1. Nicoleta Antoaneta Şerban, 2 septembrie 1987, ora 19.00, Bucureşti, Fecioară cu ascendentul în Vărsător:
Latura copilărească, naivă şi deschisă către oameni este data de ambele semne şi nu trebuie să-ţi faci griji în legatură cu modul în care te recepteaza cei din jur ci cum te simţi tu în pielea ta. Vărsătorul este copilul etern care trăieşte cu inima deschisă, este prietenul tuturor şi nu prea ştie ce înseamna egoismul. Vestea bună este că tocmai aceste calităţi te vor ajuta în viaţă, atât în carieră cât şi în viaţa personală. Îţi lipseşte încrederea în tine, dorinţa puternică de a te afirma în lume ca o fiinţă independentă şi puternică şi ai pierdut contactul cu sursa încrederii în ajutorul divinităşii care există în sufletul tău şi e foarte puternică. Un singur moment de credinţă îţi va fi de ajuns pentru a realiza o breşă în condiţiile actuale din viaţa ta.
Multe depind de capacitatea ta de a avea încredere fără să ai dovezi în divinitate, în faptul că Dumnezeu nu ne pedepseşte, noi ne pedepsim prin viaţa fără credinţă pe care o trăim în întuneric şi teama. Sunt şanse să ajungi la o situaţie materială de invidiat şi la o evoluţie specială în carieră dacă vei descoperi în sufletul tău puterea de a risca pentru ca mai târziu să nu regreţi zicând “ce ar fi fost dacă…?”.
2. Cristina Mihai, 6 mai 1986, ora 20.00, Bucureşti, Taur cu ascendentul în Scorpion:
Pentru a ajunge la o implinire reală şi pentru a te simţi stăpână pe viaţa ta este bine să-ţi alegi singura meseria şi să faci acest lucru gândindu-te ce ţi-ar plăcea să faci, fără să ţii cont de părerile altora. În cazul tău, serviciul este deosebit de important pentru că îţi măsori valoarea personală în funcţie de cât de bine sună titulatura slujbei pe care o ai şi, bineinţeles, în funcţie de cât câştigi. Foarte corect, dar poţi trece prin etape mai putin plăcute până când vei găsi ceva care să ţi se potrivească şi nu vei avea linişte până când nu vei gasi. Ai aptitudini speciale pentru tot ce este legat de imagine, spectacol, profesiile tehnice te avantajează sau tot ce este legat de plăcerile vieţii: bucătăria, distracţia, turismul. Viaţa personală depinde mult de împlinirea visului tău de a avea succes pentru ca odată ce te vei simţi împlinită vei putea relaţiona echilibrat cu bărbaţii din viaţa ta. Este bine să eviţi o poveste de dragoste cu o persoana mai mică de vârstă din anturajul tău. Pot să apară dificultăţi în legatură cu naşterea copiilor.
3. Irina Ştefania Preda, 27 decembrie 1979, ora 17.25, Bucureşti, Capricorn cu ascendentul în Rac:
Este foarte posibil să aveţi unele probleme de sănătate din cauza faptului că nu va îngrijiţi suficient sau poate tocmai pentru că exageraţi cu medicamentele pentru orice mică durere sau suferinţă. Nu vă trataţi singură, nu mâncaţi hrana de origina animală pe cât posibil, nu vizitaţi oameni bolnavi şi nu mâncaţi din mana unei persoane pe care o stiţi suferindă de ceva.
Sunteţi foarte sensibilă şi vă expuneţi la riscuri şi dacă îmbracaţi hainele altcuiva. În rest, posibila reuşită în străinătate sau, cel puţin, dorinţa de a ajunge în ţări străine, măcar în vizită. Vă este dat să cunoasteţi succesul aici, pe teritoriul ţării, cu ajutorul partenerului de cuplu, al rudelor şi prietenilor. Aveţi norocul de a întâlni acei oameni care vă pot ajuta când vă este mai greu. Vă este mai bine departe de marile oraşe, undeva la ţară, într-o casa pe pământ. Dacă ora este bună, aveţi puterea de a lăsa totul în urmă, de a sacrifica dragostea faţă de familie, de exemplu, pentru a vă căuta fericirea pe alte meleaguri.
