INTERVIU Vlad Zamfirescu, managerul Teatrului Bulandra, despre finanțarea și rolul culturii: „La fel ca educația și sănătatea, ar trebui să fie nucleul oricărei societăți”

Actorul și regizorul Vlad Zamfirescu, 49 de ani, este manager interimar al Teatrului Bulandra din vara anului 2020. Din această postură, a descoperit ce efecte nefaste poate avea subfinanțarea culturii în România, dar și care e rețeta succesului într-o instituție de cultură – „Echipa!”, spune răspicat, într-un interviu pentru Libertatea, realizat în scris.

În prezent, Teatrul Bulandra se pregătește să celebreze 100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei, regizor, actor, scenograf, profesor universitar și fost director al teatrului. Vlad Zamfirescu spune că este permanent preocupat de colaborarea cu tinerii artiști și, cu această ocazie, a deschis o nouă ușă a teatrului pentru regizorii la început de drum: un concurs în memoria reputatului regizor. Data-limită pentru înscriere este 19 iunie, iar proiectul câștigător va fi anunțat la evenimentul aniversar din 7 iulie.

Libertatea: Domnule Zamfirescu, vedem cum mai multe categorii sociale se revoltă în fața guvernanților în această perioadă; dumneavoastră considerați oportun ca și lumea artistică să-și ceară drepturile în stradă?
Vlad Zamfirescu: Consider că fiecare cetățean, artist, profesor, medic, polițist, ziarist sau cu orice altă profesie, are dreptul să-și apere drepturile. Legal, decent și, evident, cât mai eficient. Inclusiv în stradă, dacă alte modalități au fost epuizate. Dar orice demers trebuie să fie legitim, să reflecte o realitate obiectivă.

Recomandări

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

– S-a discutat destul de mult în ultimii ani despre politizarea instituțiilor de cultură – pentru că adesea politicienii rezervă funcțiile de conducere fidelilor de partid -, lucru care se întâmplă și cu alte domenii. Cum considerați că afectează acest fenomen activitatea culturală? 
– Eu cred că teatrul poate avea și menirea de a pune oglinda în fața lumii și acea oglindă nu e întotdeauna comodă, nu reflectă cea mai limpede imagine. Cred că, din aceasta perspectivă, responsabilitatea artiștilor și a instituțiilor de cultură este aceea de a rămâne cinstiți față de propria lor conștiință, față de arta lor și față de public. Acestea sunt reperele care ne ghidează și la care trebuie să fim atenți. E firesc și necesar să ne respectăm spectatorii și să ne punem în slujba lor, inclusiv, dacă este cazul, sancționând și semnalând derapajele, din sfere conexe, care pot afecta sau interfera cu actul artistic. 

„Misiunea teatrului este să creeze povești memorabile”

– Care credeți că e principala misiune a teatrului astăzi?
– E o întrebare simplă, la care cred că se pot da răspunsuri diferite. În ziua de azi, ca și în cea de ieri și în cea de mâine, sper, misiunea instituției de teatru este să creeze, pe scenă, povești memorabile. Să genereze emoție, să exploreze onest limitele umanului, cu înălțimile și abisurile sale, să înfrunte stereotipuri, să nască întrebări. Nu să dea răspunsuri. Să deschidă perspective posibile, nu să traseze ideologic linii de demarcație între bine și rău, între ce se face și ce nu.   

– Dar la rolul educativ al teatrului, în special în rândul tinerilor, cum vă raportați? 
– Responsabil, sper. De exemplu, cred cu tărie în potențialul spectatorului, foarte tânăr sau care deja vine format intelectual și artistic, de a înțelege și de a simți foarte mult. De a se mira și de a-și lărgi, prin atenție și mirare, capacitatea de a desluși nu doar povestea de pe scenă, actul artistic, ci și lumea în care trăiește. 

Referitor la copii și adolescenți, știu din proprie experiență că «mersul la teatru» poate deveni o scurtătură către evoluție, către înțelegerea unor contexte, a unor idei sau situații, care, altfel, ar fi mult mai greu descifrate. 

