19 comentariiCum a fost relația cu Johnny Depp pe platourile de filmare?, este întrebarea multora dintre cei care au văzut pelicula „Jeanne du Barry”, care marchează și primul rol al actorului, după scandalul procesului în care a fost implicat cu fosta lui soție.
„Uneori ne contraziceam în totalitate, iar când se întâmpla asta, îi spuneam că eu sunt șefa și că trebuie să respecte scenariul”, răspunde Maïwenn, regizoarea filmului și, totodată, actrița care a interpretat-o pe Jeanne du Barry.
- Filmul „Jeanne du Barry” a putut fi vizionat în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest și va intra în cinematografele din România, din 10 noiembrie.
Povestea curtezanei du Barry de la Versailles
Producția franceză spune povestea unei curtezane care a ajuns contesă la curtea Regelui Ludovic al XV-lea și marea sa iubire, atunci când regele avea deja 60 de ani. Relația lor a provocat un întreg scandal la curtea franceză din secolul al XVIII-lea și este motivul pentru care Jeanne a ajuns o glorie la Versailles, dar a sfârșit tragic.
Maïwenn crede că povestea lui Jeanne, o fată venită dintr-un mediu sărac, extrem de ambițioasă și care a știut de la o vârstă foarte fragedă să-și folosească „frumusețea și puterea seducției”, este extrem de actuală. Și-a dorit să apere acest personaj, să-i redea personalitatea complexă, în timp ce a mizat pe o poveste de dragoste istorică.
Cum l-a ales pe Johnny Depp
Maïwenn a început să lucrez la proiect în 2016, iar până în 2019, a scris zi de zi la scenariu. Multe scene au fost filmate la Versailles, iar Maïwenn a ezitat inițial să joace rolul principal, dar apoi a simțit că „este atât de aproape de personaj”, încât nu ar fi putut să predea rolul altcuiva.
După ce actorii francezi aleși inițial pentru rolul regelui nu au mulțumit-o, a făcut o nouă listă cu actori din afara Franței. Așa l-a ales pe Johnny Depp, care a impresionat-o prin cunoștințele lui despre istoria Franței, dar și de modul în care vorbește franceză.
„A fost curajos din partea ei să ia un țărănoi din Kentucky să-l joace pe Louis XV”, a spus Depp, la conferința de la Cannes.
Filme inspirate din viața ei
Maïwenn, 47 de ani, pe numele ei real Maïwenn Aurélia Nedjma Le Besco, a trăit o copilărie cu abuzuri fizice și emoționale, iar adolescența i-a fost marcată de relația cu regizorul Luc Besson, atunci în vârstă de 29 de ani. Cu toate acestea, regizoarea cu origini algeriene se detașează de ideea de victimă, dar crede că o „astfel de relație ar fi cu siguranță diferită astăzi”.
Maïwenn a apărut în filmele „Léon” (1994) și „The Fifth Element” (1997), ambele regizate de soțul ei de la acea vreme.
După divorț, a revenit din Los Angeles în Franța și a început să regizeze și să joace în filme inspirate de viața ei. „Pardonnez-moi” (2006) și „Le bal des actrices” (2009). Recunoașterea a primit-o odată cu al treilea film pe care l-a regizat, drama „Polisse” (2011), pentru care a luat Premiul Juriului, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes. În paralel, timp de zece ani, Maïwenn a lucrat la „Mon Roi”, cu Vincent Cassel și Emmanuelle Bercot, film care a fost în selecția Palme dOr 2015 și pentru care Bercot a luat premiul pentru „Cea mai bună actriță”.
Am discutat cu Maïwenn despre asemănările dintre ea și Jeanne, motivația de a face acest film, dar și despre cum a fost să lucreze cu Deep. La final am vorbit și despre conflictul palestiniano-israelian care a surprins-o pe regizoarea chiar în Israel.
Susțin pacea pentru ambele țări și nu prea-mi plac mesajele care susțin ori un popor, ori altul. Nu cred că putem alege și este dramatic ceea ce se întâmplă în ambele.
