Interviu-eveniment cu fiica lui Albert Camus, la Lourmarin. „M-a născut la Paris, dar urăsc Parisul. Aici sunt Catherine, oriunde altundeva sunt mai întâi fiica lui Camus”

În Provence, între albia râului Durance și culmile Luberonului, în mijlocul măslinilor și pomilor fructiferi, se află o așezare minunată, străjuită de impunătoarea fortăreață Lourmarin, ridicată încă din secolul al XII-lea.

Mayle și Albert

De aceste locuri s-au îndrăgostit britanicul Peter Mayle, care a făcut cunoscut Lourmarinul cu al lui celebru bestseller „Un an în Provence”, și, înaintea lui, Albert Camus.

Jurnalist și filozof, scriitor laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură, Camus a descoperit fascinat pitorescul Lourmarin, unde a și cumpărat o casă.

Camus nu numai că a trăit aici, dar este și îngropat în cimitirul din localitate.

Suntem în vacanță, la o suflare distanță, în Cadenet, și plecăm pe urmele lui Camus. Place Camus, expoziția Camus la biblioteca din sat, rue Camus, chiar și casa Camus e acolo.

La capătul tuturor și de toate se ocupă fiica Catherine, 74 de ani.
Se îngrijește azi de toată „moștenirea culturală și literară” a părintelui său. Și nu numai.

“Catherine vă poate primi! Ați avut noroc, în câteva zile plecăm spre America de Sud, acolo unde refacem o călătorie a lui Albert Camus de acum 70 de ani! Sunați-mă când sunteți pe strada Camus, în mica piață cu fântână”, ne-a spus asistenul personal al acesteia.

Recomandări

Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională

În biroul tatălui, desculță, într-o rochiță tinerească

E atât de cald, încât transpiri doar dacă respiri. Iar Catherine e atât de ”caldă”, încât apare la interviul cules chiar în biroul de lucru al tatălui său, azi al ei, desculță, într-o rochiță tinerească și cu un evantai care ajută mai degrabă psihic. ”Sunt obosită, am citit toată noaptea un roman polițist”, se scuză.

Paradisul!

“Dacă ar fi fost alegerea mea, aș fi dorit să stau undeva mai aproape de Mediterană. Dar tata a vrut aici, era locul în care putea să se trateze tuberculoza mai ușor.

De ce sunt eu încă aici? Pentru că îmi place acest sătuc, e paradisul meu. Și, în plus, de la primar la vânzătorul de legume din piață, de la băcan la omul de la Tabac, de la vecini la te miri cine, pentru toți sunt Catherine! Oriunde altundeva eram mai întâi fiica lui Camus”.

Lavanda și cigales

Casa e o deschidere spre paradis. În vale, din terasă, se vede Durance-ul. Jos, în curte, Catherine udă cu stropitoarea leandrii și lavanda.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Printre picioare i se încurcă opt pisici. Motanul Puf, Socrates, de la fotbalist, nu de la filozof, Bijou, Loulou, ba și Cigarrette, de la Albert, geniul lipit de țigară. Sunt și doi câini în curtea verde. Cel maro e Zizou. Firesc!

Cântecul de cigales se aude de peste tot, ba cântă și doi cocoși.
Aici, poliția încă n-a raportat plângeri legate despre zgomotul asurzitor al insectelor. “Dacă nu le convine, să se mute la Paris. Urăsc Parisul!”, spune femeia.

Pașaportul Lucien!

Ne prezentăm. Michel, Eli, Michelle, Lucien..! Ultimul nume este cel mai bun pașaport pentru interviu.

“Unchiul a fost Lucien, bunicul a fost Lucien, următorul nepot, al cincilea din partea Elizabethei, fiica mea, va fi Lucien…”. Are doi copii, un băiat care se ocupă și cu parfurmurile și o fată, avocat, meserie pe care a încercat-o și ea.

Ce ușor e să pătrunzi într-un univers pe care-l bănuiai ermetic.
“Dacă au mai fost români acasă la noi? Nu!”, spune.

Alexandre, asistentul ei, ne vorbește despre colaborarea cu Polirom, despre opera lui Camus transpusă în e-books și audio-guide-uri!

De la Burleanu, la Camus

Iar Catherine ne face verificarea? “Sport, da? Cine a câștigat Cupa Mondială la fotbal feminin?”, “SUA”, spunem timid. “Da, Franța a fost bătută de ele în sferturi. Un pic rușinos! Am văzut toate meciurile”.

“Cum e la tine cu fotbalul feminin?”. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Povestesc cum am fost aproape de un European, însă ne-a eliminat Portugalia.