4. Anca Florina Romocean, 28 septembrie 1982, Rapa, ora 10.00, Balanţa cu ascendentul în Scorpion:
Norocul nu vă lipseşte, dar aveţi darul de a merge împotriva lui, nu vă orientaţi foarte bine în aşa fel încât să fiţi pe traseul corect. Cea mai mare provocare la care trebuie să faceţi faţă este obţinerea succesului profesional pe baza calităţilor cu care sunteţi înzestrată: voinţa puternică, precizie şi ordine în gândire, curajul şi curiozitatea peste medie, spiritul umanitar şi dorinţa de a-i ajuta şi pe ceilalţi când vă va fi bine. Dacă ora este bună, există câteva elemente care garantează acest succes, după eforturile necesare şi în împrejurări greu de controlat. Există şi posibilitatea de a porni pe un drum şi să ajungeţi în cu totul altă parte, dar orice schimbare, oricât de brusca şi neaşteptată, vă este benefică. Este bine să nu vă neglijaţi studiile, să fiţi atentă la felul în care vă pregătiţi pentru a vă asigura în acest fel un avantaj împotriva concurenţei. Cea mai mare parte din evenimentele din viaţa d-voastră depind numai de ceea ce decideţi. Sunteţi printre puţinii norocoşi a căror viaţă nu este puternic înfluenţată de nimeni.
5. Per Andersen, 2 iunie 1971, ora 17.45, Herning ( Danemarca ), Gemeni cu ascendentul în Balanţă:
Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase, vă răspund în română în speranţa că vă va ajuta aceeaşi persoană să înţelegeţi mesajul meu. Harta dumneavoastră astrală arată o viaţă uşoară, frumoasă şi armonioasă din multe puncte de vedere. Provocările vizează situaţia financiară care s-ar putea îmbunătăţi după o aşteptare îndelungată a unei moşteniri sau prin priceperea personală. Mai bine renunţaţi la ideea cu moştenirea pentru că sunt destule persoane interesate. Este o problemă legată de partenera de suflet, poate fi bolnavă sau suferindă din cauze multiple.
Este posibil să fi existat şi unele probleme cu tatăl care s-a purtat într-un fel mai greu de înţeles pentru o persoană atât de înţelegătoare şi conciliantă ca d-voastră. S-ar putea ca tocmai d-voastră să vă revină misiunea de a-l îngriji. Misiunea d-voastră este legată de întemeierea unei familii proprii care să vă asigure un climat plăcut, de prietenie în primul rând, de caldura sufletească şi în care să vă fie respectată necondiţionat libertatea. Aveti o capacitate de a iubi deosebită, dar poate fi dificil să o exteriorizaţi în lipsa unei motivaţii umanitare, vă este mai uşor să iubiţi o persoană care are nevoie de ajutor. Până la sfârşitul vieţii veţi putea spune că nu a fost dorinţă pe care să nu v-o fi indeplinit. Vă rog să nu uitaţi acest lucru.
6. Cristinela Morindau, 31 ianuarie 1978, ora 8.30, Bucureşti, Vărsător cu ascendentul în Peşti:
Foarte multe aspecte indică un echilibru interior deosebit, o concepţie matură despre viaţă şi un standard înalt de moralitate. Sunteţi o idealistă pragmatică, o combinaţie foarte reuşită între urmărirea interesului propriu şi atenţia pentru binele celorlalţi. Una dintre provocările căreia va trebui să-i faceţi faţă este legată de locul de muncă. Munca este importantă, dar nu e bine să o folosiţi ca pretext pentru neglijarea vieţii personale. Sunt elemente care indică o lipsă de preocupare pentru relaţia de cuplu, ascunderea dorinţei arzătoare de a avea o viaţă frumoasă din acest puct de vedere sub masca femeii de carieră ocupate. Dacă ora este bună, căsătoria poate întârzia din motivele enumerate mai sus şi din cauza că vă iubiţi foarte mult libertatea personală. Intuiţia cu care aţi fost dăruită din belşug vă poate fi de mare ajutor. Vi se pare că sunteţi potrivită pentru a lupta pentru drepturile celor nefericiţi, dar e mai bine să staţi departe de orice implicare politică.
