeași casă, ei tot vor avea sentimente, nevoi, opinii și convingeri diferite, care îi vor aduce adesea în situații de conflict. 

Iată câteva dintre răspunsurile adolescenților pe tema aceasta, pe care le-am primit printr-un formular online anonim:

  • „Nu pot să discut cu părinții mei despre problemele mele în relație. Ajung să devină arme pe care le folosesc împotriva mea și am realizat cât de toxică e această situație, așa că prefer să nu detaliez mai nimic. Au știut mereu doar cu cine sunt împreună și atât. Și până și acest lucru mi-l reproșează.”
  • „Părinții sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă și totodată sunt foarte apropiați de prietenul meu. Unele detalii prefer totuși să le țin pentru mine.”
  • „Până anul ăsta, le-am păstrat de fiecare dată pentru mine și îmi era suficient să vorbesc cu prietenii mei din când în când. În carantină a fost pentru prima dată când i-am povestit mamei despre toate relațiile și încercările de relație de până acum și, cumva, m-am simțit foarte relieved (n.r. – ușurată).”

Oricât de bine intenționați am fi și oricât de veche ar fi relația, nu putem presupune că știm exact ce simte și ce nevoi are o altă persoană. Dacă plecăm de la o astfel de premisă care anulează experiența celuilalt și o echivalează automat cu experiența proprie, vom ajunge la concluzii și decizii nepotrivite, ba chiar nocive în unele cazuri.

Dacă aș fi părinte pentru o zi, mi-aș aduna copiii și i-aș întreba de nevoile și dorințele lor. Așa poate, împreună, am putea să împlinim măcar o parte din acestea.

Adolescentă anonimă:

Viața amoroasă – subiect tabu între generații

Abuzurile sexuale nu sunt înțelese ca atare nici de părinți uneori – din lipsă de educație sau ca urmare a normalizării abuzurilor în mediul lor de viață. 

În acest context, nici copiii nu primesc în familie o educație clară: reguli despre ce e permis și ce este inacceptabil (atingeri, gesturi, discuții sau propuneri din partea altor persoane) sau informații despre ce ar trebui să facă dacă li se întâmplă astfel de lucruri (cum să reacționeze, cui să spună ce au pățit, cum să se protejeze). 

În plus, atunci când copiii încep să pună întrebări despre sex sau sexualitate, părinții încep să se teamă. S-ar putea să reacționeze într-un fel care să-i facă pe copii să creadă că întreabă ceva rău sau greșit, că nu ar trebui să aibă astfel de curiozități, că e ceva interzis sau rezervat pentru oamenii mari.

De teama pedepsei sau ca să nu fie certați de părinți, copiii învață să evite astfel de întrebări.

„Mai bine nu-ți mai spun nimic” începe în copilărie și se vede în adolescență

Dacă părinții sunt intruzivi sau autoritari, încearcă să-i oblige sau să-i condiționeze în vreun fel pe adolescenți să se supună unor decizii cu care ei nu sunt de acord, încrederea adolescenților în părinți va scădea. 

Treptat, tinerii vor fi din ce în ce mai tentați să-i excludă pe părinți dintre confidenții lor, tocmai pentru a se proteja de presiunea, reproșurile sau conflictele pe care le-ar putea declanșa. În același timp, și părinții, deconectați de la evenimentele din viața adolescenților, vor avea din ce în ce mai puțină încredere în aceștia. 

Neîncrederea reciprocă și distanța emoțională impusă ca mecanism de autoprotecție devin astfel modelele de relaționare din familie – normalitatea acelei familii. O normalitate foarte inconfortabilă.

Pentru soluționarea conflictelor există o mulțime de rețete recomandate de specialiști – de la sandvișul plângerii până la terapia de familie. Din păcate, oamenii aleg de multe ori să pună etichete dureroase și să-i învinovățească pe ceilalți, să tranșeze problemele unilateral și să întrerupă comunicarea cu cei cu care au ajuns în conflict, chiar dacă asta le aduce suferință tuturor celor implicați. 

O astfel de abordare nu e o soluție, ci doar o formă de a evita escaladarea conflictului, care ar putea duce la ruperea totală a relației.  

Adolescența e prima șansă de evadare

Când copiii ajung la vârsta adolescenței, ei sunt deja echipați cu niște informații și niște convingeri cu privire la sex și sexualitate, chiar dacă nu au primit informații clare, organizate sau corect documentate. 