Se uită la moaca mea, întâi râde pe sub ochelari, ca o bunică afectuoasă, apoi e aprigă: “Să sprijiniți fotbalul feminin de la voi. Nu e nimic mai frumos decât fotbalul feminin”.

Recomandări

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Nu Năstase, da McEnroe!

Încerc să schimb vorba, să vorbim despre Ilie Năstase sau despre Nadia Comăneci. Nu e chip, a fost cu McEnroe și Nelly Kim.
“Să fiți lângă fete, da?”.

La Lourmarin, am găsit acea legătură neverosimilă între Camus și Răzvan Burleanu. Echipele de fotbal din Liga 1 au fost obligate ca de la anul să facă echipe feminine. Către Lucien, din grupul nostru: “La fața pe care Michel a făcut-o, cred că i se pare că glumesc. Nu e serios, discriminează fetele!”. Măcar după statisticile federale, avem 50.000 de jucătoare.

Urmează un interviu între un ”neserios” și o femeie relaxată.  “Să o întrebați de meciul comemorativ din 2013”, ne suflă Alex!

– Libertatea: Catherine, la noi se spune că ești chemat de glasul pământului. Tu locuiești în casa cumpărată de tatăl tău acum 62 de ani. E vorba de asta?
Catherine Camus: Hai să-ți explic ceva: m-am născut la Paris, dar urăsc Parisul! Și motivul e foarte simplu: la Lourmarin, acest sătuc minunat, sunt Catherine pentru toată lumea. Oamenii nu sunt interesați că sunt fata lui Albert Camus. La Paris abia pot să ies pe stradă…

– De când locuiți aici?
– Mi-am petrecut tot timpul vacanțele la Lourmarin, dar trăiesc efectiv aici din 1992. Când tata a cumpărat casa, aveam doar 13 ani, nu am ales eu nimic! Dacă ar fi fost după mine, poate aș fi mers ceva mai aproape de Mediterană. Tata, însă, avea tuberculoză și nu ar fi putut să locuiască lângă mare, ar fi fost prea multă umezeală. Mie îmi lipsește, măcar pe perioada verii, briza.

– Așadar, Lourmarin e…
– … paradisul meu, da! Pentru tata? Habar n-am! Cred că pentru el migdalii înfloriți din Alger erau idealul.

– Ați lucrat ca avocat, dar v-ați ocupat în ultimele decenii de moștenirea literară și culturală Albert Camus.
– Nu este o moștenire, doar am grijă de tot ce a lăsat în urmă. Este foarte mult de muncă, însă lucrez în biroul tatălui meu și asta îmi dă foarte multă energie. Nu pot fi obosită când fac asta pentru tata.

„Când eram copii, jucam fotbal cu el, în curte”

– Într-un interviu acordat ziarului Le Monde, ați făcut o remarcă surprinzătoare, dar evazivă: “Oamenii au o idee gata făcută despre cum ar trebui să fie fiica lui Albert Camus. Inevitabil, probabil i-am dezamăgit”. De ce?
– Atunci când în-tâlnești pe cineva pentru prima dată, el sau ea are deja o idee preconcepută despre cine ești. Acest lucru este valabil pentru toată lumea, și pentru tine, deci, însă este multiplicat de zeci de ori când ești copilul unei celebrități, al unui laureat al Premiului Nobel. Însă eu nu m-am simțit niciodată diferită de ceilalți. Îmi plac natura și animalele și urăsc jargonul academic! Nu am nimic de dovedit. Trebuie să fiu eu însumi, să nu pretind că sunt altcineva. Cândva, o femeie mi-a spus: “Tu ești cea mai frumoasă lucrare a lui Albert Camus”. Am urlat de fericire!

– Care a fost primul lucru scris de tatăl Dvs. pe care l-ați citit?
– A fost “Caligula”, o piesă de teatru, când el trăia. Apoi, am citit totul până la vârsta de 17 de ani. Lectura preferată e, totuși, “Căderea”…

– De unde pasiunea lui Albert Camus pentru fotbal?
– Nu numai a lui tata, ci și a mea și a fratelui meu, Jean. Când eram copii, jucam fotbal în curte cu el. Eram suporteri ai lui Racing Club Paris. Era foarte simplu de ce: el jucase la Racing Alger și echipele aveau aceleași echipamente, albastru și alb. Auzeam mereu vorbindu-se despre fotbal în casă.

