Ne aşteptăm la multe lucruri bune de la lunile de toamnă. E vremea culegerii roadelor pentru eforturile de până acum. Numai că relaţia frumoasă pe care planetele din Fecioară o stabilesc cu Jupiter va fi umbrită de intrarea acestuia în mers retrograd. Până la Crăciun, marile proiecte vor fi întârziate, amânate din lipsă de curaj şi determinare. Se va munci mult fără a se obţine rezultatele sperate.
Mercur revine la mersul direct şi restabileşte comunicarea, aducând clarificări şi transfer de informaţii fără interpretări greşite sau omisiuni. În dimineaţa de 29 august avem parte cu toţii de un aspect de Lună Nouă în zodia Fecioarei, care deschide un alt capitol din viaţa noastră, unul al muncii şi al acceptării sacrificiilor de bunăvoie, pentru un bine comun.
Berbecii se pun pe treabă, fie la serviciu, fie prin gospodărie, pentru că şi-au cam lăsat problemele de izbelişte. Au speranţe deşarte în privinţa creşterii veniturilor.
Taurii intră într-un fel de pauză de refacere, chiar dacă îşi vor continua activităţile zilnice. Revizuiesc în detaliu proiectele pe care vor să le lanseze, discută şi negociază foarte serios cu toţi cei implicaţi şi repartizează sarcini.
Gemenii se bucură de sprijinul familiei în tot ce fac. Devin mai realişti şi amână proiectele importante pentru vremuri mai bune. E bine să aibă grijă de sănătatea lor şi de cea a apropiaţilor.
Racii sunt obosiţi şi ar dori o perioadă de retragere din activitate, ca să se refacă, dar nu şi-o pot permite. Trebuie să profite de momentele mai lejere!
Leii îşi refac strategiile de dezvoltare pe baza noilor condiţii şi se descurcă excelent. E bine să se prezinte pregătiţi la testările de orice fel.
Fecioarele sunt în formă, se simt bine şi au sentimentul că îşi pot controla viaţa. Sănătatea e bună şi asta le dă multă energie. Mai trebuie să rezolve doar problemele financiare.
Balanţele o iau de la capăt cu demersurile legate de o moştenire sau cu un partaj al bunurilor, în urma unui divorţ. Lucrurile nu sunt simple şi vor trebui să se implice mai mult timp şi cu mai mare cheltuială de bani şi energie.
Scorpionilor li se face dreptate la serviciu, părerile le sunt ascultate şi puse în practică, iar deciziile lor sunt primite cu respect. E bine să evite călătoriile de orice fel, pentru că se anunţă complicaţii care îi vor face să regrete că au plecat.
Săgetătorii sunt chemaţi să facă faţă mai multor solicitări la locul de muncă, poate în vederea unor beneficii promise fără o bază reală. Au succes la examene şi se bucură oriunde de o imagine bună.
Capricornii revin la pasiunile lor dintotdeauna şi petrec mai puţin timp cu cei dragi, deşi nu-şi doresc asta. Pot călători sau se pot implica în competiţii, pentru a dovedi de ce sunt în stare.
Vărsătorii îşi pierd răbdarea şi în problemele financiare, şi în cele legate de familie. Înţeleg că situaţia nu poate evolua cum îşi doresc, dar asta nu îi opreşte să îşi arate nemulţumirea. E bine să se gândească la sănătate, mai ales când se aşază la masă.
Peştii trec la negocieri şi la discuţii serioase, ca să semneze contracte. Pot lua decizii importante legate de o asociere sau de cuplu. Nu sunt foarte lămuriţi, dar sesizează rapid dorinţele apropiaţilor şi se conformează.