Mică, însă cu un potențial impresionant, Muntenegru este țara care adună din ce în ce mai mulți vizitatori străini, datorită spectaculosului fiord Kotor sau a Canionului Tara. Poetul englez, Lord Byron obișnuia să spună despre Țara Munților Negri că: „atunci când Dumnezeu a arunca perlele pe pământ, cele mai multe dintre ele au căzut în Muntenegru”!
Croația
și Muntenegru sunt două dintre destinațiile pe care le poți explorat în această
toamnă într-un circuit de 6 zile propus de Europa
Travel. Profită de tariful special de 249
euro/persoană și pornește într-o Incursiune
în Balcani, cu plecare din 08.10, în limita locurilor disponibile!
Muntenegru și minunile
sale
Comoara
națională a Muntenegrului este, fără îndoială, Parcul Natural Durmitor – o gură
de rai păzită de 25 de vârfuri montane, cel mai înalt dintre ele fiind Bobotov
Kuk ce atinge altitudinea de 2522 metri. Rezervația parte din UNESCO cuprinde
18 lacuri glaciare, 200 de peșteri, păduri virgine de pin negru, dar și cel mai
adânc canion din lume, Tara. De pe Podul Durdevica poți surprinde cele mai
spectaculoase panorame asupra parcului Durmitor, o minune a naturii desprinsă
din cărțile poștale.
Din
Parcul Durmitor se ajunge foarte ușor în capitala Podgorica, punct din care te
vei îndrepta spre Boka Kotorska, un alt monument al naturii cu care a fost
binecuvântat Muntenegru. Considerat a fi cel mai sudic fiord european, Boka
Kotorska șerpuiește pe lângă pereții masivi de munte până la orașul Kotor, o
minune medievală cu biserici și case din piatră unde ai impresia că ai călătorit
în timp.
Croația, țara desprinsă din Game of Thrones
Croația
este una dintre cele mai frumoase țări europene, binecuvântată cu 4000 de km de
litoral incluzând și cele 1000 de insule ale sale, orașe medievale de
patrimoniu și parcuri naturale deosebite.
Perla țării și a Adriaticii este Dubvrovnik, cetatea de nepătruns unde s-au filmat mai multe scene din serialul fantastic Urzeala Tronurilor, dar și alte producții hollywoodiene. Milioane de turiști ajung în fiecare an în orașul vechi și se opresc pe plajele spectaculoase ale micuței Peninsule Lapad.
Bate
la pas cetatea din UNESCO cu străzile sale alambicate, pavate cu rocă cubică și
păzite de ziduri groase de apărare și vizitează pe rând simbolurile locului,
începând cu Turnul cu Ceas, edificiu din secolul al XV lea, Piața Luza cu
Palatul Sponza unde se găsesc astăzi Arhivele Statului sau grandiosul Palat
gotic al Rectorului. Mai poți adăuga pe lista de obiective și Mănăstirea Franciscană din anul 1317, Catedrala
Adormirea Maicii Domnului care a fost reconstruită de Regele Richard Inimă de
Leu, Fântâna lui Onufria sau Coloana lui Orlando.
Split, unul dintre orașele-emblemă ale
Croației, este următoarea destinație spre care te vei îndrepta în acest circuit
de la Europa Travel. Turiștii care ajung aici se simt atrași într-un mod
special de lunga promenadă înțesată de palmieri și de vechile construcții ale
romanilor, un loc aparte ocupându-l Palatul lui Dioclețian. Fermecat de
frumusețea Coastei Dalmate, Împăratul roman Dioclețian s-a mutat aici imediat
după renunțarea la coroana imperială, în anul 305. Palatul este o splendoare
arhitecturală a stilului roman, din marmură albă ce era prevăzută cu 16 turnuri
din care astăzi se mai păstrează doar 4, ocupând o suprafață de 3 ha.
Amestecul dintre ruinele romane și monumentele
de artă modernă transformă orașul Zadar într-o destinație de neratat de către
turiști. Această urbe contrastantă se mândrește cu Forumul Roman, Bazilica
medievală Sfântul Donatus și noile sale atracții – Orga Mării și Salutul
Soarelui.
Între Zadar și capitala Zagreb, pe care o vei
putea descoperi și tu în ultima parte a circuitului, se întinde minunea
naturală a Croației – Parcul Lacurile Plitvice, cel mai vechi din sud-estul
Europei ce face parte din UNESCO. Parcul cuprinde 16 lacuri în nuanțe diverse
de albastru și verde, păduri bătrâne, peste 90 de cascade spectaculoase,
dealuri acoperite de calcar și travertin, peșteri și grote inaccesibile
publicului și izvoare susurătoare peste care traversează poduri din lemn.
de Mădălina Isar
Sursa foto: pixabay.com
Oferta Circuit Muntenegru-Croatia – tarif: 249
euro/persoana – redus de la 299 euro , 5 nopti
de cazare cu mic dejun ala hoteluri 3*, transport autocar, ghid. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.