Dacă mediul familial este în continuare tensionat, dacă nu au încredere că părinții îi pot înțelege, dacă se tem de reacțiile de reproș, critică sau pedeapsă din partea lor, adolescenții vor evita să deschidă cu părinții subiecte legate de sex și sexualitate. Asta îi face vulnerabili la abuzuri venite din partea altor persoane, fie tineri de aceeași vârstă, fie adulți în toată firea.

În plus, cu cât este mai conflictuală atmosfera din familie, cu atât vor fi mai tentați tinerii să evadeze în alte relații. Lipsa de modele pozitive de relaționare îi face vulnerabili la tot felul de abuzuri în relațiile respective: verbale, emoționale, fizice, sexuale sau financiare.

Cele mai vulnerabile sunt adolescentele, care de multe ori se tem atât de tare de reacția negativă a părinților, încât pot ajunge în situații de risc extrem.

Unul dintre cele mai mari riscuri la care sunt expuse adolescentele este acela de a se îndrăgosti de cineva care vrea să profite de ele – de lipsa lor de educație emoțională și juridică, de naivitatea lor, de vulnerabilitatea lor. Cu cât sunt mai interzise relațiile de dragoste pentru adolescente, cu cât sunt mai învinovățite, umilite sau criticate pentru curiozitatea și nevoile lor emoționale și sexuale, cu atât vor fi mai tentate să încalce regulile și să evadeze din închisoarea de acasă. 

Își vor căuta iubirea, acceptarea și independența în relația cu un partener care pare sau promite că le poate ajuta să scape de constrângerile, suferința și abuzurile din familie. 

Aceste riscuri există indiferent de statutul social sau financiar al familiei de proveniență, dar ele sunt mult mai mari pentru tinerele din medii dezavantajate, cu acces redus la educație și informare. 

Loverboy versus NuTeLăsaDusă.ro

Deși metoda Loverboy poate părea o practică relativ nouă, ea se încadrează într-o strategie de manipulare și opresiune practicată de milenii, prin care tinerele femei erau folosite ca sursă de venit prin oferirea de favoruri sexuale bărbaților dispuși să plătească. Tinerele vulnerabile, provenite din familii conflictuale sau destrămate, sunt cele mai frecvente victime ale acestei metode, care a devenit mult mai ușor de aplicat odată cu accesul la internet. 

Recent, mai multe organizații și-au unit forțele pentru a lansa o campanie de informare pe tema traficului de persoane: www.nutelasadusa.ro. Pe scurt, campania scoate în evidență legătura dintre problemele de acasă cu care se confruntă adolescentele și riscul ca acestea să cadă pradă unui proxenet care pozează inițial în iubitul perfect. 

După ce fata este convinsă de iubirea și devotamentul „iubitului”, acesta începe să o încurajeze să plece de acasă de bunăvoie, îi facilitează fuga și un trai mai bun și, treptat, își pregătește terenul pentru a o convinge să se prostitueze „pentru binele relației” sau „în numele iubirii” – pentru a-l scăpa pe el de niște datorii, amenințări cu moartea sau alte pericole inventate. De la un punct, fetele au de ales între propria viață și prostituție, căci încercările de a evada din interiorul unei rețele de trafic de persoane sunt sortite eșecului. 

Deși cele mai multe victime ale traficului de persoane sunt fete și tinere femei, există și băieți și tineri bărbați care cad pradă aceluiași tip de manipulare și exploatare. Cu toții sunt victime și cu toții au nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui viața. 

Iată și câteva recomandări preluate de pe site-ul NuTeLăsaDusă.ro:

Cum recunoști un posibil traficant?

  • Vorbește mult despre bani, îți promite un stil de viață luxos.
  • Refuză să-ți dea detalii despre ce face și unde locuiește.
  • Vrea să te convingă rapid să te muți cu el sau în alt oraș.
  • Îți propune un loc de muncă foarte bine plătit în străinătate.
  • Se ține departe de familia ta și de cunoscuți.

Cum poți să te protejezi?

  • Vorbește despre ce ți se întâmplă cu oameni de încredere: prietene mai în vârstă, profesori, membri ai familiei, preot.
  • Învață pe de rost câteva numere de telefon de urgență: familie, prieteni, cunoscuți.
  • Păstrează-ți un cont de social media de rezervă, a cărui parolă să o știi doar tu, pentru a putea cere ajutor.
  • Dacă te simți amenințată, cere ajutor într-un loc public: restaurant, salon, benzinărie.
  • Sună la autorități! Dacă nu ți se răspunde, contactează un jurnalist!