Recomandări

Imagini surprinse de românii din Spania după inundații: magazine jefuite, mii de oameni fără apă și curent

Un exemplu personal: când băieții mei aveau 6 și 9 ani, i-am dus la un spectacol, „Artă“, care spune povestea a trei bărbați adulți, cu teme destul de complicate. După spectacol, băieții au înțeles toată povestea, iar, apoi, de-a lungul timpului, s-a întâmplat de multe ori să se raporteze la prietenii lor, folosind replici sau situații din acel text. 

Dincolo de experiența personală, la Bulandra, printre acțiunile dedicate artiștilor foarte tineri și publicului lor, desfășurăm deja, de aproape un an, proiectul „Dincolo de cortină”, în care aducem elevi la teatru și organizăm discuții libere între ei și actorii pe care i-au văzut pe scenă. Nu în ultimul rând, suntem parte a programului „Vocea Teatrului Licean Bucureștean“, desfășurat de Primăria Capitalei.

„Și comediile pot fi spectacole foarte serioase”

– Există această idee: comediile aduc mai mulți bani, spectacolele mai serioase nu au puterea să umple sălile la fel de mult, de obicei. Cum găsiți echilibrul între acestea, care e rețeta care ajută teatrul să funcționeze optim?
– Nu doar comediile pot aduce încasări-record. Spectacolul „Tatăl“, care sigur nu e o comedie, se joacă de fiecare dată cu casa închisă. Și nu doar „Tatăl“. Sigur, analizând o proporție între comedii și „non-comedii”, tendința publicului de a merge, mai curând, la comedii este verificată. 

Dar și comediile pot fi spectacole foarte serioase. Umorul de calitate este foarte greu de creat și merită toți banii. Oricum ar fi, vesel sau trist, dacă spectacolul este reușit, dacă spune o poveste, dacă îl emoționează și îl schimbă, cât de puțin, pe omul care a intrat în sală, se va vinde. 

La Bulandra nu avem foarte multe comedii, și, totuși, în acest moment, pentru că cererea publicului este foarte mare, am ajuns să anunțăm cu o zi în avans punerea în vânzare a biletelor, pentru ca spectatorii noștri să poată „prinde” biletele dorite, în acele doar câteva ore care trec până la epuizare.  

– În aceeași discuție, cum vă plasați în vechea dezbatere: gustul publicului se cultivă sau publicului i se dă ce cere?
– Așa cum spuneam, cred foarte mult în potențialul publicului de a înțelege, dacă i se oferă onest ocazia să o facă. Sigur, dacă îl „cerți”, dacă îi spui doar metafore, fără să-i dai onest și cheia pentru a le descifra, dacă vrei doar să te arăți pe tine, nu să comunici cu publicul tău, e foarte posibil să concluzionezi că publicul… nu duce. E o concluzie strâmbă. 

Nu doar după părerea mea, artistul are responsabilitatea înțelegerii mesajului său de către public. Pentru că de-aia se urcă pe scenă în fața câtorva zeci sau sute de oameni. Dacă nu-l interesează publicul, să rămână la oglinda de acasă. 

În schimb, dacă se urcă pe scenă, între artist – indiferent că e regizor, actor, scenograf, dramaturg – și public e un acord nescris. Eu, artist, creez pentru tine, respectându-te, tu îmi dai atenția ta, respectându-mă. Vedeți, e o relație în dublu sens. Actorii și publicul se pot educa reciproc. 

Bulandra, spațiu de afirmare pentru tineri

– Pentru că am deschis subiectul educației, ce fel de interacțiuni are Teatrul Bulandra cu UNATC? 
– Sunt mulți artiști talentați, la început de drum, care au nevoie de o scenă pe care să fie văzuți, descoperiți. Și-mi doresc ca Teatrul Bulandra să-și continue misiunea de a fi o platformă de lansare pentru noile generații, în care eu cred foarte mult. Tocmai de aceea am inițiat un parteneriat cu UNATC, în care, sub egida „Bulandra tinerilor absolvenți“, să oferim spectatorilor Bulandra șansa să întâlnească noile voci din regia sau actoria românească, prin spectacole premiate sau aclamate la Gala Absolvenților UNATC. 