7. Cornel, 12 octombrie 1987, ora 21.00, Berlin, Balanţă cu ascendentul în Leu:
Este Balanţa cu ascendentul în Leu, are o fire înclinată spre comunicare, distracţii şi relaţii cât mai interesante. Este foarte conştient de farmecul lui şi îşi doreşte să fie permanent în centrul atenţiei. În acelaşi timp, îşi doreşte multă libertate într-o relaţie, să nu fie forţat să se schimbe pentru a fi pe placul cuiva. Aşteaptă banii de la părinţi sau visează frumos să se realizeze prin asociere cu alţii, mai serioşi decât el. Are momente când crede că totul i se cuvine şi că este suficient pentru cei din jur ca el îi observaă nu mai e nevoie să facă şi eforturi pentru a le demonstra că are anumite sentimente pentru ei.
Drumul lui în viaţă depinde mult de cât de atent va fi la ce are el de făcut şi nu prietenii sau asociaţii cu care va avea şi probleme destul de multe. Este o persoană norocoasă şi va avea parte de bani, dacă va fi dispus să facă măcar unele eforturi pentru a-i obţine. Uneori îşi imaginează că va fi bogat şi că nu va trebui să muncească niciodată. Nu prea îi place să muncească, în schimb este atras de fiinţele feminine ordonate, cochete, preocupate de curăţenie şi mai calculate decât el.Un alt vis al lui este să se căsătorească cu o persoană bogată, celebră sau, cel puţin, foarte frumoasă. Are o relaţie destul de dificilă cu mama care îl verifică şi îl controlează destul de mult, în aşa fel încât să nu se îndepărteze prea mult de ei. Părinţii aşteaptă foarte mult de la el şi îl îndeamnă să fie ambiţios, dar el crede ca va reuşi în viaţă prin darul vorbirii. Este foarte comunicativ şi se vede ca o minivedetă în anturaj, poate să sacrifice pe oricine pentru a-şi atinge scopurile.
Este inteligent şi ştie când este în avantaj şi când nu. Dacă nu se simte admirat, pleacă în altă parte. I se pare că nu e nevoie să facă eforturi pentru a avea o relaţie pentru că este convins că va putea oricând să găsească pe altcineva. Poate avea succes în politică, dacă este interesat de acest domeniu. După cum arată astrograma lui, idealul lui în viaţa este să treacă foarte uşor prin toate.Îşi doreşte să aibă copii, dar este posibil să îi lase în grija altcuiva sau să se îndepărteze de ei. Este destul de rece în sentimente şi faţă de copii nu va manifesta cine ştie ce dragoste, mai degrabă ar putea fi posesiv cu ei şi autoritar. Pentru el căsătoria trebuie să fie însoţită de senzaţia că a câştigat la loteria vieţii, că a dat lovitura. Priveşte femeile din viaţa lui ca pe nişte obiecte care sunt destinate să le folosească şi apoi să le arunce, mai ales dacă îi cer ceva. Se opune ideii de a avansa pe scara socială pentru că este convinsă că acesta va trebui să fie rolul soţiei lui. Va avea şansa de a ajunge la o relaţie stabilă şi matură după ce va înţelege că nu trebuie să aştepte totul fără să ofere nimic. Este delicată situaţia din acest punct de vedere pentru că există anumite aspecte care indică şi tendinţa de a avea relaţii de tipul şoarecele şi pisica, probabil după modelul parinăţilor lui. Cuvinte ca: seriozitate, responsabilitate, relaţie de durată, muncă, serviciu, îi sunt străine. Poate că viaţa îl va învaţă toate astea, dar va fi greu. Nu îşi va sacrifica libertatea decât în schimbul unui preţ care să i se pară corect. Te-a atras prin faptul că nu este foarte orientat către sexualitate, pare mai degrabă reţinut şi corect din acest punct de vedere. Nu înţelege ce înseamnă sentimente care să dureze o viaţă întreagă, iar pe tine, în mod sigur nu te înţelege deloc. Nu are nicio planetă retrogradă, fapt care înseamnă că îi lipseşte profunzimea şi e dornic să experimenteze tot timpul ceva nou. Nu este vina lui, asta e situaţia.
8. Traian B., 15 octombrie, ora 20.00 , Ploieşti, Balanţă cu ascendentul în Berbec: Ascendentul este în Berbec, un semn dominat de zeul războiului care aduce multă energie, impulsivitate, dorinţa de acţiune, dar şi plăcerea riscului de orice natură. Destinul ar fi trebuit să vă conducă spre celebritate sau, cel puţin, spre o postură de vază ca persoană importantă în societate, dar un accident nefericit sau rugăminţile insistente ale unei femei v-au convins să renunşaţi la a ajunge o persoană publică celebră. Asta nu înseamnă că nu aţi rămas cu o nostalgie în suflet, uneori vă doriţi să deveniţi cunoscut, măcar într-o comunitate mică.
