Au fost puse la dispoziția lor 34 de imagini de tip portret ale mai multor femei fără a li se oferi alte informații despre acestea. Subiecții au identificat corect 59% dintre cazurile în care femeile respective și-au înșelat sau își înșală partenerul.
Rezultatul nu este chiar surprinzător, psihologii considerând că, din punct de vedere al evoluției umane, este normal ca persoanele de sex masculin să poată identifica femeile care au o predispoziție pentru înșelat întrucât bărbații sunt sceptici cu privire la paternitatea urmașilor cuplului din care fac parte.
De asemenea, deși până acum se credea contrariul, se pare că aspectul fizic al unei femei nu influențează părerea persoanelor de sex opus cu privire la încrederea care ar putea să le fie oferită într-o relație.
Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea din New York au stabilit în urma unui studiu că avem tendința de a considera persoanele care au sprâncene subțiri și ridicate și pomeți proeminenți ca fiind de încredere, în timp ce indivizii cu frunte lată ne trezesc suspiciuni din acest punct de vedere.
Cu toate acestea, psihologii consideră că astfel de păreri sunt formate în mod irațional, creierul nostru decizând dacă o persoană este credibilă sau nu în doar 33 de milisecunde, fără o justificare logică.
Sursă foto: hepta.ro.
Relații Comentează