Conducerea sub influența băuturilor alcoolice este, din păcate, un fenomen extrem de periculos, tot mai des întâlnit la nivel global în rândul șoferilor, mai ales al celor tineri și neexperimentați.

În multe țări, printre care și România, conducerea unui automobil pe drumurile publice sub influența licorilor bahice reprezintă o încălcare gravă a legislației rutiere și se pedepsește cu amenzi uriașe, cu suspendarea ori chiar anularea permisului auto și, în unele situații, cu închisoarea.

În România poţi conduce un autovehicul doar cu alcoolemie zero

În prezent, din ce în ce mai multe state ale lumii adoptă o politică de toleranță zero față de indivizii care se urcă băuți la volan și pun în pericol propria viață, dar și pe cele ale celor din jur.

Fiecare țară are legi care guvernează nivelul permis al alcoolului din sânge atunci când te urci la volan, iar limitele legale pot varia dramatic de la un stat la altul.

În unele dintre țări șoferii pot consuma alcool și apoi să se urce la volan fără să fie nevoiți să răspundă penal. În cele ce urmează îți vom spune care sunt aceste țări, nu înainte de a-ți spune că sfatul nostru este să nu te urci niciodată băut la volan.

În ce țări condusul sub influența alcoolului este pedepsit?

Cel mai des întâlnit standard pentru nivelurile acceptabile de alcool din sânge în timp ce conduci un automobil este în Europa de Vest de 0,5 ‰. În majoritatea țărilor din Europa de Est această cifră este mai mică și variază între 0,0 ‰ și 0,3 ‰.

Legislația rutieră din țara noastră nu este similară cu cea din multe țări europene, având toleranță zero atunci când vine vorba despre consumul de alcool la volan. Legea românească este aproape identică cu cea din Elveția, cu valori contravenționale cuprinse între 0,1 și 0,4 și penale peste 0,8 ‰.

Doar în alte șapte state din estul Europei este interzis cu desăvârșire condusul unei mașini după ce ai consumat alcool. Este vorba despre Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Estonia, Ucraina și Rusia.

În schimb, în Marea Britanie se poate bea până la o limită de 0,8 ‰, în Norvegia sau în Luxemburg, o valoare de 0,5 ‰ este echivalentă cu dosar penal, iar în Grecia, Spania sau Estonia șoferii pot bea până la 1 ‰ fără să răspundă penal. Aceștia vor rămâne, însă, fără permis și riscă și închisoare de la 1 la 5 ani.

În ce țări poți consuma alcool și apoi să te urci la volan?

În unele țări din Europa conducătorii auto pot să se urce la volan după un consum moderat de băuturi alcoolice, și anume o bere sau un pahar cu vin. Și asta pentru că legile din țările lor le permite acest lucru.

SUA şi Marea Britanie, printre ţările cu cea mai mare alcoolemie permisă

Există, însă, șase țări în care șoferilor le este permis să se urce la volan indiferent cât de mult alcool au consumat. Este vorba despre Angola, Insulele Comore, Congo, Etiopia, Indonezia și Vietnam.

În aceste state, însă, dacă un șofer beat produce un accident de circulație, acesta va rămâne definitiv fără permisul de conducere și nu îl va mai putea recupera niciodată.

În cele ce urmează îți vom spune care țările în care condusul sub influența alcoolului este aspru pedepsit:

Ţări cu toleranţă 0 ‰ – Cehia, Slovacia, ROMÂNIA, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Brazilia, Bangladesh, Pakistan, Ungaria.

* În România, șoferii depistați cu o alcoolemie de peste 0,08 ‰ primesc, după caz, amendă contravențională și suspendarea permisului, amendă penală și anularea permisului și, respectiv, pedeapsă cu închisoarea și anularea permisului de conducere.

Ţări cu toleranță 0,02 ‰ – China, Estonia, Polonia, Suedia, Puerto Rico (pentru şoferii între 18 şi 20 de ani).

Ţări cu toleranţă 0,03 ‰ – India, Serbia, Japonia.

Ţări cu toleranţă 0,04 ‰ – Lituania.

* pentru şoferii adflați în primii doi ani de când au luat permisul toleranța este de 0,02 ‰.

Ţări cu toleranţă 0,05 ‰ – Argentina, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Israel, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Elveţia, Turcia.

* În Germania, toleranța este zero pentru șoferii începători și pentru cei profesioniști; dacă aceștia sunt implicați într-un accident rutier sau dacă au fost prinși circulând cu mare viteză, limita este redusă la 0,03 ‰ și se vor alege și cu dosar penal.

Ţări cu toleranță 0,08 ‰ – Malta, Mexic, Norvegia, Singapore, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.

* În SUA, limita legală poate varia în funcţie de fiecare stat, însă nu va fi niciodată mai mare de 0,08 ‰. Această limită legală a coborât în ultimii ani de la 0,15 ‰.

 
 

Urmărește-ne pe Google News