Moralitatea și terenul de fotbal

– Camus a spus la un moment dat: “După mulți ani în care lumea mi-a oferit destule experiențe, ceea ce știu foarte sigur pe termen lung despre moralitate datorez fotbalului”. Citatul e aproximativ, dar în ce context a zis asta?
– Se referea la zilele sale de liceu, când a fost portar la juniorii echipei Racing Universitaire Algerois (RUA). A fost un interviu acordat în anii 50 revistei absolvenților RUA. Versiunea mai lungă și mai precisă a citatului a fost: “Ce puțin știu despre moralitate! Și am învățat aproape totul pe terenurile de fotbal și pe scenele de teatru. Acestea au fost adevăratele mele universități”. Probabil că ar fi continuat cu fotbalul dacă nu se îmbolnăvea de tuberculoză la numai 17 ani. Franța ar fi avut, poate, un mare portar, dar are un mare gânditor! Plămânii lui au fost prea afectați pentru a continua să joace fotbal.

Alex Alajbegovici, asistentul lui Catherine, simte nevoia să intervină: “Oamenii au citit mai mult în cuvintele lui Camus decât poate Albert ar fi vrut să spună. El se referea la o moralitate simplă, o etică a legării prieteniilor, a valorificării curajului și a fair-play-ului. Oamenii pot fi mai buni dacă apreciază moralitatea simplă de pe terenul de fotbal, decât la politicieni sau la filozofi”.

Echipa «Camus», victorie cu 7-1

”Când a venit la Lourmarin, Camus a întrebat imediat de echipa de fotbal. A fost de-a dreptul entuziasmat când a aflat că și această formație are culorile lui favorite, albastru și alb. De altfel, întrebat de prietenul său Charles Poncet ce preferă, fotbalul sau teatrul, a răspuns: “Fotbal”, fără ezitare. S-a mai distanțat, după ce Franța a ratat câștigarea titlului mondial în 1938, la turneul final de pe teren propriu”, a completat Catherine.

– Dvs. vă mai uitați la fotbal?
– Glumești? Privesc fotbalul din toate țările, ba am și o pisică pe care am botezat-o Socrates, după numele căpitanului Braziliei de la Mondialul din 1982. Unii credeau că numele motanului era cel al filozofului grec, dar nu, era de la căpitanul sud-americanilor, care a fost și doctor. Când îl priveam jucând, mi se părea că dansează pe teren.

– În 2013, la 100 de ani de la nașterea tatălui Dvs., ați organizat și un meci comemorativ la Lourmarin. Cum a fost?
– Familia Camus a câștigat, 7-1, dar echipa din Lourmarin ne-a
lăsat pe noi să învingem! Din echipa noastră au făcut parte toate neamurile. Cel mai mic jucător era una dintre nepoate, de 7 ani, cel mai vârstnic fotbalist avea 68! Arbitru a fost poștașul satului. Alex, asistentul meu, a stat în poartă… A fost frumos. Tot satul a fost la terenul de la poalele castelului…

„Tata nu a fost abandonat niciodată de cititorii săi”

– Se mai citește azi Camus?
– Da, foarte mult, nu doar în Franța, oriunde în lume. Ce sunt sigură e că cei care încă citesc, citesc Camus! Nu a fost niciodată abandonat de cititorii săi. Camus este citit enorm. Vânzările nu s-au oprit vreodată și nu mă tem de publicul lui Camus. Iar sondajele în rândul tinerilor arată că Albert Camus e mereu printre alegerile lor favorite.

– Ce cițiți acum, doamnă Catherine?
Citesc povești polițiste, asta îmi mănâncă toate nopțile! Uite, din cauza asta sunt așa de obosită…

Viggo Mortensen, în rolul lui Albert

– Ce autori români cunoașteți?
– Ionesco, Cioran, Eliade. Bine, ei sunt jumătare români, jumătate francezi!

– Dacă s-ar face un film, pe cine ați vedea în rolul tatălui Dvs.?
– Pe Viggo Mortensen. El deja citește foarte bine scrisorile tatălui meu pe care le edităm noi acum.

– Ați ajuns vreodată în România?
– Chiar nu! Dar, dacă mă inviți, o să vin!

“Întotdeauna îl țin aproape. Fără memoria lui nu cred că aș fi putut trece prin viață”

Catherine, fiica lui Albert Camus

Fotbalul, portăria și filozofia

Camus a fost un jucător decent, nu este cel mai bun jucător pe care legenda l-a transformat mai târziu. Pentru Jim White, autorul unei istorii a fotbalului în 100 de citate celebre, ”sportul rege probabil că l-a învățat pe Camus câteva lucruri despre altruism, cooperare, curaj și rezistență”.

