Premiera de gală a filmului ‘Medalia de onoare, în regia lui Călin Peter Netzer, va avea loc la cinematograful Studio vineri, 12 noiembrie, de la ora 20,00, lungmetrajul beneficiind de participarea extraordinară a fostului preşedinte Ion Iliescu, informează un comunicat transmis miercuri Agerpres.
Filmul ‘Medalia de onoare este o comedie neagră despre Ion (Victor Rebengiuc), un pensionar din România anilor 90, care primeşte o distincţie pentru faptele sale de vitejie din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În distribuţia filmului îi regăsim în rolurile principale pe Victor Rebengiuc şi Camelia Zorlescu, iar în rolurile secundare vor juca Mimi Brănescu, Ion Lucian, Anca Pandrea, Radu Beligan, Costică Drăgănescu sau Doru Ana.