A trebuit să sacrificaţi multe lucruri în favoarea patenerului şi nu aţi făcut acest lucru din toată inima întotdeauna. Până la urmă viaţa v-a dovedit că a meritat să faceţi acele sacrificii. Avem multe complicaţii în domeniul sănătăţii. Pe de o parte, o fertilitate mai delicată,în sensul că uneori e, alteori nu prea. Există pericolul cît se poate de sigur de a vă confunta cu diagnostice greşite, cu medici care se bazează mai mult pe impresii decât pe fapte.
Vă recomand să consultaţi întotdeauna cel puţin doi doctori. Se vede şi o lipsă de şansă în domeniul sănătăşii care se manifestă prin faptul că alţii ar scăpa uşor din anumite probleme care la d-voastră se complică, aşa cum am mai spus, prin neglijenţe ale cadrelor medicale sau prin tratamente greşite. Pe de alta parte, starea de sănătate depinde de starea de armonie interioară, dacă sunteţi mulţumit de atmosfera din jur şi sănătatea este bună, dacă apare o ceartă sau un conflict, acest lucru are consecinţe imediat asupra sănătaţii.Există o anumită doză de pericol de accidente legate de foc, de mijloacele de deplasare. Probabil că aţi fost un mare iubitor de viteză, numai dacă peisajul merita să fie admirat aveaţi o viteză mai mică. Între mamă şi tată se vede o problema destul de gravî, s-au despărţit, nu prea s-au înţeles şi acest lucru v-a marcat destul de mult. Suferinţele pe care le-aţi îndurat atunci exista şi acum, sunt ascunse undeva şi apar din când în când.
Aţi avut o copilărie dificilă, numai schimbările dese de stil de viaţă v-au mai alinat durerea.Se vede foarte clar şi un pericol legat de picioare care ar putea fi afectate în urma unor lovituri mai vechi. Juno, asteroidul căsătoriei, se află în semnul Berbecului, deci v-aţi ales foarte bine partenera care este ca o primavară în viaţa d-voastră. Nu înţelegeţi întotdeauna dorinţele ei, uneori vi se pare că sunteţi în contratimp, când aveţi chef de schimbări, dânsa nu are, când aţi vrea ca totul să rămână aşa, dânsa vine cu propuneri. Se vede că niciodată nu aţi avut parte de serviciul pe care vi l-aţi fi dorit, deşi nici d-voastră nu puteţi spune sincer ce v-aţi fi dorit şi ce regretaţi. Există o nemulţumire permanentă legată de acest aspect şi de aceea este posibil să-l fi schimbat de mai multe ori.
Nu vă recomand să vă spetiţi prea mult muncind pentru că vă epuizaţi desul de repede energia, când intuiţia vă spune că ar fi cazul să vă opriţi, ar fi bine să faceţi asta. În domeniul relaţiilor de cuplu avem un semn dublu care vorbeşte despre posibilitatea de a avea două căsătorii sau, cel puţin, mai multe relaţii de lungă durată. Aveţi tendinţa de a ascunde de ochii celor dragi suferinţele pe care le-aţi strâns în sulfet, nemulţumirile pe care le-aţi acumulat şi din acest motiv unii ar putea să vă considere rece şi necomunicativ. Din cauza tendinţei de a fi pe placul celorlalţi există pericolul de a avea rabufniri de personalitate din când în când.
Răbdaţi cât răbdaţi, dar când izbucniţi, ar fi mai bine să nu vă stea nimeni în cale. De multe ori, aceste rabufniri pot fi asociate partenerei, de dragul căreia faceţi efortul de a acunde anumite laturi mai puţin plăcute ale firii d-voastră. Este posibil să fi pierdut multe în viaţa d-voastră, pierderile acestea au lăsat urme care s-ar putea să nu dispară niciodată.Aveţi tendinţa de a analiza lucrurile în cele mai mici detalii, latura care este deosebit de benefică în planprofesional, dar nu şi în planul relaţiilor de cuplu.
