Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Dragă Adela,

Ma numesc Elena, am 25 ani, trăiesc împreună cu iubitul meu, Nicolae, în vârstă de 23 ani, avem împreună o fetiță. Urmează să facem nunta degrabă, însă nu-s convinsă că voi avea o familie fericită și dacă merită să fac nuntă. Am nevoie de un sfat de la tine, dacă poți să mă ajuți.

Timp de 6 luni m-am înțeles cu iubitul meu foarte bine, nu am avut motive de ceartă și mereu s-a comportat tare bine cu mine. Mereu era pe acasă, aveam cadouri de la el, dar după 6 luni, totul s-a schimbat. Într-o seară când a ieșit afară cu băieții, a venit acasă cu un prieten bun de-al meu, iar acela tot îmi făcea curte mie. Ca să discute cu mine, tot venea la mine în cameră și vroia să discute. În seară aceea, soțul meu nu a venit acasă a venit spre dimineață. S-a trezit spre seară, am început să ne certăm foarte tare. Mi-a zis că mă lasă, că l-am mințit, că ne-am bătut joc de el. Atunci vroiam să-mi tăi venele, îl rugam în genunchi să nu mă lase, dar el o ținea una și bună că am pe altul, că nu el al lui copilul. Pană la urmă, cu greu l-am convins și ne-am împăcat.

De atunci s-a schimbat tot între noi. Sunt zile când pleacă de acasă și vine spre dimineață, sunt momente când rămân cu făta în casă și el ne lasă pe noi singure. Iar eu stau și plâng, îl sun și îl rog să vină acasă. Îmi spune că vine în 10 minute și vine în 30 sau 40 de minute. Eu stau și plâng, el își cere iertare și spune că nu mai face, însă a doua zi se întâmplă la fel. Nu mai știu ce să fac, țin la el foarte mult, îmi e frică să nu rămân singură cu fetița. Nu știu cum să-l schimb. Când vreau să discut cu el, iar încep să plâng, iar el îmi spune mai tot timpul că la nuntă pot să fiu singură. Mai avem și probleme, datorii multe. Numai el lucrează. Nu au mai fost demult discuții între noi să vedem cum organizăm nunta. De toate se ocupă părinții mei, părinții lui nici nu se implică.

Dați-mi, va rog, un sfat, cum să procedez să-mi salvez familia.

Adela răspunde:

Dragă Elena,

De ce te agăți tu atât de tare de acest bărbat? Îmi dau seama că momentan nu ai serviciu, că trebuie să ai grijă de cea mică, și toate acestea îți dau un sentiment de neputință din care cu greu poți ieși. Însă, dincolo de toate acestea, tu ești o ființă de sine stătătoare, nu ai nevoie să depinzi de nimeni. Spui că ai tăi vă ajută cu nunta, n-ai vrea să-i rogi, mai bine, să te ajute cu copilul, în timp ce tu îți cauți un serviciu? Dacă tot te amenință Nicolae că o să fii singură la nuntă, atunci de ce să se mai agite ai tăi? Dacă chiar vrei să-ți salvezi familia, să știi că nu vei reuși să faci aceasta târându-te în genunchi în fața unui bărbat. Trebuie să dai dovadă de un pic de demnitate, să simtă și Nicolae că are pentru ce să lupte. Câtă vreme te simte slabă, va șterge pe jos cu tine. În ceea ce privește faptul că nu te crede că cea mică este copilul lui, n-are decât să facă un test de paternitate. Dacă nu are bani să-l plătească, atunci să aștepte până când vei câștiga tu, după ce îți vei lua serviciu. Câtă vreme nu vei reuși să alungi teama că îl vei pierde, va face tot ce va dori, fără să-i pese că tu suferi. Și dacă rămâne așa cum este acum, cu ce te încălzește, că tot nu ești fericită? Decât să te chinui cu el, mai bine te chinui singură. Oricum, copilul – care se va dovedi că este al lui – vă va lega pentru totdeauna. Dacă va pleca, mai devreme sau mai târziu o să-i pară rău.

 
 

Urmărește-ne pe Google News