► Şi tu trebuie să te fereşti!

Cine este predispus? Sunt o mulţime de factori care influenţează această balanţă. Pe de-o parte, factorii genetici şi epigenetici, iar pe de alta, factorii de mediu. Toţi suntem predispuşi, pentru că suntem „bombardaţi” zilnic de diverse „informaţii obezogene”, după cum le numeşte dr. Constantin, referindu-se la reclame şi la globalizarea pieţelor, pe plan internaţional, dar şi pe plan naţional, mediul, educaţia, alimentele, transportul, expunerea socială, programul de lucru etc. Societatea actuală incriminează modul de viaţă al omului modern, caracterizat ca fiind un mediu obezogen.

PRICIPALII FACTORI DE RISC:

►factori genetici (afecţiuni genetice rare, mutaţii genetice);
►factori intrauterini;
►stilul de viaţă nesănătos (alimentaţia hipercalorică, consumul de alcool, sedentarismul, stresul, somnul insuficient);
►factori ambientali (preţul şi calitatea alimentelor, inclusive de tip fast-food, mărimea porţiilor, frecvenţa meselor);
►factori psihologici – depresia, anxietatea, statusul socio-economic;
►tulburări de comportament alimentar – gustări, bungi eating, bulimie etc.;
►factori fiziologici – sarcina, lactaţia, menopauza;
►factori endocrini şi hipotalamici – bolile de tiroidă, de ovar, tumori;
►medicamente sau alţi factori (întreruperea fumatului fără o dietă corespunzătoare).

► ŞANSE DE „VINDECARE”

„Nu se poate vorbi neapărat despre vindecare, deoarece există şi «obezi fericiţi», care nu sunt pacienţi”, spune specialistul. „Greutatea peste limită nu este însoţită totdeauna şi de afecţiuni medicale propriu-zise, cu toate că obezitatea însăşi este considerată şi caracterizată ca o afecţiune. Da, sunt şanse de «vindecare», adică atingerea greutăţii ţintă şi menţinerea acesteia. Acest lucru este variabil, având în vedere metoda aleasă şi multitudinea altor factori care intervin în procesul de scădere în greutate. Recăderea este frecventă şi astfel este descris fenomenul YO-YO.”
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

 
 

Urmărește-ne pe Google News