Un studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea Johns Hopkins arată că majoritatea celor care au avut o „întâlnire cu Dumnezeu” consideră acel moment drept cea mai semnificativă experiență din viața lor.

Noul studiu relevă că întâlnirile cu o „putere superioară” pot avea efecte de durată, fie că a survenit ac urmare a unor convingeri îndelungate sau au fost induse de efectele unor droguri.

„Desi medicina moderna occidentala nu considera experiențele spirituale sau religioase ca fiind unul dintre instrumentele cu care să lupți împotriva unei boli, concluziile noastre sugerează că aceste întâlniri conduc deseori la îmbunătățiri în cazul persoanelor care au probleme mintale”, a explicat autorul studiului Dr Roland Griffiths, profesor de psihiatrie Johns Hopkins, potrivit Daily Mail.

Echipa sa de cercetători a studiat 4.285 de cazuri din întreaga lume, aceștia fiind recrutați prin intermediul anunțurilor online sau prin e-mailuri.

Toți cei chestionați au avut o întâlnire cu „ceva ce ar putea fi numit: Dumnezeu sau legat de o putere superioară”.

Dintre aceștia, 3.500 au avut o astfel de experiență în timp ce utilizau un halucinogen, iar ceilalți 785 au avut o experiență „naturală”.

Din cele două grupuri, 75% au spus că întâlnirea a fost cel mai „semnificativ” lucru care li s-a întâmplat în viață.

În ansamblu, toți cei care au avut ceea ce au considerat o întâlnire a lui Dumnezeu au raportat schimbări pozitive în privința mentalității, a perspectivelor și a practicilor lor.

Peste jumătate din grupul care a folosit droguri a numit ceea ce au întâlnit drept o „realitate supremă” în timp ce aproximativ 60% din grupul fără droguri au vorbit de „Dumnezeu” sau un „emisar al lui Dumnezeu”.

Interesant este că în cazul celor care au folosit droguri, indiferent că a fost vorba de ciuperci, LSD sau ayahuasca, după această experiență au ajuns să se teamă mai puțin de moarte decât înainte.

Experiențele au fost atât de puternice, încât două treimi dintre cei care se considerau atei înaintea ”întâlnirii cu Dumnezeu sau cu o altă putere superioară” au ajuns să creadă în existența acestor entități, chiar dacă s-au întâlnit cu Dumnezeu în timp ce erau sub influența drogurilor.

Din grupul care utilizează droguri, 70% au spus că se temeau de moarte mai puțin după experiențele lor, în timp ce doar 57% dintre utilizatorii non-drog ar putea spune același lucru.


Citește și: VIDEO | În căutarea lui Gică – românul omorât într-un parc din Huskvarna, Suedia, de doi adolescenți. Un Paște în pădure cu cei mai nevoiași dintre compatrioți (1)


 

Urmărește-ne pe Google News