Sunteţi un pacient dificil, prea vorbăreţ pentru gustul doctorilor cu care intraţi în contact şi prea curios. Trebuie să ştiţi exact ce se întâmplă şi de multe ori exageraţi anumite simptome pentru a vă asigura că veţi primi îngirjirile necesare.Viaţa d-vostră ar putea fi descrisă ca un succes clădit cu multe sacrificii. Probabil că niciodată nu v-aţi împăcat cu adevarat cu gândul că a trebuit să lăsaţi tot şi să o luaţi de la capăt în altă parte, dar acesta este destinul care ne duce unde trebuie, nu întodeauna unde vrem noi. Aţi avut întotdeauna noroc la prieteni, parteneri de afaceri şi persoane care să vă ofere ajutorul atunci când aveaţi nevoie. Dacă au fost insuccese în afaceri, acest lucru vi se datoreaza în cea mai mare măsura pentru că v-a fost teamă să riscaţi la momentul potrivit, iar când aţi fi vrut să vă asumaţi riscuri, nu mai era cazul. Este posibil să aveţi o viaţă lungă, cu sfârşitul departe de pământul natal. Dacă ora este sigură probabil că vă veţi izola şi mai mult de restul lumii în interiorul d-voastră refuzând comunicarea.
9. Angela, 15 aprilie 1958, ora 22.00, Ploieşti, Berbec cu ascendentul în Săgetător: Ascendentul, adică zodia care se află la orizont în momentul naşterii, este în Săgetător, semn care dă generozitate, noroc, bunătate, un spirit veşnic tânăr, dornic de cunoaştere. În acelaşi timp, ne trimite cu gândul la străinătate şi aşa înţelegem că plecarea din ţară a fost mâna destinului.
Luna, care ne indică ce e cu adevărat în sufletul unui om, este în semnul Varsătorului şi indică un suflet aflat într-o continuă căutare a noi modalităţi de a aborda viaţa. Domeniile care se anunţă fără probleme sunt: banii, călătoriile, copiii, prietenii, colaborările, sănătatea, studiile şi învăţarea. Este posibil să fi întâmpinat păreri contrare în privinţa partenerului din partea rudelor ( fraţi, verişori sau vecini ). Însă le-aţi depăşit pentru că posedaţi o capacitate de a iubi mult peste medie care poate merge până la sacrificiu. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu veţi fi niciodată lipsită de bani, norocul vine uşor pentru că aveţi o inimă curată. Rar mi-a fost dat să văd o astrogramă atât de armonioasă, care să indice atât de multe elemente spirituale. Un element important este prezenţa lui Saturn în domeniul personalităţii care indică o putere de muncă deosebită, o rezistenţă fizică asemenea şi capacitatea de a birui indiferent de împrejurări. Cariera este foarte bine aspectată, sunt multe elemente care indică faptul că aţi fi putut fi un foarte bun chirurg.
V-a fost scris să fiţi medic pentru că având un suflet atât de armonios, oamenii vin, sunt atraşi de acest aspect. Nu se anunţă căderi sau răsturnări de situaţie îngrijorătoare, realizarea finală va depăşi aşteptările iniţiale. Ar fi important să spun că este posibilă o oarecare dificultate legată de o moştenire de la mama pe care fie o respingeţi, fie renunţaţi la ea văzând că întâmpinaţi piedici. Se recomandă să vă odihniţi cât mai mult, mai ales în perioadele de vară ( iulie, august, septembrie ) pentru că este posibilă o scădere a energiei şi pot sp apară probleme cu circulaţia, gâtul şi organele feminine. Este posibil să fi moştenit o anumită afecţiune de la tată.
În privinţa banilor, pot să apară probleme de la femei care au tendinţa de a profita de bunătatea de care daţi dovadă, dar pierderile sunt minore şi chiar recomandabile pentru a vă menţine norocul. Copilul este cu totul altfel decât l-aţi fi vrut, în sensul că îi lipseşte ambiţia în acele chestiuni pe care le consideraţi importante şi nu va dori, probabil, să vă calce pe urme pentru mult timp. Nu are nici un rost să consideraţi că acest aspect este o dezamăgire pentru că ea are drumul ei pe care nu nouă ne este dat să îl hotărâm. Din punctul de vedere al anilor următori, veţi avea parte de bucurii, de împliniri, inclusiv de la copil. Finalul vieţii va fi foarte spiritual, vă veţi afla în centrul atenţiei celor dragi şi veţi fi înconjurată de ei. Nu aveţi duşmani, probabil doar persoane invidioase printre rude sau vecini care vă mai pot face mici supărări.
