Întâmpinarea Domnului – semnificația sărbătorii

Întâmpinarea Domnului este cunoscută și sub denumirea slavonă Stretenia sau sub denumirea populară Ziua Ursului. Sărbătoarea marchează momentul în care Fecioara Maria și Iosif l-au adus pe pruncul Iisus Hristos la Templul de la Ierusalim, pentru împlinirea Legii care prevedea ca întâiul născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu, scrie crestin-ortodox.ro.

La templu, Maria și Iosif au fost întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana. În momentul în care Simeon a luat în brațe pruncul, a rostit: „Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochi mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel”.

Tot în această zi avea loc și curățirea mamei, care se făcea prin aducere de jertfă a unui miel ca ardere-de-tot și a unui porumbel ca jertfă pentru păcat, în cazul familiilor bogate sau a doi porumbei – unul pentru ardere-de-tot și altul jertfă pentru păcat, în cazul celor săraci.

În această zi de sărbătoare, copiii erau unși cu grăsime de urs. Potrivit tradiției, prin acest obicei se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii erau tratați în această zi prin afumare cu păr de urs. Tocmai de aceea, în această zi nu se consumă miere, pentru că acest obicei este considerat o ofensă la adresa muncii ursului.

Când este sărbătorită Întâmpinarea Domnului

Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului a fost introdusă la Roma în anul 494, de papa Gelasiu, fiind înlocuită vechea sărbătoarea păgână a Lupercaliilor, de la începutul lunii februarie. De sărbătoarea Lupercaliilor, erau organizate procesiuni cu făclii aprinse în cinstea zeului Pan, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor. Zeul Pan era numit și Lupercus.

Generalizarea sărbătorii Întâmpinarea Domnului a avut loc începând cu anul 535, când împăratul Iustinian a schimba data sărbătorii din 14 februarie, în 2 februarie.

Rugăciune de Întâmpinarea Domnului

Tropar la Praznicul Întâmpinării Domnului

„Bucură-te, Ceea ce eşti Plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit nouă şi Învierea”.

Tradiții și superstiții de Întâmpinarea Domnului

Întâmpinarea Domnului, cunoscută și ca Stretenie sau Ziua Ursului

Tradiții și superstiții de Stretenie sau Ziua Ursului

Se spune că în această zi, iarna se împletește cu primăvara. Ursul iese din bârlog și se pot face previziuni meteorologice importante referitoare la noul an.

Potrivit traditii-superstitii.ro, în ziua de Stretenie, ursul iese din bârlog și joacă de jur-împrejur. Dacă afară e soare și ursul își vede umbra atunci se va speria, se va întoarce în bârlog și va mai sta acolo încă șase săptămâni, pentru că atât va mai ține iarna. Dacă însă ursul nu-și va vedea umbra, în ziua de Stretenie, atunci va rămâne afară și iarna se va întrerupe, iar primăvara urmează să se apropie.

Ce nu e bine să faci se Stretenie, Ziua Ursului sau Întâmpinarea Domnului

  • Cine lucrează în ziua de Stretenie va cădea în boală și i se va strâmba gura;
  • Dacă boul, în cursul zilei de Stretenie, va bea apă din urma lui, atunci este semn că trece iarna;
  • Dacă bea un bou apă din streașina casei, atunci anul va fi unul cu mană pentru albine și oi;
  • Dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduroasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare;
  • În această zi, a Streteniei, se strâmbă pârtia, adică începe a se topi zăpada etc.

Urmărește-ne pe Google News