Ioan Isaiu: „Cred în întâlnirile care îţi schimbă destinul”

Ce asteptari aveţi de la acest serial?
Încep prin a va spune ca va fi difuzat din aceasta toamna, la Acasa TV si abordeaza o tema foarte actuala, aceea a parinţilor nevoi ţi sa-si lase copiii în grija bunicilor sau a matusilor pentru a pleca în strainatate la un loc de munca. Eu îl interpretez pe Alex, un personaj care întâlneste un asemenea parinte, pe Cristina (n.r.: Diana Dumitrescu).
Protagonista se întoarce în ţara dupa câţiva ani si îsi gaseste copilul debusolat. Personajul meu se împarte între doua sentimente puternice: cel de recunostinţa faţa de actuala partenera care l-a ajutat sa treaca peste un moment greu din viaţa lui si dragostea adevarata alaturi de aceasta femeie întoarsa din Spania, care împartaseste drama ei ca parinte. Eu zic ca serialul va avea impact pentru ca trateaza un subiect de interes, atât aici, acasa, cât si acolo unde oamenii sunt plecaţi si urmaresc
Sunteţi perceput ca având mult sex-appeal. Credeţi ca veţi avea acelasi impact?
Eu vreau să le arăt telespectatoarelor că sunt un actor profesionist. Îmi doresc ca rolul meu să primeze, plus că şi vârsta începe să-şi spună cuvântul şi încet-încet depăşesc statutul acesta pe care mi l-au pus unii sau alţii. În facultate, profesoara mea îmi spunea: „Draguţă, tu o sa joci numai prinţi şi june-primi!” şi atunci am refuzat toate rolurile cu prinţi de la clasă. Am jucat personaje negative, criminali în serie, tocmai pentru a depăşi această catalogare.
V-aţi pus vreodată în situaţia unui părinte plecat într-o ţară străină?
Am trăit experienţa „exilului”, doar că nu am avut ce copii să las în ţară. Am locuit în Noua Zeelandă şi în Singapore şi ştiu ce înseamnă dorul de casă, să nu poţi glumi în limba ta şi să fii considerat tot timpul un străin.
Aţi avut vreodată îndoieli când aţi trecut de la mediul de afaceri la cel artistic?
Trecerea a fost prima dată invers. Când am plecat din ţară eram actor la Teatrul din Cluj. Am abandonat actoria şi am suferit enorm, pentru că este profesia mea de suflet, iar întoarcerea a fost simplă, fără niciun regret. Cred că aşa a vrut destinul, să am nişte întâlniri care au devenit o afacere, apoi profesia m-a făcut să am alte întâlniri care m-au determinat să mă reîntorc la actorie. Trecerile au fost bruşte de fiecare dată, dar fără vreo părere de rău.
Credeţi că fiecare om are menirea lui?
Da, cred în destin şi în întâlniri între oameni pe care trebuie să le fructifici. Sunt persoane pe care le cunoşti şi îţi pot schimba destinul. Aşa s-a întâmplat şi cu partenerul meu de afaceri. Dintr-o joacă a pornit totul, apoi tot o întâmplare a fost şi întâlnirea mea cu domnul Lazarov, care m-a determinat să rămân în ţară pentru un proiect artistic şi am renunţat la afaceri.
Ce obiceiuri aţi căpătat în Asia?
Am dobândit stăpânirea de sine a asiaticilor. Mai ales malaysienii au o reţinere în a se manifesta în public. Eu eram mai temperamental, mai agitat, vorbeam foarte franc, după care am dobândit un foarte bun control. Şi am mai învăţat multe preparate din bucătăria asiatică ce include în principal fructe de mare, orez, legume şi condimente. Le gătesc soţiei şi prietenilor.
Soţia a fost vreodată deranjată sau mândră că aveţi admiratoare?
Suntem mândri unul de celălalt şi ne înţelegem pentru că şi ea lucrează în domeniul televiziunii. Ştie să facă distincţia între viaţa personală şi ficţiunea de pe micul ecran.
Cum e lumea dv. în spatele ecranului?
Sunt un om normal, exact cum vreau să fiu. Eu pot să merg să-mi iau pâinea din colţul străzii, să stau de vorbă cu vecinii, să ies cu prietenii în oraş, să-i invit la mine în curte să stăm la un grătar. Şi îmi mai place foarte mult să călătoresc. Dacă ar fi după mine, în fiecare weekend m-aş urca într-un avion să merg oriunde în lumea asta. Să cunosc oameni, să descopăr locuri şi în niciun caz n-aş sta doar pe marginea piscinei să mă bucur de soare, ci aş lua rucsacul în spate să bat străzile la picior. Cele mai recente locuri pe care le-am vizitat sunt Malmo (Suedia) şi Copenhaga (Danemarca), iar la începutul anului viitor vreau să vizitez din nou Singapore.
Ce dorinţă a rămas neîndeplinită?
Regret că nu am copii, dar nu este timpul pierdut. Aşa spune şi soţia mea şi sperăm că Doamne-Doamne o să se uite şi la noi, să ne dea un sufleţel.
Credeţi că aveţi simţul umorului?
Îmi doresc să cred ca da, pentru că simţul umorului te ajută să treci peste multe. Chiar scriu scenete haioase pentru televiziune, iar vreo 12 au fost puse în scenă, în cadrul unei emisiuni produse de soţia mea la Cluj. Au jucat actriţe dragi mie, ca Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Maria Buză. Iar eu, la toamnă, voi juca în premiera „Trei ciudaţi”, la Palatul Copiilor, în Bucureşti. Se anunţă vremuri frumoase!

Urmărește-ne pe Google News