10. Adrian A., 10 februarie 1959, ora 11.30, Bucureşti, Vărsător cu ascendentul în Balanţă: Are ascendentul în Balanţă, ceea ce înseamnă că principala lecţie este legată de relaţii, în primul rând de cele de cuplu. Fiind dublu semn de aer, vorbeşte şi gândeşte mult, dar nu se poate pune baza pe ceea ce spune, fiind înclinat către minciună, în care se pierde pur şi simplu. Are o energie sexuală deosebită care îl face să fie atrăgător faţă de femei cu care este la fel de neserios şi instabil. Este capabil de pasiuni puternice care pot merge pana la uitarea de sine, în sensul că ar face orice pentru ca persoana iubită să simtă că a ajuns într-un fel de paradis întâlnindu-l pe el. Şansa apare şi dispare, norocul îl insoţeşte la fiecare pas, dar nu îl valorifică în nici un fel. Tot timpul se gândeşte la planuri ascunse care să îl ajute să facă rost de bani fără efort. Este o persoană deosebit de norocoasă, mai ales dacă are curajul de a se descurca singur. Nu îi face bine o prea mare apropiere de familie, în primul rând de rudele de gradul întâi. Poate provoca crize importante, adică să faci greşeli mari pentru a atrage atenţia asupra lui.
Simte o nevoie uriaşă de a fi ajutat şi iubit. Într-un fel foarte ciudat, crede că mama îi este datoare, i se pare că e obligatoriu ca aceasta să aibă grijă de el. Nu are mustrări de conştiinţă când vine vorba de rudele cele mai apropiate. Este o persoană foarte sufletistă, bună şi comunicativă. Copiii îl tratează ca şi cum ar fi prietenii lui, dar nu este în stare să-şi asume creşterea lor cu seriozitate. Este el însuşi un copil care nu are întotdeauna curajul de a face ceea ce este necesar pentru a avea o situaţie materială stabilă şi înfloritoare. Poate fi caracterizat ca un giuvaer neşlefuit, are multe calităţi pe care nu le foloseşte, poate nici nu este conştient de ele. Un pericol major vine de la tendinţa de a încălca regulile, de a lua decizii de moment, fără să gândească prea mult, mai ales dacă este implicată şi persoana iubită pentru care este gata să sacrifice orice.
Se poate realiza în locul natal şi chiar se recomandă să nu-l părăsească până nu are maturitatea interioară necesară. Este posibil să apară probleme cu legea din cauza faptului că uneori are un curaj nebun, nu ţine cont de nimeni şi de nimic. Poate avea mulţi duşmani puternici pe care trebuie să îi ocolească neapărat. Face datorii, nu dă banii inapoi şi poate avea alte necazuri din acest motiv. Trebuie să accepte să se stabilească într-un loc, cel mai bine în oraşul natal, şi să o ia de la capăt de fiecare dată când dă greş până va reuşi. Trebuie să fie corect, să respecte legile şi să dea banii înapoi celor pe care i-a înşelat. Cu sora are o relaţie dificilă care poate rămâne aşa dacă nu va accepta să se maturizeze şi să devină o persoană în care să se poată avea încredere.
Ea ( sora ) poate avea o influenţă bună asupra lui, dar el o respinge categoric şi nu are sentimente frăţeşti reale. Îşi poate călca pe inimă când vine vorba de ea şi o poate vedea ca pe o sursă de parvenire. Va trece toată viaţa prin schimbări radicale, poate pierde tot ce are de mai multe ori. De fiecare dată se poate reface prin forţe proprii. În privinţa sănătăţii, poate trece prin accidente care să-i afecteze capul.
Poate avea probleme cu stomacul sau intestinele. Este mai bine să aveţi o relatie mai rece cu el chiar dacă poate fi greu pentru că pot să apară probleme de genul minciuni, înşelăciuni şi bani luaţi împrumut pe care nu are de gând să îi dea înapoi. Mai bine păstraţi distanţa şi nu încurajaţi nici o apropiere, mai ales dacă este vorba de bani. Pentru binele lui, să fie foarte atent la tot ce înseamnă încălcarea legii pentru că pot să apară probleme serioase, mergând până la detenţie îndelungată, mai ales din cauza banilor.