Maïwenn, actriță, regizoare și scenaristă:
Libertatea: Viața și experiențele trăite par că te-au inspirat în carieră. Cum ai găsit puterea de a le prezenta lumii și crezi că ai fi avut un parcurs diferit fără ele?
Maïwenn: Da, normal. Experiențele mele personale mi-au format identitatea mea în lume, relațiile mele, dar, în același timp, reprezintă forța și slăbiciunea mea. Într-unele zile sunt fericită și-mi îmbrățișez trecutul, alteori este un coșmar, dar depinde dacă este o zi însorită sau nu (râde).
– Ai spus că vrei să o aperi pe Jeanne, pe care ai numit-o o „pierzătoare magnifică”, dar am simțit că nici nu vrei să o dezamăgești. A durat 7 ani acest film. De ce?
– Am luat o pauză de la scenariu în timpul pandemiei, deoarece mi-am dorit să fac „DNA” (lansat în 2020, Maïwenn este cetățean algerian, origini pe care le-a explorat în film, n.r.), iar atunci am crezut că am încheiat cu povestea lui Jeanne. Petrecusem cinci ani la proiect, dar am simțit și că producătorul meu este leneș în a-l produce, așa că am zis „asta a fost, gata”. Apoi, nu știu cum, nu știu când, dorința a reapărut. Este foarte ciudat. Dar da, mi-am dorit să o apăr, pentru că asta-mi doresc să fac cu toate personajele mele.
De fapt, întotdeauna, dorința și nevoia mea de a face un film pornesc de la o revoltă. E ca și cum, în loc să merg la proteste în stradă, eu fac filme.
În ceea ce o privește pe Jeanne, ea este conștientă că forțele sale sunt șarmul și frumusețea. Provine dintr-o familie săracă, nu are niciun viitor în față, știe că nu poate studia, dar nici nu-i place foarte tare să învețe, dar înțelege foarte clar că marea ei putere este seducția pe care o exercită în ochii bărbaților bogați.
Asemănări între Maïwenn și Jeanne: șarmul, frumusețea și lupta pentru a aparține clasei intelectuale
– Ce înseamnă această femeie pentru tine și unde crezi că poveștile voastre se întrepătrund?
– M-a fascinat la acest personaj faptul că ea a descoperit atuul ăsta încă de tânără și m-am bucurat, pentru că și eu l-am descoperit la fel. Așa cum a făcut și ea, și eu am ieșit de mică în cercurile de adulți și am înțeles imediat că pot fi pe placul bărbaților care aveau un anumit statut (bani și putere). Încă de atunci mi-am spus că este o adevărată nebunie puterea pe care ne-o poate da asta. Așadar, primele asemănări sunt date de șarm, frumusețe, dar și de mediul din care provine.
Al doilea punct pe care-l avem în comun este că Jeanne a hotărât să se elibereze, să crească singură, prin cunoștințele și cultura la care a avut acces. A fost o autodidactă, din aceleași motive pentru care sunt și eu, iar asta m-a impresionat foarte tare. Lupta ei nu a fost aceea de a aparține clasei bogaților, ci dorința de a aparține clasei de intelectuali. Am simțit că și ea, ca și mine, avea senzația că nu va reuși niciodată, dar a avut mereu o foame inepuizabilă de a învăța și de cunoaștere. Iar eu iubesc oamenii curioși, deoarece la ei vedem sensibilitatea, empatia și sufletul artistic. Curiozitatea ne dictează modul în care ne comportăm cu privire la lume.
„Cea mai mare putere este iubirea”
– Și povestea de dragoste cu regele?
– Evident, povestea ei de dragoste cu regele mi-a vorbit în plan personal. O poveste fără vârstă, atemporală, care deși s-a întâmplat în secolul al XVIII-lea, este valabilă și astăzi. Dacă o femeie tânără se îndrăgostește de un bărbat mai în vârstă și cu bani, lumea va spune invariabil că este o femeie ușoară. E ca și cum dragostea n-ar putea exista între un bărbat cu bani și putere și o tânără fată de pe stradă. Iar asta mă revoltă!
