2 Te scapa de acnee
Printre mineralele pe care iaurtul le conţine, se numără şi zincul, extrem de benefic în procesul de vindecare a pielii şi de regenerare celulara, cu un foarte bun rol antibacterian şi proprietaţi de închidere a porilor. Cu alte cuvinte, zincul este un tratament excelent pentru pielea afectata de acnee. În acest caz, iaurtul (3 linguri) trebuie combinat cu lamâia (5-6 picaturi de suc proaspat). Se aplica pe faţa curată şi se îndeparteaza cu apa calduţă dupa 15 minute.
3 Calmeaza arsurile solare
Remediul cu iaurt dupa o zi la plaja fara protecţie adevcata e deja bine-cunoscut. Adauga în cantitatea de iaurt pe care vrei sa o aplici pe piele şi câteva picaturi de ulei esenţial de muşeţel, lasa sa acţioneze în jur de 15 minute, apoi îndeparteaza uşor cu apa rece.
4 Trateaza mâinile uscate
Combinaţia dintre iaurt şi ulei de măsline e ideala dacă lucrezi mult în gospodarie şi ai mâinile foarte uscate. Pune într-un bol mare 2 linguri de iaurt de casă, o lingura de ulei de masline şi 2-3 picaturi de ulei esenţial de lavanda. Aplica în strat gros pe mâini şi baga-le apoi într-o punga de plastic. Dupa 20 de minute, clateşte bine cu apa caldă, usuca şi aplica o crema hranitoare.
5 Estompeaza petele de batrâneţe
Acestea sunt de fapt pete cauzate de expunerea la soare, de-a lungul timpului. Folosit regulat, iaurtul ajuta la uniformizarea nuanţei pielii şi acţioneaza eficient împotriva ridurilor. Ca sa scapi de aceste pete, indiferent ca sunt pe faţa, umeri sau mâini, încearca urmatoarea combinaţie: taie în bucaţele un sfert de vânata (cu tot cu coaja) şi pune-o în blender împreuna cu o jumatate de ceaşca de iaurt. Amestecul obţinut se întinde pe zona cu probleme în strat uniform şi se lasa 20 de minute. Masca trebuie aplicata de mai multe ori pentru a da rezultate. O alta varianta este sa combini 3 linguri de iaurt cu o linguriţa de miere.
6 Netezeşte pielea ridată
Combinat cu banana, iaurtul devine un remediu bun pentru ridurile fine. Ai nevoie de un sfert de banana coapta, 3-4 linguri de iaurt şi o linguriţa de miere. Întinde pe faţa curata în strat gros şi îndeparteaza dupa 15 minute cu apa rece. Usucă faţa prin tamponari delicate.
Un plus de hidratare
„Iaurtul reface structura firului de păr, mai ales când acesta e uscat. Marunţeşte bine cu blenderul de mâna o banană întreaga şi combin-o apoi cu 4 linguri de iaurt slab (0,1% grasime) şi cu sucul obţinut dintr-o lâmâie. Amestecă bine totul pâna se omogenizeaza şi baga la frigider pentru 5 minute. Masca se aplica pe parul umed, curat, spalat doar cu şampon, se întinde de la radacina pâna la vârfuri şi se lasa 35 de minute. Apoi se spală din nou parul, facându-se o singura şamponare şi se aplica la sfârşit balsam, nu mască. Parul devine matasos şi hidratat datorita iaurtului şi mai lucios graţie lamâii. Nu folosi masca daca eşti blonda, pentru că îţi poate deschide nuanţa.”