Avem acum în repertoriu spectacole UNATC precum „Cântăreața cheală“ sau „de ce să fii frumos“, propuneri spectaculare inedite, care cu siguranță vor oferi publicului o perspectivă optimistă asupra celor care vin din urmă. Pentru că se vorbește așa de mult despre moștenirea trecutului, iar eu cred că viitorul este unul foarte promițător. Bulandra a fost dintotdeauna o importantă rampă de lansare a unor mari artiști, o punte între școala de teatru și scena profesionistă, și mi se pare important, mai ales acum, când contextul cultural nu e tocmai favorabil artiștilor tineri, să le oferim un spațiu în care să-și demonstreze și să-și exploreze potențialul.

– Care este relația Teatrului Bulandra cu teatrele și cu publicul din afara granițelor? 
– Bulandra a avut dintotdeauna o extraordinară reputație internațională, a fost invitat la festivaluri prestigioase, au avut loc mereu turnee de amploare, amintesc doar câteva țări în care spectacolele Bulandra au putut fi văzute, de-a lungul timpului: Anglia, Columbia, Franța, Italia, Israel, Spania, Portugalia, Germania sau Mexic. De fiecare dată reacțiile au fost fantastice. Și încercăm să continuăm această tradiție. Dincolo de promovarea valorilor teatrului românesc, în medii culturale diverse, mi se par esențiale aceste schimburi artistice, mai ales prin conectarea la realitatea artistică internațională, la temperatura teatrului actual. De exemplu, anul trecut, spectacolul „Furtuna“, în excelenta versiune muzicală creată de Ada Milea după Shakespeare, a fost invitat la renumitul festival internațional de la Gdansk, din Polonia, iar anul acesta, în octombrie, avem privilegiul de a participa cu „Artă“ la Festivalul organizat de Teatrul Național din Miskolc, o sărbătoare extraordinară a uneia dintre cele mai vechi și mai apreciate instituții de spectacol din Ungaria. 

Mi se pare important să menționez și prezența constantă a Teatrului Bulandra la festivalurile din țară, pentru că este esențială întâlnirea cu publicul nostru de pretutindeni, mai ales în cadrul unor evenimente culturale valoroase, precum FNT, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova, Festivalul Internațional de la Oradea sau cel de la Alba-Iulia. 

Investiția în cultură poate da un semnal de schimbare în societate

– În ultimii ani, a devenit o uzanță să discutăm despre subfinanțarea culturii în România. Din punctul dv. de vedere cum stau lucrurile? Ce așteptări aveți din partea statului? 
– Întotdeauna partea legată de finanțare a reprezentat o provocare pentru cultură, m-aș referi mai ales la artiștii independenți, dar și la instituțiile de stat, care au trebuit să se adapteze unei dinamici bugetare de multe ori impredictibile. Teatrul Bulandra a reușit în ultima perioadă să aibă spectacole care se joacă cu casa închisă, ceea ce consider că este un pas esențial. Evident că mi se pare important să existe niște politici culturale consolidate, niște strategii axate pe stimularea mediului artistic, mai ales pe încurajarea tinerilor care vin cu atâta deschidere spre acest domeniu și care cred că trebuie să primească șansa de afirmare, în toate sensurile posibile. 

Cultura, la fel ca educația și sănătatea, ar trebui să constituie nucleul oricărei societăți, de aici cred că se poate da semnalul încurajator de schimbare înspre toate celelalte ramuri. 

– În ce măsură credeți că ar putea fi importate modelele occidentale, precum cel al mecenatului, din Franța (lege dată în 2003 prin care li se permite instituțiilor culturale să-și sporească bugetul din donații)?
– Există multe modele de bune practici internaționale care pot fi consultate sau testate, important e să existe o direcție comună în acest sens, mă gândesc acum la strategia despre care vorbeam mai devreme. Câtă vreme cădem de acord că în societatea noastră cultura este unul dintre pilonii de bază, putem stabili prioritățile, mecanismele de finanțare cele mai utile, programele care pot fi dezvoltate și accesate. Important este să definim cât mai clar nevoile curente, atât ale artiștilor, cât și ale publicului, gândindu-ne, mai ales, la înlesnirea accesului la artă, pentru categorii mai largi de spectatori. 