Alexandre Alajbegovici vorbește despre paralela între filozofia lui Camus și postul de portar: “Poziția asta are o chemare singuratică, între bare stă un individ izolat care are multe constrângeri. Dacă echipa lui marchează, portarul nu are nici un merit. Dacă primește gol, e vina lui! Albert Camus a avut, probabil, destul timp să reflecteze asupra naturii absurde a postului de portar. Și, poate, asupra naturii absurde a vieții în sine”.

„Camus a fost portar,o poziție definită atât prin solitudine, cât și prin solidaritate. Și, desigur, în citatul lui Camus, nu a existat niciodată o modalitate mai bună de a rezuma fotbalul și viața”

Alexandre Alajbegovici, asistentul lui Catherine Camus

Colaborarea cu Polirom

În 2018, a fost publicată la editura Polirom prima carte a lui Albert Camus, “Faţa şi reversul” (traducere din limba franceză de Irina Mavrodin). Camus a scris “Fața și reversul” (o carte de scurte proze) în 1935-1936, pe când avea 22-23 de ani. A fost publicată în Algeria, un an mai târziu. Mulți ani, scriitorul a refuzat ca acest volum să fie reeditat, considerând că la vârsta aceea nu știa să scrie!

”O minge de fotbal nu vine niciodată din direcția pe care ai așteptat-o. Asta m-a ajutat mai târziu, mai ales în Franța, unde nimeni nu joacă drept”

Albert Camus

”Ce fel de portar e cel care nu e chinuit de felul în care a primit un gol? Trebuie să fie chinuit! Dacă e calm, înseamnă sfârșitul”

Albert Camus

Fotbaliștii „camusieni”

“Despre Zidane (foto), Cantona sau chiar Rooney, am citit articole în care se spunea că ei reprezintă ideea de fotbal anarho-camusian!  Se poate interpreta oricum. Recent, am participat la un seminar pe tema pasei de fotbal, în cheia operei filizofice a lui Albert Camus”, spune Alexandre Alajbegovici.

“În opinia mea, Zinedine Zidane e cel mai bun jucător din istoria Franței. Amintiți-vă, însă, cum a făcut KO un adversar italian, finala Mondialului 2006. Cei care l-au studiat pe Zizou l-au comparat pe marseillez cu Meursault, antieroul din “Străinul”, cu care cititorul se leagă afectiv instinctiv”, completează Jim White, într-un text ”The Telepgraph”. Iar Tamir Baron simplifică toate lucrurile și legăturile dintre ”portăria” din fotbal și filozofie în “The World Through Soccer. The Cultural Impact of a Global Sport”.

– Rațiunea principală a lui Camus era că în fotbal regulile sunt clar stabilite și ușor de înțeles.
– Această simplitate e ceea ce îi determină pe unii să îl privească ca pe un sport destinat maselor modeste.
– Această simplitate e și ceea ce îl face unul dintre cele mai populare pe Pământ.
– Terenul este unul și același pentru toată lumea, mingea este una și aceeași și ceea ce diferențiază jucătorii sunt munca și talentul.
– Provenit dintr-un mediu sărac, Camus a iubit cadrul comun al terenului de fotbal unde toată lumea, indiferent de rasă sau statut social, e binevenită.

Mormântul modest și placa de marmură furată: „Tata a fost sărac”

Aproape în fiecare zi, Catherine vizitează cimitirul din Lourmarin, unde, protejată de un tufiș roz de laur, o mică placă de piatră bătută de vreme marchează locul de odihnă al tatălui ei. Zeci de admiratori încă fac pelerinaj, mulți îngenunchind și stropind mormântul ca un gest de apreciere.

În 2009, Nicolas Sarkozy a vrut să mute necropola în Panteon, însă Jean, fratel Catherinei, s-a opus. Unii spun că mormântul lui (și al Francinei) e auster, alții – că acesta a fost Camus, pur și simplu.

“De ce e mormântul așa? Așa cum? Tata a fost un om sărac. Mereu a vrut să știm că viața nu e ușoară. Cândva ne și poreclise pe mine și pe fratele meu – ”pesta și holera!”, explică Catherine.

“Recent, noi am renovat mormântul, am pus o placă de marmură, dar aceasta a fost furată după o zi”, completează Alex.

“Nu pot vorbi în numele lui, dar știu că ceea a scris el e relevant și încă vorbește oamenilor azi”, conchide Catherine Camus.

Accidentul

Camus a murit într-un accident de mașină în 1960, la doar 47 de ani.  Venea la Paris alături de editorul său și au intrat într-un copac.  Albert a murit pe loc, Gallimard, câteva zile mai târziu. În mașina transformată într-un morman de fiare s-au găsit biletele pentru trenul cu care dorise inițial să vină în Capitală.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Urmărește-ne pe Google News