Ce pot face părinții pentru a-și proteja copiii

Munca de pregătire a copiilor pentru a fi capabili să se ferească de astfel de pericole începe devreme și pleacă de la asumarea responsabilității rolului de părinte. Mai jos am sintetizat un scurt ghid pentru a construi o relație sănătoasă și securizantă între părinți și copii. 

1. Comunicarea empatică și climatul tolerant construiesc încredere

Cel mai important lucru pe care îl pot face părinții este să le asigure copiilor un mediu de creștere sigur și tolerant, fără abuzuri sau violență. Respectul, empatia, onestitatea și asertivitatea manifestate de părinți vor fi pietrele de temelie pentru încrederea în propriile forțe și stima de sine a copiilor, precum și pentru încrederea copiilor în părinți.

2. Educația sexuală încă de la vârste mici 

Copiii și adolescenții nu pot fi supravegheați în permanență, mai ales în mediul online. Cea mai bună metodă de protecție este educația, astfel încât copiii și adolescenții să poată lua decizii informate pe cont propriu. Ei au nevoie de informații clare, adaptate nivelului lor de vârstă și înțelegere, pe teme ca reproducerea, contracepția și sexualitatea, formele abuzurilor din relațiile cu ceilalți – ce e permis și ce este abuziv atât în relațiile directe, cât și în mediul online.

Foarte important de comunicat: autoritățile și instituțiile în măsură să intervină pentru fiecare tip de abuz în parte (911 pentru urgențe, poliția sau Protecția Copilului etc.).

3. Inițiativa părinților de a discuta liber despre subiecte delicate: sentimente, sexualitate, abuzuri

Dacă părinții întârzie discuția despre sex și sexualitate sau se feresc să vorbească despre propriile sentimente sau experiențe de abuz cu copiii, aceștia se vor feri la rândul lor să deschidă astfel de subiecte cu părinții. Curiozitatea copiilor și a adolescenților nu poate fi eliminată, iar despre evenimente de genul pornografiei din răzbunare (revenge porn) sau șantajului cu imagini nud este bine să afle întâi de la părinți decât din alte surse.

4. Reguli clare, dar negociate și agreate de comun acord

Regulile și disciplina nu pot lipsi din viața copiilor fără efecte negative. Lipsa reperelor și a limitelor poate fi la fel de nocivă ca lipsa educației sau expunerea la violență. Ca să fie eficiente și să nu submineze încrederea copiilor în părinți sau în ei înșiși, regulile trebuie să fie flexibile și rezonabile, să fie supuse negocierii și să fie adaptate treptat, pe măsură ce copiii cresc și se îndreaptă către adolescență. 

Nedreptățile și abuzurile trăite în relație cu familia sunt cei mai buni predictori atât pentru tulburările din sfera depresiei sau anxietății, cât și pentru deciziile riscante sau comportamentele infracționale.

5. Socializarea – instrument de maturizare emoțională și cognitivă

Mulți părinți se tem de efectul socializării asupra copiilor lor și încearcă să-i protejeze pe aceștia de influența unor persoane sau grupuri considerate nocive sau periculoase. În această categorie intră și relațiile de dragoste, în special pentru părinții de fete. 

Riscul real este ca tinerele să ajungă la vârste la care să fie considerate atractive de băieți și bărbați, dar ele să fie total lipsite de experiență și aptitudini de relaționare sănătoase: 

  • să aibă capacitatea și încrederea de a refuza avansurile sau propunerile nedorite,
  • să poată identifica comportamentele manipulative ale potențialilor parteneri și
  • să se poată retrage din aceste relații riscante sau
  • să ceară ajutor, dacă nu reușesc pe cont propriu.

Deși pot părea de bun-simț pentru mulți părinți, aceste 5 recomandări contravin unor practici și convingeri destul de răspândite printre părinții din România. Dacă ți-a plăcut acest articol și l-ai considerat util, dă-l și tu mai departe către un alt părinte, către membrii familiei tale sau către prietenii și colegii tăi.

*Silvia Guță a absolvit Psihologia la Universitatea București și s-a specializat în psihoterapie experiențială. Lucrează de mai bine de 15 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri, cum sunt „In a Relationship” sau „Ideo Ideis”, unde coordonează departamentul de dezvoltare comunitară.

Urmărește-ne pe Google News