Aveţi invitaţi deosebiţi. Îi alegeţi dv. sau decideţi împreună cu colegii din echipă?
Suntem o echipă mică, unită şi frumoasă. Ne sfătuim pe cine ar dori telespectatorii să vadă la „Confesiuni” şi ne inspirăm foarte mult din numeroasele mail-uri pe care le primim pe adresa emisiunii.

Ce le-aţi spune celor care încă nu v-au urmărit emisiunea, pentru a-i determina să se uite?
„Dacă doriţi 50 de minute de linişte, după o zi încărcată de probleme cotidiene, comutaţi telecomanda pe canalul TVR 2. În fiecare după-amiază, de luni până vineri, aveţi parte de o oază de emoţie generată de confesiunile adevăratelor valori ale culturii noastre, cele care, de multe ori, evită prezenţa în emisiuni de televiziune care promovează scandalul.”

Sunteţi pe acelaşi tronson orar cu „Happy Hour” (realizată de Cătălin Măruţă, la PRO TV) şi cu „Acces direct” (Simona Gherghe, la Antena 1). Atingeţi audienţa propusă?
Când am primit acest tronson a fost o provocare foarte mare. Am fost sceptică, dar publicul m-a contrazis. Audienţele cresc de la zi la zi şi asta demonstrează, încă o dată, dacă mai era nevoie, că telespectatorii doresc reîntoarcerea la calitate.

Păreţi o femeie care nu se sperie prea uşor. Totuşi, ce temeri aveţi?
Nu mi-e teamă decât de boală, dar şi pe ea o poţi învinge prin prevenţie. În rest, aşa cum
m-ai caracterizat, sunt o luptătoare şi cred că, cu optimism şi perseverenţă, pot trece peste toate obstacolele.

Cum aţi petrecut vacanţa de Sărbători?
Atât Crăciunul, cât şi Revelionul le-am petrecut foarte frumos, pentru că au fost în familie, alături de Adrian, de părinţii mei şi de bunica mea. Băieţelul meu, David, a luat foarte în serios serbarea pe care a pregătit-o pentru Moş Crăciun şi ne-a oferit clipe de reală emoţie, văzându-l în postura unui mic artist. De altfel, emoţiile au început din primele zile ale lunii decembrie, când a stat aproape o noapte întreagă treaz, păzind ghetuţele puse pentru Moş Nicolae. De Revelion, am prezentat un spectacol superb, la Hotelul Orizont din Predeal, şi după ora 1.00 am avut bucuria să-l prezint şi pe Adrian Enache, venit după alte două concerte pe care le avusese în Bucureşti. Apoi, ne-am bucurat cu toţii de câteva zile cu zăpadă.

Sunteţi fericită sau veţi fi pe deplin după ce veţi locui ca o familie, cu David, dar şi cu tatăl lui, Adrian Enache?

Locuim de mult timp ca o familie, împreună, în casă nouă.

V-aţi mai dori un frăţior sau o surioară pentru David?
M-ai pus pe gânduri…

Credeţi că v-a afectat în vreun fel imaginea toată povestea legată de fostul mariaj şi apoi
divorţul logodnicului dv.?

Nu m-a afectat în niciun fel. Telespectatorii mă apreciază pentru ceea ce reuşesc să transmit dincolo de ecran, pentru confesiunile pe care reuşesc să le obţin de la invitaţii mei, pentru pasiunea cu care, de atâţia ani, sunt fidelă acestei frumoase meserii şi televiziunii, care m-a consacrat.

De câte compromisuri este nevoie pentru a avea o viaţă fericită?
Depinde de norocul fiecăruia şi de felul său de-a fi.

Sunt momente când detestaţi că sunteţi persoană publică?
Nu detest nimic. E un cuvânt care nu-mi place. E adevărat că, uneori, am regretat acest statut de persoană publică. Dar, de cele mai multe ori, mi-a adus bucurii cum este aceea de a primi o floare de la un străin, pe stradă, sau o felicitare de Sărbători, de la un telespectator necunoscut.

Ce le-aţi dori cititoarelor „Libertatea pentru femei” pentru anul 2011?
Le doresc tuturor cititoarelor un an liniştit, cu dragoste şi multe bucurii din partea celor dragi. Să fie puternice, dar să încerce să nu-şi piardă nicio clipă feminitatea şi zâmbetul, să aibă permanent timp şi de iubire.

Dar pentru dv.? Ce obiective v-aţi propus să bifaţi?
Să continui lecţiile de pian ale lui David, pe care le-a început de câteva săptămâni, iar profesoara ne-a încurajat foarte mult. De asemenea, să merg până în Australia, la Melbourne, la mătuşa mea. Am mai fost o singură dată, în urmă cu peste zece ani. Sper că îl voi convinge pe Adrian să zboare atâtea ore. Iar profesional, îmi doresc ca emisiunea să fie puţin mai lungă, ca să nu mai stau în fiecare zi cu sufletul la gură.

3 lucruri care îi fac plăcere

1 Călătoriile
„O pasiune moştenită de la părinţii mei care şi acum, pensionari fiind, călătoresc mult în străinătate, documentându-se serios despre fiecare destinaţie. Mie mi-au plăcut foarte mult Praga şi Barcelona şi mi-a displăcut discrepanţa dintre bogăţie şi sărăcie din Rio de Janeiro.”
2 Prietenele
„Îmi face o deosebită plăcere întâlnirea săptămâ­nală cu prietenele mele, la prânz. Suntem patru, ca-n «Totul despe Sex» şi lucrăm în domenii diferite. Însă avem aceeaşi preocupare: dorinţa de a comunica bine cu partenerii de viaţă.”
3 Teatrul
„Fac eforturi să-mi menţin educaţia primită mergând o dată la două săptămâni la teatru. Mă ajută şi în realizarea actualei emisiuni. Mă încarcă pozitiv emoţia actorilor şi aplauzele pentru ei. Cea mai recentă piesă pe care am văzut-o a fost «Nebuna din Chaillot», la Teatrul Metropolis.”
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Urmărește-ne pe Google News