Puterea nu este neapărat cea pe care o exercităm asupra unei țări sau cea pe care ți-o oferă banii. Cea mai mare putere este iubirea, senzualitatea; asta este cea mai mare putere a întregii vieți. Toate astea sunt și propriile mele lupte de zi cu zi. Mi-am dorit să fac un film frumos despre viața ei, unde să-i expun atât paradoxurile, cât și calitățile.
Nu cred că poți face un film, unde să ai forță, răbdare, curaj, energie, fără să vorbești despre lucruri care te bulversează sau care te ating sau care te-au supărat. Însă nu sunt neapărat lucruri pe care le-am trăit, ci lucruri pe care le știm. Este o diferență subtilă: a cunoaște o emoție nu înseamnă că am trăit-o. Pentru a ilustra asta, dau adesea exemplul că e ca atunci când te îndrăgostești foarte tare de cineva. Ai senzația că-l știi dintotdeauna!
Așa vreau să fac și filme, cu senzația că știu acel sentiment. Spre exemplu, când am lucrat la „Polisse” (n.r. – drama regizată de ea în 2011 despre o brigadă de poliție responsabilă pentru a proteja copiii de abuzuri), evident că n-am trăit lucrurile de acolo, dar când i-am întâlnit pe polițiști, am avut senzația că-i cunosc dintotdeauna.
„Arta luminează adevărul, dar nu vindecă”
– Ai simțit că munca la filmul du Barry a fost și vindecătoare pentru tine?
– Nu. Atunci când fac un film, primesc deseori întrebarea de la jurnaliști dacă a fost cathartic sau dacă a fost o terapie pentru mine. Dar, din păcate, arta nu vindecă nimic. Arta luminează întunericul, dar nu vindecă.
– „Jeanne du Barry” este un film de dragoste, cu toate consecințele ei, te ridică și te coboară. Ce ți-ar plăcea să înțelegem despre iubire din filmul acesta?
– Să nu judecăm. Și să realizăm că gelozia face lumea să se învârtă. Oamenii sunt foarte geloși, dar nu trebuie să-ți bați capul cu asta. Gelozia este motorul iubirii.
– Ești atât regizoarea producției, cât și protagonistă. A fost dificil să te regizezi pe tine?
– Îmi este greu și ușor în același timp. Nu mă cert cu mine însămi și sunt indulgentă cu mine, pentru că fac tot ceea ce pot. Este și ușor, dar este și dificil, și nu mă refer fizic, pentru că sunt fie în fața, fie în spatele camerei. E lupta mea interioară cu propriile paradoxuri, deoarece trebuie să mă și iubesc ca actriță, dar mă și enervez pe mine atunci când lucrurile nu merg bine. Din exterior, oamenii pot crede că sunt prea plină de mine și prea mândră de ceea ce pot realiza și ăsta este motivul pentru care am ambele roluri, pentru care m-am pus protagonistă, dar nu este așa.
Mă gândesc adesea la actori celebri care au făcut deja asta, Charlie Chaplin, Buster Keaton, Clint Eastwood, despre care oamenii nu spun că sunt narcisiști, ci obsedați de arta lor, pentru că știu că asta este cea mai bună modalitate de a o duce la perfecțiune.
„Lupta lui Jeanne este aceeași de secole”
– Ce ți-ar plăcea ca femeile să învețe din povestea lui Jeanne și de ce crezi că viața ei este atât de actuală?
– Nu-mi place atunci când regizorii dau doar indicații afirmative, fă aia sau ailaltă, ci cred că arta care explorează lumea este cea care se realizează prin întrebări. Jeanne a fost o feministă înaintea timpurilor sale, fără să fie conștientă de conceptul ăsta. Însă ce modalitate mai bună de a fi feministă decât de a le scoate în evidență pe cele care au fost înaintea noastră? Nu știu dacă există lucruri de reținut sau dacă trebuie să învățăm ceva.
Ador atunci când oamenii își însușesc filmul și își creează propria interpretare, dar, până la urmă, luptele lui Jeanne sunt aceleași din ziua de astăzi. Ea își revendică libertatea sexuală, relația cu puterea, până și nevoia de a avea anumite lucruri sau că nu este în totalitate onestă, și pe toate și le asumă. Lupta ei este aceeași de secole: respectă-mi libertatea, respectă cine sunt.
