ComenteazăRaluca Chișcu, psiholog și psihoterapeut, care s-a specializat în tratamentul tulburărilor de comportament alimentar la Universitatea Oxford, a vorbit, într-un interviu pentru Libertatea, despre faptul că în cabinetele specialiștilor în sănătate mintală au ajuns mai mulți oameni cu probleme de alimentație față de perioada dinaintea pandemiei. Numărul celor care i-au cerut ajutorul în ultimii ani a crescut cu peste 30% față de 2019.
La nivelul țării nu există date în ceea ce privește procentul celor afectați, însă cercetările europene arată că în prepandemie aproximativ 3% din populația continentului suferea de o afecțiune psihică legată de alimentație. Iar în perioada COVID-19 s-au declanșat la și mai mulți aceste tulburări, spune un studiu din 2021.
La noi s-au înmulțit cazurile de anorexie, o boală care pune vieți în pericol, pentru că acei oameni, în special femeile, se înfometează intenționat ca să își mențină greutatea deja scăzută. În plus, e ușor să ajungi de la anorexie la bulimie – mâncat necontrolat urmat de vărsături și laxative sau exerciții fizice intense – și invers, căci ambele se regăsesc în aceeași sferă a tulburărilor de alimentație, doar greutatea corporală diferă, explică specialista.
„Am văzut o creștere a numărului de cazuri de anorexie nervoasă”
Libertatea: Ați avut mai mulți pacienți cu tulburări de comportament alimentar în pandemie față de anii anteriori?
Raluca Chișcu: A fost o creștere semnificativă a numărului de adresări – o să apreciez undeva la peste 30%. Comparativ cu alți ani, nu o pot pune pe seama altor factori decât cei care țin de pandemie: izolarea socială, folosirea frecventă a rețelelor de socializare, mesajele îngrijorătoare legate de faptul că o să ne îngrășăm. Toate au condus la o activare a unor factori genetici deja existenți.
Pe parcursul pandemiei, am văzut și eu, dar mi-au semnalat și colegi din toată țara, inclusiv medici psihiatri, că au observat o creștere a numărului de cazuri de anorexie nervoasă. La mulți copii și tineri debutul a fost pe fondul dorinței de a mânca mai sănătos. Predispoziția genetică o pot avea mulți oameni, dar se manifestă când intră într-o formă de restricție a aportului caloric. Au fost cazuri care au necesitat internare, după ce oamenii respectivi au scăzut în greutate rapid.
Puțini știu despre diagnosticul de anorexie nervoasă atipică și care poate să apară și la persoane cu o greutate corporală normală sau peste normal. Consecințele pot să fie la fel de severe ca în cazul persoanelor subponderale.
Raluca Chișcu, psiholog:
– De ce nu avem în România date cu privire la numărul persoanelor cu probleme de alimentație?
– Din păcate, în România lipsesc datele și din cauză că mulți pacienți se adresează direct în cabinetele private. Este mai ușor să înregistrezi aceste cazuri în străinătate, pentru că ele trec prin sistemul de sănătate; pacienții beneficiază de asigurări și își decontează tratamentul, inclusiv ședințele de terapie, ceea ce la noi nu e foarte obișnuit.
Mulți dintre cei care suferă de tulburări de comportament alimentar nu se adresează nici psihologului, nici psihiatrului. Sau tratează tulburări ca depresia sau anxietatea, dar nu rezolvă și problema de alimentație. În medie, are o astfel de problemă 3% sau 4% din populație, dar depinde de tulburare. Anorexia nervoasă e mai puțin frecventă, ca prevalență ajunge la 0,5%-1%, pe când mâncatul compulsiv, undeva la 3% din populație. Aceste date (n.r. – raportate la populațiile altor țări europene) nu sunt foarte concludente pentru România, unde avem și problema sărăciei și unde mulți oameni trec prin insecuritate alimentară.
Mâncatul compulsiv versus cel emoțional
– Care sunt categoriile de vârstă cel mai afectate?
– Sunt mai frecvente la adolescenți și la tinerii până în 30 de ani, dar am văzut aceste tulburări și la copii de 8-9 ani. Anorexia și bulimia nervoasă sunt mai rare la adulți, însă mâncatul compulsiv mai debutează la ei.
Din fericire pentru copii, datorită faptului că părinții au lucrat de acasă în pandemie, le-a fost mai ușor să observe că ceva e în neregulă și au mers mai repede cu ei la specialist pentru recuperare și tratament. În tulburările de alimentație, timpul chiar e prețios. Cu cât se începe mai devreme, cu atât șansele de recuperare de 100% sunt mai mari.
– Cum ne dăm seama că mâncăm compulsiv?
– Trebuie să facem o distincție între mâncatul compulsiv și cel emoțional. S-a ajuns în punctul în care considerăm patologic mâncatul emoțional; ne certăm cu prietenii, apoi mâncăm o ciocolată și ni se pare că avem o tulburare. Nu este adevărat. Intră într-o normalitate ca uneori să ne oblojim emoțiile cu ceva bun. Devine o problemă când rămâne singura metodă de a face față emoțiilor.
