Cum scapi de acest obicei

– obişnuieşte-te să ai unghiile tăiate şi pilite;
– încearcă să îţi faci manichiura în mod regulat;
– căută alte moduri prin care să te eliberezi de stres;
– pune ceva amar pe degete;
– străduieşte-te să te concentrezi asupra unei activităţi atunci când îţi dai seama că îţi rozi unghiile.

Atenţie!

Rosul pe termen lung al unghiilor poate duce la o creştere anormală a acestora.
Mai mult, Dar medicii psihologi avertizează că obiceiul poate avea la bază afecțiuni mentale periculoase.
Potrivit medicilor, rosul unghiilor se poate transforma într-un viciu periculos, creând dependența mai mare decât fumatul. Specialiștii se gândesc chiar să schimbe încadrarea acestuia de la obicei la tulburare obsesiv-compusivă.
De asemenea, acest obicei este asemnănat cu comportamentul caracteristic sindromului ADHD, spun specialiștii.
„Asemenea pacienților care se trag de păr sau își cauzează răni pe piele, gesturi automutilante, cei care își rod unghiile vor ajunge să fie încadrați în aceeași categorie cu persoanele suferinde de instabilitate mintală!”, a declarat medicul Carol Mathews, medic psihiatru la Universitatea din California.
Rosul unghiilor devine foarte periculos în momentul în care pacienții își provoacă durere, neputând să își mai folosească mâinile deoarece rănile duc la infecții.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News