Evident că varianta mecenatului prezintă multe avantaje, citeam la un moment dat că 10% din bugetul Operei din Paris este asigurat astfel, prin donații, de la companii sau diverse persoane private. Însă, revin, este necesară o conversație națională, în rândul artiștilor, antreprenorilor sau managerilor culturali din România, precum și a factorilor decizionali, pentru a găsi cea mai bună soluție

– Care au fost dificultățile pe care le-ați descoperit în mandatul de director interimar, până acum?
– Au fost multe situații neprevăzute, de la perioada de pandemie, când a trebuit să gestionăm restricțiile și să amânăm unele premiere, până la anumite provocări de infrastructură sau chiar bugetare. Dar chiar și în pandemie, în ciuda limitărilor și respectând toate condițiile de prudență, am reușit să scoatem șase spectacole noi. 

Între timp, repertoriul s-a îmbogățit cu producții importante, avem proiecte ambițioase pentru stagiunea în curs și cea viitoare. S-au demarat și acțiuni de renovare a unor spații deteriorate de peste 50 de ani, e vorba despre cabinele actorilor de la Sala Toma Caragiu. Iar acum Primăria Capitalei a început demersurile pentru consolidarea și restaurarea Sălii Liviu Ciulei. Aceasta va fi provocarea următorilor câțiva ani – relocarea spectacolelor de la Sala Izvor, regândirea planului repertorial, iar asta va presupune consolidarea echipei artistice, tehnice și administrative. Nimic nu se poate face fără echipă, consider că asta e cea mai importantă lecție a mandatului meu de manager, că în toate dificultățile cu care ne-am confruntat, teatrul a avut o echipă unită care a dus povestea Bulandra mai departe.

100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei

– Pe 7 iulie, Liviu Ciulei și-ar fi sărbătorit centenarul. Cum îl veți celebra la Teatrul Bulandra, ce evenimente ați pregătit?
– Printr-o întâlnire dedicată uriașei sale personalități artistice, la sala Teatrului Bulandra care îi poartă numele. Va fi un eveniment, organizat exact pe 7 iulie, ziua sa de naștere, pe care am început deja să îl pregătim. Sunt încă multe detalii de stabilit, ne dorim să avem alături nume reprezentative ale teatrului și filmului românesc, persoane care l-au cunoscut direct și care au lucrat cu Liviu Ciulei. 

În același context al centenarului, am decis să organizăm un concurs dedicat tinerilor regizori, pornind de la un titlu cu care domnul Ciulei a schimbat semnificativ evoluția teatrului românesc. În 1961, monta spectacolul «Cum vă place», folosind abordări revoluționare pentru acel moment.

Au trecut peste 60 de ani de atunci, dinamica lumii și a artei dramatice este, firesc, într-o nouă etapă, și ne-am bucura să putem marca un nou moment major de evoluție. Vom vedea. Sunt convins că se vor propune proiecte curajoase, consistente, pornind de la un reper clasic al dramaturgiei universale. 

Ce a însemnat întâlnirea cu Liviu Ciulei

– În plan personal, ce impact a avut asupra dv. personalitatea lui Liviu Ciulei? L-ați cunoscut? 
– Am avut norocul, privilegiul și onoarea de a-l cunoaște și chiar de a lucra cu domnia sa. Ce impact a avut domnul Ciulei asupra mea? Impactul pe care îl determină întâlnirea cu un geniu în profesia pe care o ai. Îți descoperă înălțimi și profunzimi pe care nici măcar nu le imaginai, te motivează, îți dă încredere să vrei și tu, să încerci mai mult. Și totul foarte simplu. 

Lecția simplității, a simplității geniale a artei domnului Liviu Ciulei, este, cu siguranță, una dintre cele mai utile pe care le-am învățat în viață. De fapt, pe care încerc încă să le învăț. 

– Pe cine vedeți astăzi ca având anvergura lui Ciulei? Și dacă răspunsul e „pe nimeni”, care ar fi cauza?
– Eu sunt optimist. Nu mă pot vindeca de optimism, nici nu vreau. Eu cred că și în această clipă există – deja montând spectacole sau pe băncile facultăților de profil sau în nu-știu-ce sală de clasă, pregătindu-se pentru bacalaureat – regizori care sunt sau pot deveni repere majore ale acestei profesii. Au nevoie de încredere, de șansa de a monta, de ocazia de a greși, de a lua-o de la capăt, de colegi actori, scenografi și directori capabili să îi înțeleagă, să se lupte pentru ei, nu împotriva lor. Sunt, așadar, multe variabile. Nu e simplu să se potrivească toate, dar, din când în când, se întâmplă. O să vedeți. O să vedem cu toții.  

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News