Colega sau vecina de bloc ţi-a căzut cu tronc, dar nu ai suficient curaj să mergi să-i spui în faţă că o placi? Acesta nu-i un motiv suficient pentru a te da bătut şi a suferi în tăcere. Poţi apela la tot felul de trucuri, astfel încât să-şi dea singură seama că simţi ceva pentru ea.



Iată ce te sfătuieşte Dana Cristea, psiholog la Clinica TerapiaM:

 – dacă nu ştii cum să intri în vorbă cu ea, întreab-o despre hobbyurile ei. Dacă aveţi unul comun, cum ar fi mersul la cinema, aceasta ar putea suna chiar ca o invitaţie indirectă, ceea ce ar putea fi un prim pas făcut;

 – arată-te preocupat de orice ar vrea să-ţi spună. Pune-i întrebări pentru a-i demonstra că eşti interesat de ea şi de ceea ce are de spus;

 – cum deja te-a cucerit, înseamnă că ai remarcat la ea o mulţime de calităţi. Nu ezita să-i faci complimente, cu orice ocazie;
 
 – află de la prietenii comuni ce-i place. Roag-o să-ţi recomande o carte sau filmul ei preferat, pentru a-l viziona şi tu;
 
 – întreab-o ce o atrage la băieţi şi spune-i şi tu ce fel de fete te atrag. Fă în aşa fel încât descrierea tipei ideale pentru tine să fie una în care să se poată regăsi;

 – dacă vrei să o faci să se simtă implicată în viaţa ta personală, poţi să îi ceri părerea în legătură cu un eveniment important pentru tine;

 – încearcă să fii cât mai mult prin preajma ei. Dacă ştii din ce staţie ia autobuzul dimineaţa, străduieşte-te să fii prezent în acelaşi loc, la aceeaşi oră cu ea. Pur şi simplu, caută să “dai” peste ea cât mai des, acolo unde se aşteaptă mai puţin;

 –  zâmbeşte-i cât mai des şi râzi întotdeauna la glumele ei.


 
 

Urmărește-ne pe Google News