„Sunt o feministă, dar nu radicală”
– Jeanne a fost o feministă înaintea timpurilor sale, dar tu te consideri o feministă?
– Sunt o feministă, dar nu sunt radicală. Din păcate, în ziua de azi, termenul ăsta este asociat cu radicalismul, iar eu mă sustrag complet din tot ceea ce înseamnă asta. Am sentimentul că feministele radicale caută un război cu bărbații, dar ei pot fi aliații noștri, iar majoritatea pe care îi cunosc ne doresc libertăți, independență și să fim respectate.
Nu înțeleg femeile radicale care cred că noi și bărbații nu putem face lucruri bune în societate împreună și că nu putem face echipă cu ei.
Relația din timpul filmărilor cu actorul Johnny Depp
– Cum a fost pentru Johnny Depp să lucreze cu tine?
– A depins foarte tare de umorul lui și de scena pe care o filma. Uneori voia să schimbe toată scenă sau tot dialogul, iar alteori nu voia pur și simplu să filmeze. Dar asta nu înseamnă că i-am îndeplinit toate dorințele. Uneori îi spuneam că are o idee bună și că are dreptate, alteori îi spuneam nu, nu pot să fac asta, nu vreau ca tu să faci sau să zici asta. Uneori ne contraziceam în totalitate, iar când se întâmpla asta îi spuneam că eu sunt șefa și că trebuie să respecte scenariul. Când nu voia să asculte, pur și simplu pleca, dar nu puteam schimba scenariul din cauza dorințelor sale.
– Scrii, regizezi, joci și ești femeie. Ai simțit că ți-a fost vreodată mai greu în industrie din cauza asta și ai fost nevoită să muncești și să demonstrezi mai mult?
– Mereu am fost femeie, deci nu am cu ce să compar, dar cred că toți trebuie să lucrăm la fel. Nu m-am simțit niciodată lezată sau maltratată în meseria mea pentru că sunt femeie. Niciodată. Lumea poate spune că mi-e ușor să afirm asta acum, când merg la festivaluri și sunt apreciată, dar încă de la primul meu film, când s-au scris doar unu, două articole, n-am simțit că n-am încă succes din cauză că sunt femeie. Sunt împotriva femeilor care se victimizează, consider treaba asta o slăbiciune în gândire.
Cred că este loc pentru toată lumea și cred că în cinema toată lumea iubește femeile și toate sunt bine-venite, la fel pentru toate categoriile, toate religiile, toate orientările sexuale și toate țările.
Dacă există un loc unde nu ar trebui să fii sexist sau misogin acela este arta. Aici putem să ne manifestăm artistic și cred că este nevoie de mai multe femei în artă, iar ele sunt apreciate și încurajate. Nu mă implic niciodată în proiecte radicale feministe. Cred că femeile care se plâng și care-i urăsc pe bărbați nu vor avea niciodată o artă apreciată și găsesc o scuză în asta.
„Cred că doar civilii pot restabili pacea, nu politicienii”
– Știu că ai rădăcini algeriene, așa că având în vedere conflictul israeliano-palestinian din prezent, care e poziția ta vizavi de el?
– Eram în Israel când a început totul, într-un kibbutz destul de departe, lângă Marea Moartă. Am văzut oamenii din Israel devastați, în timp ce stăteau pe telefoane și citeau știrile. Este o imagine pe care nu o voi uita vreodată.
Am doar cuvinte de pace pentru situația asta, nu am nicio poziție, nu iau partea nimănui, am doar dorințe de liniște, pace și oprirea focului.
Din păcate, este o istorie care se repetă și civilii plătesc pentru asta cu propriile vieți și este atroce. Mi se pare impresionant când popoarele din ambele țări își transmit mesaje de susținere unul altuia și cred că doar civilii sunt capabili să restabilească pacea și nu politicienii. Susțin pacea pentru ambele țări și nu prea-mi plac mesajele care susțin ori un popor, ori altul. Nu cred că putem alege și este dramatic ceea ce se întâmplă în ambele, așa că este nevoie să le sprijinim pe amândouă.
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!