Venus trece în Să­­ge­­tător şi ne ajută să uităm de limitele impuse de prejudecăţile sociale în exprimarea şi trăirea sentimentelor. Este un moment bun pentru femei, care pot deveni mai încre­zătoare în forţele lor şi mai senine. Şi bărbaţii sunt avantajaţi, pentru că pot avea mai mult curaj şi mai multă iniţiativă. Marte se află în continuare în Capricorn şi îi susţine pe nativii acestei zodii cu o energie continuă, cu rezistenţă fizică şi psihică, dar şi cu voinţa de a lua decizii dificile, în­­să necesare. Beneficii au toate zodii­­le de pe urma acestui aspect, pentru că Marte în această poziţie astra­­lă dă un plus de realism, pune la zid iluziile şi alungă slăbi­­ciunile.

BERBECII pot primi veşti bune de departe, pot începe o poveste de dragoste cu o persoană aflată la depărtare sau îşi asumă o relaţie la distanţă. Totodată, pot întâlni persoane deosebite, cu care să poarte discuţii inspirate şi profitabile.

TAURII pot avea noroc la bani, primesc daruri sau reuşesc să-şi cumpere la un preţ bun un obiect pe care îl doresc demult. Este bine să se îngri­­jească de sănătate, pentru că atmosfera de la locul de muncă poate deveni stresantă.

GEMENII
se bucură de viaţa în doi, au parte de o atmosferă plăcută în cuplu, de discuţii la o­­biect cu posibili parteneri de afa­ceri sau de cereri în căsătorie destul de surprinzătoare.

RACII primesc un cadou din partea astrelor printr-o stare ceva mai bună a sănătăţii şi prin îmbunătăţirea atmosferei la locul de muncă, ceea ce s-ar putea să corespundă cu dorinţele lor, pentru că ajunseseră să nu le mai facă plăcere să meargă la serviciu.

LEII se pot îndrăgosti, redescoperă anumite laturi ale relaţiei cu cei dragi, sunt mai înclinaţi către jocuri şi distracţie, dar şi către crea­­tivitate şi, acolo unde este cazul, procreere.

FECIOARELE se consideră lipsite de noroc, pentru că au une­­le probleme băneşti, nu mai mari decât până acum, dar poate ceva mai complicate.

BALANŢELE îşi pun ordine în gânduri şi în aspiraţii, caută echilibrul cu ajutorul calmului şi liniştii din cămin, sunt răb­dătoare şi pot preveni conflictele cu familia, dacă vor asculta până la capăt ce au de spus cei din preajmă.

SCORPIONII rezolvă ceva mai uşor unele pro­bleme financiare. Sunt convingători şi impun respect prin prezenţa lor. Se exprimă foarte bine, în cuvinte puţine, dar cu efect maxim.

SĂGE­­TĂTORII privesc cu mult curaj la situaţia lor financiară şi se pregătesc să ia măsuri pentru a o îm­bunătăţi. Au învăţat în ultimele săptă­mâni lucruri de mare preţ despre obiceiurile lor financiare şi au renunţat la multe dintre cele care le provocau pierderi.

CA­PRICORNII sunt în cea mai bună formă a lor, au spatele asigurat prin persoane care le oferă informaţii secrete sau îi protejează discret.

VĂR­­SĂTORII reiau relaţiile cu unii dintre prieteni pe care nu i-au mai simţit aproape sau cunosc persoane noi, cu care le face plăcere să discute şi să îşi petreacă timpul liber.

PEŞTII sunt mai bine protejaţi printr-o imagine bună la locul de muncă şi prin bunăvoinţa superiorilor, care vine în mod natural, fără interese ascunse.

 
 

Urmărește-ne pe Google News