► UN PLUS DE REZISTENŢĂ
Dacă ai părul subţire şi fragil, nu te descuraja. Masca cu ou şi bere, aplicată constant, ţi-l va face mai rezistent. Berea este cunoscută ca fiind un întăritor al părului, iar oul netezeşte firele. Aşadar, bate bine două ouă în 60 ml de bere, întinde amestecul pe toată suprafaţa podoabei capilare, dar după ce ţi-ai udat părul în prealabil, şi masează scalpul. Îţi pui un prosop pe cap şi laşi să acţioneze 25-30 minute, apoi speli bine părul cu şampon.
► MAI MULTĂ STRĂLUCIRE
Ca să obţii un luciu natural şi fire mătăsoase care să „respire” sănătate, răsfaţă-ţi părul cu o mască făcută dintr-un gălbenuş de ou, două linguriţe de iaurt, două linguriţe de miere şi o linguriţă de ulei de măsline.
Oul şi uleiul de măsline tonifică firul de păr, mierea catifelează şi iaurtul împrospătează şi revigorează scalpul. Aplică masca pe păr de două ori pe săptămână, înainte de a-l spăla, lasă să acţioneze 15 minute, apoi spală-te cu apă călduţă.
► VOLUM UIMITOR
Pentru firele subţiate care nu au volum, ia câteva frunze de piersic uscate şi pune-le în 250 ml de apă fierbinte. Lasă infuzia la răcit apoi strecoară şi limpezeşte-ţi părul cu ea, imediat după ce îl speli. De asemenea, poţi prepara o mască specială, care să conţină: 50 g argilă verde, 4-6 picături de ulei de cimbrişor şi 4-6 picături de ulei de măsline. Aplic-o pe toată lungimea firelor, las-o 20 de minute să-şi facă efectul, apoi clăteşte-te bine cu ceai din flori de tei, muşeţel şi urzică.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei