Ce sunt Insulele Canare

Insulele Canare reprezintă un arhipelag format din șapte insule de origine vulcanică, din Oceanul Atlantic. Aceste insule sunt:

  • Fuerteventura (capitală Puerto del Rosario)
  • Lanzarote (capitală Arrecife)
  • Gran Canaria (capitală Las Palmas de Gran Canaria)
  • Tenerife (capitală Santa Cruz de Tenerife)
  • La Gomera (capitală San Sebastián de La Gomera)
  • La Palma (capitală Santa Cruz de La Palma)
  • El Hierro (capitală Valverde)

15 curiozități despre Insulele Canare

1. Deși sunt parte componentă a Spaniei, Insulele Canare se află mult mai aproape de Africa. Acele şapte insule udate de apa Atlanticului sunt situate la peste 1.300 de kilometri de Peninsula Iberică. Cel mai apropiat stat învecinat este Maroc, care este la doar 95 de kilometri Est distanță de Fuerteventura.

2. O călătorie cu feribotul între Fuerteventura și Maroc durează mai puțin de patru ore, în timp ce până în Spania se fac aproximativ 20 de ore pe calea maritimă.

3. Santa Cruz de Tenerife și Las Palmas de Gran Canaria se află pe cele mai mari două insule și ambele au statutul de capitală a arhipelagului.

4. Toate Insulele Canare s-au format din erupții vulcanice. Patru dintre acestea au avut erupții active încă din secolul al XIV-lea. Cea mai recentă este cea a vulcanului activ Teide din Tenerife, în 1909.

5. Referitor la numele de „canare”, află că pasărea cu același nume a fost numită după insule, nu invers. Denumirea „Islas Canarias” derivă din denumirea latină „Insula Canaria”, care se traduce prin „Insula Câinilor”. Legenda spune că în zonă au trăit odată foci, numite „câini de mare”.

6. Insulele Canare reprezintă cel mai înalt punct din teritoriile spaniole. La o altitudine de 3.718 metri, Muntele Teide este mai înalt decât oricare dintre munții de pe continent, inclusiv decât Munții Pirinei. Este al treilea cel mai înalt vulcan din lume.

7. Locuitorii Insulei La Gomera au dezvoltat o formă de limbaj prin fluierat pentru a putea comunica prin văile largi. Se numește „Silbo Gomero” și este, în fapt, o formă de fluierat din limba spaniolă castiliană.

8. Cel mai mare dezastru aviatic din lume a avut loc în Tenerife. Pe 27 martie 1977, două avioane Boeing 747 s-au ciocnit pe o pistă a aeroportului din cauza vizibilității foarte reduse cauzată de ceață. 583 de persoane au murit atunci. După acea tragedie au fost făcute multe schimbări în modul de comunicare între piloți și turnul de control.

9. Insulele au propriul lor microclimat. Aici, vremea este caldă tot timpul anului, cu zile lungi și fierbinți vara și mai răcoroase, dar tot calde, iarna. Spre exemplu, în Tenerife, în funcție de ce parte a Muntelui Teide te afli, vei resimți temperaturi diferite.

10. Apa lacului din craterul vulcanului El Golfo din Lanzarote are culoarea verde. Aceasta a căpătat o nuanță de smarald datorită algelor care trăiesc acolo. De asemenea, creează un contrast izbitor cu roca vulcanică neagră din Playa Charco de los Ciclos.

11. Datorită peisajelor superbe și variate din insule în zonă au fost filmate mai multe pelicule de la Hollywood: „One Million Years BC” (1966), „The Land That Time Forgot” (1975), „Clash of the Titans” (2010) și, cel mai recent, „Fast & Furious 6” (2013).

12. Dacă mergi în insule și faci scufundări ai mari șanse să dai peste una dintre cele mai mari țestoase din lume. Este vorba despre specia pe cale de dispariție a țestoasei cu cap pătrat. Masculii ating la maturitate aproape 1 metru în lungime, iar durata lor medie de viață este cuprinsă între 47 și 67 de ani.

13. Insulele Canare sunt vizitate în fiecare an de aproximativ 12 milioane de turiști din întreaga lume. Dintre insule, Tenerife este cea mai populară. Pentru a vă face o idee de cât de însemnat este numărul de vizitatori, vă spunem că populația nativă este de puțin peste 2,1 milioane de suflete.

14. În Costa Adeje, o suburbie de coastă din Tenerife, se găsește cel mai spectaculos parc acvatic din Europa – Parcul Siam. Acesta a costat 52 de milioane de euro și are tematică thailandeză. Cel care a proiectat parcul este Christoph Kiessling, cu acordul primit din partea familiei regale thailandeze.

15. Sportul național al Insulelor Canare sunt luptele. Acesta își are originea de la primii locuitori ai insulelor, denumiți „Guanches”. Se spune că luptele au apărut în jurul anului 1420, însă unele dintre reguli și tehnicile sale s-au pătrat până în zilele noastre.

Urmărește-ne pe Google News