Pui cu măsline verzi şi mentă
Ingrediente: patru gogoşari, 800 g piept de pui, 100 g ciuperci proaspete, 250 g pastă de roşii, o mandarină, sare, ulei, piper boabe şi măcinat, o ceapă, 100 g măsline verzi, o lingură de muştar, patru căţei de usturoi, 150 ml vin alb, câteva frunze de mentă.
Mod de preparare: gogoşarii se curăţă de seminţe şi se taie felii. Ciupercile se curăţă, se spală şi se fierb în apă cu sare 10 minute, apoi se feliază. Pieptul de pui se pune la prăjit într-o tigaie încinsă, în puţin ulei, cu sare şi piper, până se rumeneşte, apoi se scoate într-o tavă. Ceapa şi usturoiul se curăţă şi se toacă mărunt, apoi se călesc în grăsimea rămasă în tigaie. Se adaugă ciupercile, gogoşarii şi pasta de roşii, măslinele şi câteva feliuţe de mandarină. Se stinge totul cu puţină apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit 10 minute. Se adaugă peste pui, împreună cu vinul, muştarul, boabele de piper şi frunzele de mentă tocate. Se introduc apoi 15 minute în cuptorul încins, la foc potrivit.
Carne şi legume pe pat de orez
Ingrediente: un gogoşar, un ardei gras galben, 3-4 bucheţele de broccoli, o ceapă, 10 păstăi de fasole, 500 g muşchi de porc, un morcov, 3 linguri de sos de soia, o cană de orez, un cubuleţ de unt, 3 linguri de ulei, sare, piper.
Mod de preparare: orezul se spală şi se pune la fiert 10 minute în două căni de apă, cu puţină sare şi cu unt, apoi se acoperă. Gogoşarii şi ardeii graşi se curăţă de seminţe şi se taie cubuleţe, iar fasolea curăţată şi morcovul feliat se fierb 10 minute, apoi se scurg. Carnea se taie bucăţele şi se căleşte, apoi se adaugă ceapa tăiată solzişori, fasolea verde, bucheţelele de broccoli, morcovul, ardeiul gras şi gogoşarul, sare şi piper. Se iau de pe foc înainte de a deveni prea moi, se stropesc cu sos de soia şi se aşază pe un platou, peste orezul fiert
Salată de gogoşari copţi
Ingrediente: 1 kg gogoşari roşii, şase căţei de usturoi, 150 ml oţet de mere, o linguriţă de zahăr, 10 boabe de piper negru, două linguriţe de boabe de muştar, sare.
Mod de preparare: se spală gogoşarii, se şterg de apă, apoi se taie în patru şi se curăţă de seminţe şi de cotor. Bucăţile obţinute se aşază pe o tavă şi se introduc în cuptorul încins, la foc potrivit, 10 minute. Se scot, se presară puţină sare pe ei şi se lasă într-un vas acoperit cu un prosop de bucătărie umed până se răcesc. Usturoiul se curăţă, se taie feliuţe şi se pune într-un castron împreună cu gogoşarii decojiţi. Într-un ibric se dau într-un clocot oţetul, zahărul, boabele de piper, cele de muştar şi puţină sare, apoi se toarnă peste gogoşari. Se servesc ca salată la un fel principal.
Dacă ești topit după murături, avem și rețeta de gogoșari în bulion!
Gulaş cu găluşte
Ingrediente: 300 g carne de vită, 300 g morcovi, 600 g cartofi, 80 g ceapă, doi gogoşari, 300 g roşii, usturoi, sare, boia dulce, chimen, câteva fire de pătrunjel proaspăt; pentru găluşte – 80 g făină, un ou, apă.
Mod de preparare: ceapa se toacă mărunt, se prăjeşte în puţin ulei, apoi se adaugă boia, sare după gust şi carnea tăiată cubuleţe. Morcovii, cartofii şi gogoşarii se curăţă de coajă şi, respectiv, de seminţe. După ce carnea s-a frăgezit puţin, se adaugă în vas legumele tăiate cubuleţe, iar spre final, roşiile decojite şi tocate, chimenul şi usturoiul după gust (nu se pune foarte mult). În timp ce toate acestea fierb înăbuşit, se pregătesc găluştele din ou, făină şi sare, astfel încât să rezulte o cremă consistentă (atenţie însă, nu trebuie să fie foarte tare, cam ca la găluştele pentru supă!) şi se pun în cratiţă cu o linguriţă. Se lasă să fiarbă 10-15 minute. Această mâncare se serveşte cu pătrunjel proaspăt.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!