O altă veste bună este trecerea planetei Mercur în zodia de domiciliu, Fecioară, care ne ajută să comunicăm mai bine, mai clar şi mai pe scurt. Sunt favorizaţi toţi cei care scriu, studiază, circulă sau lucrează cu informaţia, precum şi cei născuţi în zodiile de pământ: Taur, Fecioară, Capricorn.
Cerul astral al săptămânii este presărat însă şi cu destul de multe aspecte tensionate, care continuă provocările şi chiar le accentuează în anumite zile. Unul dintre cele mai tensionate este apropierea periculoasă dintre Marte şi Saturn, care în astrologia tradiţională erau consideraţi “malefici”. Această întâlnire vine pe fondul altora, care se produc în aceeaşi zonă astrală şi din combinarea lor se naşte o tendinţă puternică spre distrugere, autodistrugere, violenţă verbală, şi nu numai.
Scorpionii sunt lăudaţi
BERBECII se pot confrunta, pe termen scurt, cu o accentuare bruscă a problemelor de la locul de muncă, cu momente de slăbiciune fizică inexplicabilă sau cu o stare de derută prelungită, pentru că nu înţeleg de ce nu mai e nimic stabil în viaţa lor.
TAURII se simt prinşi ca într-o capcană, pentru că din toate direcţiile vin către ei provocări importante, mai ales din partea familiei.
GEMENII pot avea parte de surprize în timpul deplasărilor, de întâlniri deosebit de plăcute şi interesante, dar şi de probleme în casă, cu părinţii ori cu copiii.
RACII se mobilizează cu toate forţele pentru a câştiga mai bine, scot la lumină toate talentele pe care le au şi încearcă să le facă profitabile.
LEII se simt foarte bine în pielea lor, au iarăşi deplină încredere în viaţă şi în destinul lor special şi răspândesc în jurul lor optimism şi bucurie de viaţă.
FECIOARELE caută şi găsesc informaţii de care au mare nevoie, la care altădată probabil nu au avut acces, pot avea întâlniri secrete cu persoane importante sau primesc veşti de la acestea.
BALANŢELE au parte de întâlniri romantice cu persoane celebre sau deosebite prin frumuseţea lor interioară şi exterioară. Uită de nemulţumirile lor pentru câteva ore, iar când îşi amintesc, nici nu li se mai par chiar atât de grave.
SCORPIONII au succes, sunt căutaţi şi lăudaţi sau premiaţi şi felicitaţi pentru activitatea profesională.
SĂGETĂTORII sunt în continuare sub un tir astral destul de intens la locul de muncă. Trebuie să facă faţă unor critici justificate, dar cărora li se acordă o importanţă exagerată, şi să meargă mai departe cu fruntea sus.
CAPRICORNII sunt prinşi între carieră şi familie, între imaginea publică, la care ţin foarte mult şi relaţiile cu apropiaţii, care se degradează.
VĂRSĂTORII au întâlniri decisive cu partenerii de afaceri, semnează acte şi documente importante, de la un contract de colaborare până la un certificat de căsătorie.
PEŞTII au parte de o atmosferă plăcută la locul de muncă, dar şi de mici incidente legate de starea de sănătate.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică