Relațiile care se stabilesc între zodiile de aer și calitatea acestora dezvăluie o săptămână dinamică, interesantă, în care se va pune accentul pe primenirea ideilor, pe dialog și pe schimbul de informații, care poate genera progres. Suntem avantajați cu toții de acest proces de trecere rapidă la alte concepții, la viziuni noi, dar contextul îi sprijină în primul rând pe cei născuți în cele trei zodii de aer: Gemeni, Balanță și Vărsător. Continua ceartă amicală între Marte și Jupiter, iar acesta poate fi un element de sprijin, pentru puțin timp, pentru cei care au de luat decizii importante, care să ducă la schimbarea unor legi sau regulamente, în baza unor situații reale din viață.
Pe 9 octombrie, Venus pașete în Scorpion, una dintre cele mai delicate posturi ale acestei planete. Tendința principală este de distrugere, cucerire și abandon, dorințe intense, greu sau imposibil de stăpânit. Cât timp va parcurge această zodie, vom pune la îndoială sentimentele celor din jur, vom căuta un motiv ascuns pentru care ceilalți se apropie de noi sau vom fi înclinați către păstrarea suferinței emoționale ori menținerea unor relaii toxice, din motive diverse.

Taurii nu fac nici o concesie

BERBECII au o perioadă cu dorințe puternice, pofte de tot felul, senzuale și sexuale. Sunt echilibrați și eleganți în discurs și în atitudine.
TAURII au nevoie de dovezi de dragoste, multe și clare, si nu vor să facă nici o concesie. Acest lucru poate duce la dezechilibre majore în relația de cuplu. Fac planuri în forță și nu dau nici un pic înapoi în familie.
GEMENII își clarifică relațiile sentimentale, se lămuresc cu cine pot merge mai departe și cu cine nu, iau decizii și se detașează de cei dragi, ca să gestioneze corect situațiile. Pot avea unele probleme de sănătate.
RACII pot scăpa de problemele de familie doar dacă îsi schimbă viziunea asupra acestor chestiuni. Se tem de schimbare si vor să controleze total situația din casă. Copiii le pot face probleme, cerând ceva pe un ton ridicat.
LEII devin ținta unor atitudini neplăcute din partea apropiaților – invidie și respingere a deciziilor. Deși nu au provocat acest comportament, sunt nevoiți să îl suporte și să dea dovadă de noblețe.
FECIOARELE se ceartă cu apropiații sau pot avea dificultăți în timpul unor deplasări. Se maturizează și au mai multă răbdare când iau decizii legate de bani.
BALANȚELE se interesează de situația financiară, de cele mai rapide modalități prin care pot intra în posesia unor bunuri ale familiei, dar și de caile legale prin care își pot securiza situația la serviciu, cea locativă sau bunurile, în cazul unui partaj.
SCORPIONII se concentrează pe imaginea personală, se îngrijesc de garderobă și au mai mult farmec decât de obicei. Acum știu ce au de făcut ca să contracareze atacurile adversarilor.
SĂGETATORII trebuie să-și îngrijească sănătatea, să fie mai discreți și mai calculați în discuții și să-și păstreze secretele. Prietenii se decantează, așa că unii pleacă, iar alții rămân.
CAPRICORNII au parte de prieteni falși, de tradări sau de minciuni menite să-i determine să cheltuiască bani. Ar fi bine să se orienteze dupa cum le dictează intuiția și să ia decizii realiste.
VĂRSĂTORII trec în prim-plan în mediul profesional și se pot afirma. Sunt lucizi, puternici și limpezi în gândire și în viața sentimentală.
PEȘTII își planifică viitorul în detaliu și bine fac. Acum știu pe cine se pot baza pentru a realiza un proiect important.

Urmărește-ne pe Google News