Mâncatul compulsiv poate să aibă la bază și un fond emoțional, dar se definește printr-un consum foarte mare de alimente într-o perioadă scurtă, însoțit și de sentimentul că am pierdut controlul. Există episoade în care oamenii combină castraveți murați cu Nutella și mâncare de fasole. La nuntă sau la masa de Crăciun, în schimb, contextul determină acest mâncat dincolo de nevoia noastră și nu este un astfel de episod.
– De ce apar aceste episoade?
– Unul dintre factori e restricția: am mâncat în seara asta prea mult, mâine nu mai mănânc nimic. Dacă nu mănânc nimic, seara ajung să am un episod, foamea fiziologică îl determină. Pe de altă parte, poate să fie și o restricție psihologică, faptul că nu-mi dau voie să mănânc.
Chiar dacă o fac, mă gândesc că n-ar trebui să mănânc asta sau că, dacă am luat o bucată de ciocolată oricum nu mă pot controla și am dat-o în bară, deci mai bine o mănânc pe toată. Sau îmi propun ca de mâine să nu mai mănânc așa mult și îmi vine să mănânc acum totul.
„Înfometarea sau malnutriția afectează toate organele corpului”
– E posibil să nu ai o tulburare mintală ca anxietatea și depresia, dar să ai una de alimentație?
– Este posibil să nu ai o altă tulburare, însă tulburările de alimentație sunt deseori asociate cu alte probleme. De exemplu, studiile genetice ne-au arătat o corelație puternică între anorexia nervoasă și tulburarea obsesiv-compulsivă; majoritatea persoanelor au asociate și tulburări de anxietate sau depresie.
Anxietatea sau depresia pot să fie uneori și o consecință a tulburării de alimentație. Aceste tulburări afectează funcționarea fiziologică și au un risc crescut de deces, înfometarea sau malnutriția afectează toate organele corpului.
– Care e primul specialist la care ar trebui să meargă cineva care bănuiește că suferă de o astfel de boală?
– Aș recomanda să vadă întâi un medic psihiatru fie pentru adulți, fie pentru copii, în funcție de caz. Medicul evaluează situația și pune diagnosticul corect, apoi poate să îndrume spre un terapeut și, dacă e nevoie, către un nutriționist.
– Destui români refuză consultul psihiatric.
– Mulți nu vor nici la psiholog, ei nu își recunosc boala; din cauza tulburării nu își dau seama că au nevoie de ajutor. Se adresează dacă nu mai dorm noaptea sau au stări de iritabilitate, când îi deranjează consecințele, nu boala în sine.
– Colaborați cu medici pentru anumite cazuri?
– Lucrez cu un medic psihiatru de adulți și cu unul de copii și adolescenți și am și o colaborare de zece ani cu un medic primar în diabet și nutriție, Luana Sebestyen, care a făcut o formare în terapie cognitiv-comportamentală. De aceea, am mare încredere în ea. Deseori pacienții ajung prima dată în cabinetul nutriționistului și acesta, fără să își dea seama, poate încuraja comportamente disfuncționale, de exemplu, numărarea caloriilor.
Dacă există o preocupare legată de cum arătăm, nu avem nevoie de dietă. Dieteticienii și nutriționiștii pot să-i ajute pe oameni să dezvolte comportamente sănătoase din punct de vedere fizic și mental. Multe studii arată că dietele sau restricția alimentară conduc la scăderea în greutate pe o perioadă limitată, iar ulterior ajungi la greutatea inițială sau chiar o depășești.
Alimentația ar trebui să fie un lucru pe care îl facem pentru că ne place și pentru că avem nevoie de mâncare. Dacă îi acordăm o importanță crescută, ne răpește din timpul pentru alte preocupări. De Sărbători poți să mănânci moderat un pic mai mult, iar dacă revii la o alimentație obișnuită e suficient, fără dietă.
– Au fost pacienți care au ajuns întâi în cabinetul dumneavoastră și nu le-ați recomandat să meargă și la psihiatru?
– Da. Tratamentul medicamentos este un fel de cârjă, nu o soluție în tulburările de alimentație – ajută pacientul să treacă mai ușor prin procesul de recuperare.
„Nu e nevoie să-ți iubești corpul pentru a avea grijă de el”
– Găsim ușor în România psihoterapeuți specializați în tulburări alimentare?
– Deocamdată, cei care lucrează în domeniul psihiatriei și psihoterapiei nu sunt foarte atrași de aceste tulburări. Cred că faptul că nu știu cum să abordeze astfel de cazuri îi face să fie mai rezervați. Am încredere că generația tânără va fi mai deschisă să se formeze în această direcție.
– Pe contul de Instagram Psihologia Alimentației, pe care l-ați pornit acum doi ani, ați publicat următorul mesaj: „Nu e nevoie să-ți iubești corpul pentru a avea grijă de el”. Cum l-ați explica?
– O vreme a circulat pe social media povestea cu „iubește-ți corpul” și mulți au interpretat că ar trebui să le placă cum arată. Este fals. Îi datorăm corpului nostru multe, inclusiv viața, e un instrument cu care navigăm prin lume. Nu e nevoie să-mi iubesc mașina ca să o spăl din când în când și să-i pun benzină.